Alegerile parlamentare anticipate apar periodic în istoria postdecembristă a României, în situații de criză sau, pur și simplu, de derută a unor partide. În februarie 2017, pe când unda de șoc a celebrei Ordonanțe 13 scădea în intensitate, președintele Iohannis venea cu un mesaj în parlament: „Retragerea Ordonanţei 13 şi, eventual, demiterea chinuită a unui ministru este cu certitudine prea puţin. Alegeri anticipate sunt în această fază prea mult”. Președintele răspundea astfel, inclusiv unor voci din Piață, care cereau mai mult decât retragerea Ordonanței, cereau schimbarea puterii prin anticipate. Câteva luni mai târziu, după demisia premierului Mihai Tudose, ideea anticipatelor revenea, de această dată în tabăra liberalilor și a celor de la USR. Aceștia și vedeau PSD-ul la pământ, trăgându-și cu greu sufletul după pierderea celui de-al doilea șef de Executiv, în condiții cel puțin la fel de dubioase ca primul. La consultările convocate de președinte la acea vreme, Ludovic Orban mergea cu o cerere specială: „Din punctul de vedere al PNL, singura soluție bună, nu știm dacă va fi posibilă, este reîntoarcerea la cetățean prin intermediul alegerilor anticipate”. Cei de la USR, secondați de Dacian Cioloș, mergeau în aceeaşi direcție: „Este încă o dovadă neechivocă privind actuala majoritate, actuala guvernare PSD-ALDE, că este incapabilă să guverneze, pentru că tot acest an de zile a fost despre cum poate guvernarea să funcționeze drept casă de avocatură a lui Liviu Dragnea. Acest model de guvernare nu funcționează într-o țară europeană. În actuala structură, considerăm că alegerile anticipate sunt singura opțiune decentă pentru România”, declara Dan Barna pentru Mediafax, după plecarea lui Mihai Tudose de la Palatul Victoria.
Din momentul în care puterea PSD, câștigată fără drept de apel la parlamentarele din 2016, dădea semne de slăbiciune neașteptată chiar din interior, opoziția a pus pe tapet ideea de anticipate, în speranța că va reuși să speculeze și să folosească faliile social-democraților și nemulțumirea populară. Numai că toate acestea nu au fost de ajuns. Și, deocamdată, nici nu sunt.
În schimb, ideea a revenit cu insistență, dar doar la nivel declarativ și subiect de campanie, după răsturnarea guvernului Dăncilă și în preajma prezidențialelor. În octombrie, imediat după adoptarea moțiunii de cenzură, care a dus la demiterea Cabinetului PSD, Klaus Iohannis se declara partizan al alegerilor parlamentare înainte de termen, dar explica în acelaşi timp că ele nu pot fi posibile decât după prezidențiale.
Ulterior, tema alegerilor anticipate a devenit leitmotivul consultărilor pentru formarea guvernului Orban. Liberalii au susținut la unison cu președintele ideea, iar cei de la USR-PLUS au condiționat sprijinul pentru noul guvern liberal de declanșarea, mai devreme sau mai târziu, a scrutinului anticipat.
După o perioadă în care alegerile anticipate păreau bune doar pentru discursuri progresiste și cu idei novatoare, iată că președintele declară: „Eu cred că sunt posibile și mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate. Da, îmi doresc alegeri anticipate”. Anunțul lui Klaus Iohannis a dat semnalul că alegerile anticipate sunt scoase de la naftalină, scuturate de praful figurilor retorice și rostogolite cu un nou luciu în spațiul public. Un lustru le-a mai dat, chiar în curtea Cotroceniului, și premierul Ludovic Orban, după o oră de discuții cu președintele: „O spun clar, președintele României și cu mine am hotărât că cel mai bine pentru România este să declanșăm alegeri anticipate”.
Din două, una: ori președintele, în acord mai mult sau mai puțin clar cu liberalii, a apăsat pedala anticipatelor, ori cele două părți au resuscitat un subiect care trezește multă emoție și mai netezește puțin calea guvernării, și așa cu multe asperități. Să le luăm pe rând. Parafrazându-l pe Liviu Dragnea, liberalii sunt la guvernare, dar nu tocmai la putere. În parlament sunt obstrucționați sistematic de un PSD, care știe foarte bine că tactica pârjolirii pământurilor funcționează, la fel cum și cea de hărțuire proiect de lege cu proiect de lege, după modelul celei privitoare la dublarea alocațiilor. Or, explicația grelei moșteniri nu poate ține la infinit, așa ca liberalii vor avea zile grele la guvernare, mai ales că până la toamnă, târziu, când ar urma să fie parlamentarele la termen, mai este drum lung. În special, erodarea inerentă a unui guvern minoritar este cel puțin la fel de riscantă ca plecarea din funcție a aceluiași guvern. Pe de altă parte, liberalii pot rostogoli o vară întreagă povestea cu anticipatele și justifica eventuale eșecuri sau neîmpliniri pur și simplu prin faptul că alții au pus bețe în roate anticipatelor și ei nu au putut lupta singuri pe acest front (eventual împreună cu USR-PLUS).
Nu vom intra în speculațiile luptelor intestine ale liberalilor și nici în cele ale dintre liberali și Klaus Iohannis, lupte care ar privilegia anumiți lideri pentru a-i arunca în cușca leilor pe alții. În schimb, trebuie să observăm că oricare ar fi scenariul de lucru, actualul guvern ar trebui să plece pentru a se face măcar un pas înainte pe calea anticipatelor. Or, guvernul nu poate să plece decât prin moțiune de cenzură adoptată sau prin demisie. Deocamdată liberalii dau asigurări că au un plan, dar nu suflă o vorbă despre el. Blufează, tactică de intimidare sau chiar au ceva clar conturat? Liderul deputaților liberali, Florin Roman, ne invită să avem puțintică răbdare. Și tot el pare să dea un indiciu, din care rezultă ca PNL mizează pe o moțiune de cenzură a opoziției: „Premierul nu are de ce să demisioneze. Planul nostru exclude această variantă”. Ce-i drept, după ce a reușit, ceea ce nimeni nu credea posibil, să răstoarne guvernul Dăncilă, Ludovic Orban ar avea o problemă majoră de credibilitate, dacă ar demisiona. Una care ține de poziția sa în partid, dar și de destinul său ca om politic. Pe de altă parte, să aștepți salvarea de la PSD… să îi provoci ca să încerce să te demită… E ca și cum te-ai ruga de ei și nu ai ști că pentru ei anticipatele sunt un dușman de temut. Până una, alta, Ludovic Orban a început negocierile pentru anticipate cu liderii partidelor parlamentare. După întâlnirea cu Klaus Iohannis nu a mai pomenit nimic despre necesitatea unui pact, care să îi dea garanția că peste jumătate dintre parlamentari vor face tot ce pot pentru a declanșa anticipate. Inclusiv să își taie creanga, pardon, mandatul, de sub picioare. ■
