Pentru ca perspectiva de rating să se mențină stabilă, Guvernul a trebuit să promită că va anula sau modifica o parte dintre prevederile OUG 114/2018

”Ratingul României ar putea să scadă în următoarele 12-24 luni dacă aşteptata modificare a politicilor va fi insuficientă pentru a evita o încetinire semnificativă a economiei, ceea ce ar conduce, la rândul său, la obţinerea unor venituri fiscale mai scăzute, la creşterea datoriei în PIB şi la costuri semnificativ mai mari ale dobânzii. În cazul în care flexibilitatea politicii monetare a României se va diminua, de exemplu, ca urmare a noii taxe asupra activelor băncilor, s-ar crea, de asemenea, o presiune scăzută asupra ratingului”, au precizat reprezentanţii S&P în comunicatul de presă cu privire la ratingul României, publicat vineri noapte (ora României 23.00) și citat de Mediafax.

10
NEW YORK, NY - AUGUST 10: Standard and Poor's headquarters are seen in Manhattan on August 10, 2011 in New York City. Worldwide markets remain turbulent days after Standard and Poor's downgraded the debt rating of the United States.(Photo by Mario Tama/Getty Images)
4 minute de lectură

Deși comunicatul Ministerului Finanțelor și ministrul Teodorovici adoptă un ton optimist în legătură cu menținerea ca stabilă a perspectivei de rating a României de către agenția de rating Standard & Poor`s, tonul comunicatului nu este unul prea încurajator. În fapt, avem o perspectivă de rating ”cu condiții” ce trebuie îndeplinite de către Guvernul Dăncilă. Unele dintre condiții vor trebui îndeplinite rapid, precum modificarea sau chiar anularea unora dintre prevederile OUG 114/20018, iar altele în termen de cel mult 12 luni (până la următorul raport de rating asupra României), precum stabilitatea cadrului instituțional și consolidarea bugetară, plasarea fermă a datoriei publice pe o traiectorie descendentă, precum și consolidarea cadrului de guvernanță (altfel spus: disciplină financiară strictă și un act mai eficient al guvernării, din perspectiva perfornmanțelor economice și instituționale).

Reprezentanţii agenţiei consideră că măsurile incluse în OUG nr. 114/2018 includ o serie de impozite sectoriale ”netestate” care ar trebui să compenseze efectele negative ale creşterii generalizate a salariilor şi a pensiilor publice, din ultimii doi ani, în condițiile în care se observă că aceste cheltuieli încep să aibă un impact asupra poziţiei fiscale.

„Confirmarea ratingurilor şi a perspectivei stabile reflectă aşteptările noastre că Guvernul român va lua probabil măsuri pentru a anula sau a recalibra anumite segmente din pachetul său de politici de urgenţă pe care le-a introdus de la 1 ianuarie 2019, după cum demonstrează dialogul continuu cu părţile interesate, pentru a modifica construcţia taxei pe activele financiare, inclusiv planurile de a o separa de rata interbancară. Dacă rămâne schimbată, considerăm că propunerile iniţiale ar putea avea, neintenţionat, efecte negative asupra creşterii economice, a competitivităţii şi finanţelor publice ale României, precum şi asupra eficacităţii politicii monetare a băncii centrale”, explicau reprezentanţii S&P. Citit ”printre rânduri”, acest paragraf confirmă faptul că dialogul Guvernului cu Banca Națională, cu reprezentanții băncilor comerciale, ai administratorilor Pilonului II de pensii, ai companiilor din energie și telecomunicații pare a se fi făcut doar după ce acesta s-a trezit că măsurile sale de ”echilibrare” fiscală ar putea duce la pierderea statutului României de țară de categoria ”investment grade”, fapt care ar fi dus la o creștere exponențială a cheltuielilor guvernamentale, pe piețele externe sau chiar la imposibilitatea finanțării acestora, în cazul în care investitorii ar fi considerat România o țară mult prea riscantă. Legarea taxei pe activele financiare de ROBOR limita, din perspectiva analiștilor economici ai S&P, eficienţa politicii monetare, precum şi capacitatea Băncii Naţionale a României de a menţine inflaţia sub control, în condițiile în care trebuia să se concentreze și pe celălat obiectiv prevăzut de legea sa de funcționare: stabilitatea sectorului financiar.

Lipsa politicilor pe termen mediu și lung

„Până în prezent, considerăm politicile guvernului actual ca fiind predominant pe termen scurt şi concentrând spaţiul fiscal disponibil asupra creşterilor salariale şi pensiilor din sectorul public. În acelaşi timp, lipsesc iniţiativele de reformă structurală, în detrimentul reţelei de infrastructură aflată în dificultate şi ale sistemului de învăţământ. România are o istorie îndelungată de operare a unor politicilor de venit pro-ciclice, care, prin eliminarea investiţiilor publice, au întrerupt adesea perioadele anterioare de îmbunătăţire a competitivităţii”, consideră reprezentanții S&P.

Reprezentanţii agenţiei se aşteaptă ca taxele sectoriale nou introduse, prin OUG nr. 114/2018, să provoace întârzieri în derularea investiţiilor străine planificate anterior, în special în sectorul energetic, în cazul în care anumite măsuri adoptate prin OUG 114/2018 nu vor fi anulate sau semnificativ modificate. „Aceasta ar putea încetini convergenţa veniturilor din România spre nivelurile superioare din Europa Centrală şi de Vest. Astăzi, venitul pe cap de locuitor în România rămâne de 50% din venitul din Republica Cehă şi de 60% din cel din Slovacia, de exemplu. Cea mai mare parte a diferenţei o reprezintă nivelurile absolut inferioare de productivitate în România”, au mai afirmat reprezentanţii S&P.

„Viitoarea traiectorie de creştere economică va depinde de progresele înregistrate de reformele instituţionale şi de gradul în care România reuşeşte să stimuleze nivelurile investiţiilor interne, de exemplu prin creşterea absorbţiei fondurilor UE”, au explicat reprezentanţii S&P.

Gabriel Nițulescu
Gabriel Nițulescu este jurnalist, comentator, analist economic și autor de cărți economice, cu articole publicate în presa economică românească. A fost jurnalist la Curentul, Ziarul Financiar, Capital, Banii Noștri, Ghidul de Bani și Financial Director Romania. A fost editor coordonator al săptămânalului Banii Noștri și redactor-șef al revistei lunare Financial Director România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele