Patru morți în urma prăbușirii unui elicopter militar, la Istanbul

46
1 minut de lectură

Un elicopter militar s-a prăbușit ieri într-o zonă rezidențială din orașul turc Istanbul, patru persoane fiind ucise în accident, potrivit autorităților locale.

Elicopterul s-a prăbușit în zona Çekmeköy Kirazlı, din Istanbul, în timp ce efectua manevra de aterizare. „Patru militari au murit în accident“, a anunțat guvernatorul regiunii Istanbul, Ali Yerlikaya, precizând că nu s-au înregistrat victime în rândul populației civile.

„Fie ca Allah să odihnească sufletele soldaților care și-au pierdut viața în accidentul de la Çekmeköy. Fie ca sufletele lor martirizate să se odihnească în pace. Condoleanțe pentru noi toți“, a spus, într-o postare pe Twitter, purtătorul de cuvânt prezidențial, Ibrahim Kalin.

Căpitanul Ümit Özer li, căpitanul Semih Özcan, sergentul İlyas Kaya și sergentul Yakup Avşar sunt cei patru militari uciși în accident.

În noiembrie, alți patru militari și-au pierdut viața când elicopterul la bordul căruia se aflau s-a prăbușit într-o zonă rezidențială a Istanbulului, lovind în cădere o clădire de patru etaje.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele