
Dacă gândul la bere vă duce la asociații cu burta de bere și cu sandale, mai gândiți-vă o dată. Afară de faptul că în Marea Britanie și în lumea întreagă producția artizanală de bere este o tradiție splendidă, ea mai adaugă și un farmec aparte băuturii chihlimbarii.
de L. Slokosky
Berea desigur are asemănări cu vinul, și sortimentele ei pot varia de la cel mai pal galben-pai al categoriilor care vor fi pe placul iubitorilor de Pinot Grigio, până la cele negre IPA, care îi vor inspira pe fanii lui Cabernet Sauvignon. Berea în sine este o băutură trăsnet – și nicicând nu a existat un moment mai potrivit pentru iubitorii de vin să i se alăture. Viticultorii produc câte o recoltă pe an, dar o fabrică de bere poate să producă în fiecare zi diferite sortimente de bere. În ziua de astăzi, berea artizanală este foarte la modă în lumea întreagă, unde, deja peste tot, există nenumărate făbricuțe de bere, care creează gusturi noi deosebite.
Pentru sortimentele de bere create în ziua de astăzi cu gust cu note de fructe, mai colorat, intensiv și complex, nu este o diferență prea mare cu veșnica rivalitate între vinurile din Lumea Veche și Cea Nouă. Dacă faceți parte dintre oamenii care savurează vinurile de stil clasic, precum Bordeaux sau vinul de Bourgogne, sortimentele europene, mai tradiționale, de bere vor fi pe placul vostru. Însă dacă sunteți fan al vinurilor răcoroase de fructe din Lumea Nouă, atunci ar fi cazul să degustați noile sortimente de bere artizanală din locuri precum America sau Japonia, sau de la micile berării independente din Marea Britanie, care folosesc sortimente moderne de hamei ca Citra (SUA) și Riwaka (Noua Zeelandă), care prezintă tipuri de bere cu un gust puternic, demn de invidiat.
Gustul berii depinde enorm de apă –producătorii de bere pot trata în moduri diferite apa pentru fiecare tip de bere, adăugând săruri minerale și schimbându-i gustul, ca la vinuri. Tipul de drojdie de asemenea îi conferă berii un caracter deosebit. Și durata de prăjire a malțului influențează culoarea băuturii.
Cu niște produse simple, precum apa, hameiul, malțul și drojdia, producătorii de bere au o libertate infinită de a se exprima. BrewDog, de exemplu, a cucerit lumea cu tipurile sale neobișnuite de bere, precum Royal Virility Performance și 32% Tactical Nuclear Penguin, sau Summer Wine Brewery’s Pils, Pilsner în stil de Boemia (5,2%), produsă din nobilul hamei Saaz. Este puternic răcoritor, cu textură cremoasă și o nuanță discretă de condimente.
Producția de bere de casă le dă curaj amatorilor să devină profesioniști, un drum pe care a pornit și Evin О’Riordan cu Kernel Brewery. Împreună cu Craig Lati și Toby Meng, produc unele dintre cele mai entuziasmante beri britanice, de la IPA, care îi caracterizează, și până la stouturile și porterele bogate de culoare închisă.
Colaborarea între diferitele berării mici încurajează spiritul și duce la rezultate excepționale. Old Garde (6,2%), o colaborare între Cloudwater și Burning Sky, еste poziționată în mod fenomenal între gustul sărat și cel de fructe, cu un gust final cu note amare. Adaosurile exotice sunt în stare și ele să vă uluiască. Chorlton Sandalwood Ale (6,7%), maturată timp de o lună în butoaie din lemn de santal, provenit de la pădurile din Karnataka, are o aromă pământie, care este destinată să-i dezbine pe iubitorii de bere. Chorlton’s Citra Sour (5,2%), pe de altă parte, este o explozie de citrice, foarte potrivită pentru bucatele din fructe de mare. Pentru gusturile mai bogate, berea maturată în butoaie, cum este, de exemplu, Brew By Numbers 12/05 Barrel Aged Tripel (9,6%), are mai degrabă gust de vin alb vechi. Ei produc și cafea-portere, sub numerele 10/01 – 10/09, create în colaborare cu micile prăjitorii de cafea londoneze, care importă single recolte originale selectate. Se pare că rețeta lor cea mai impresionantă este 01/29 – sezon, cu arome de stridii și kombu.
La Anspach & Hobday, cele mai remarcabile sunt The Stout Porter (8,5%) – un joc complex de fructe de culoare închisă, ciocolată, cafea și rădăcină dulce, și The Smoked Brown (6%), inspirată de pe timpul când malțul era încălzit pe foc și conferea berii o aromă de fum.
La Southwark brewing Co se mizează pe paleta de ale-uri, iar între ele se remarcă London Pale Ale – cu note de citrice, Hoppy Golden Ale – single malț și Bermondsey Best – bere ale engleză tradițională.
Dacă doriți să aflați mai multe, blogurile reprezintă un loc extraordinar de a căpăta cunoștințe noi. Nu vă temeți să întrebați înainte de a cumpăra. Oricare berărie cu o selecție mare de bere va fi fericită să vă toarne una-două probe pentru degustare înainte de a comanda un pahar întreg. Atunci când cumpărați bere, priviți în jurul vostru, vizitați berăria locală sau cumpărați online. Berea este o băutură pentru cunoscători și, cu același succes ca vinul, poate fi combinată ușor cu mâncarea.