Pentru cine bat presele?

60
Foto: Agerpres
7 minute de lectură

De ceva vreme, atenția presei românești este atât de acaparată de PSD și de abuzurile anturajului lui Liviu Dragnea, încât critica oricărei forțe politice combatante este văzută ca trădarea interesului național. Ea își justifică această vervă spunându-și că datoria ei este să grăiască adevăr puterii, carevasăzică guvernării, și nu să își petreacă timpul scrutând și criticând restul clasei politice. Este însă oare suficient ca presa să se limiteze la atât.

Îndrăznesc să sugerez că insistența presei de a menaja opoziția subminează importanța acesteia, dacă nu este tocmai ancora în calea României de a deveni un stat funcțional.

La începutul acestui an, între partidele influente ale țării s-a propulsat PLUS, o nouă inițiativă politică formată în jurul lui Dacian Cioloș. Printre primele discursuri ale Convenției Naționale a partidului a fost cel al lui Vlad Voiculescu. El și-a început discursul exprimându-și părerea despre criticii lor, niște „trompete care încep atacuri după niște rețete clare”. Dintre aceste atacuri mizere ne menționează doar unul, „clasicul mă, voi nici nu știți ce vreți”.

Mărturisesc că prima mea reacție la discursul său a fost o indignare viscerală. Oare chiar atât să fi înțeles domnul Voiculescu în experiența sa, că criticile și observațiile nu sunt nimic mai mult decât niște atacuri menite să te distrugă? Este oare atât de deplasat să reproșezi ambiguitatea doctrinară, așa cum fac trompetele menționate de dânsul? Dumnealui chiar nu a înțeles că pentru un stat de drept adevărat este nevoie de o presă care să ridice standardele clasei politice?

Totuși, indignarea mea s-a metamorfozat repede în revelație. Domnul Voiculescu are dreptate! Singurele voci critice la adresa noilor partide care se aud în spațiul public sunt cele care nu pot mai mult decât să ne spună că Cioloș e fiul lui Soros și că și-a petrecut tinerețea în MISA împreună cu Bivolaru. Acestea nu transcend statutul de trompete.

Instituțiile de presă „serioase” nu par să aibă nimic de criticat și nici măcar de tras la răspundere din cele spuse și făcute de nou-veniți. Întreaga capacitate critică a celei de-a patra puteri în stat este consumată în analiza PSD și ALDE.

Gurile rele ar spune că presa independentă joacă un joc oarecum cinic. Știm cu toții că susținătorii PSD-ALDE se uită la Antena 3 și România TV. Toți cititorii celeilalte prese sunt conștienți de corupția și abuzurile PSD, și atunci dacă publicațiile continuă să vorbească despre acestea, nu riscă să-și alieneze niciun cititor. Nu se știe câți cititori sunt useriști, peneliști și așa mai departe, așa că dacă scriu de rău de ei, cine știe pe cine supără? Sigur că nu acesta este motivul – anturajul și acoliții PSD sunt singurii capabili de egoism și cinism.

Motivul real este că PSD e la putere și restul, în opoziție. Ca atare, cât timp ei sunt la guvernare, nu este preferința, ci datoria presei să scrie despre ei și numai despre ei. Deci, presa își va împlini această datorie cât ei vor fi în funcție și când, să zicem, PLUS va fi la putere, presa îi va trata cu aceeași circumspecție și îi va menaja, în schimb, pe cei de la PSD.

Acest raționament este însă dăunător democrației preșcolare din România. României, poate mai mult decât orice altceva, îi lipsește o balanță reală a puterii. O democrație matură este una în care forțe comparabile, dar de direcție diferită, acționează asupra puterii statului, în primul rând prin cele trei puteri în stat și în al doilea rând prin măcar două partide politice care să-și facă față unul altuia. De altfel, nu ar trebui să fie nevoie să aduc aminte de asta. Acum treizeci de ani strigam că ne dorim pluripartidism.

Imaginați-vă doi tineri tenismeni. Primul dintre ei, deosebit de talentat, nu are niciodată ocazia să joace tenis cu jucători profesioniști. Cel de-al doilea, deși mai puțin talentat, își petrece fiecare zi jucând cu jucători la fel de buni sau chiar mai buni decât el. Doi ani mai târziu, care dintre jucători credeți că va fi mai bun?

Realitatea României este că PSD este singurul partid care rezistă timpului și aversiunii în această țară. El a fost și rămâne cea mai constantă forță electorală a țării și a devenit din ce în ce mai abil și competent în activitatea sa. Faptul că activitatea sa este protejarea unor interese nefaste în loc de interesele țării nu neagă abilitatea lor și nici anvergura mașinăriei lor politice. PSD a ajuns în această situație nu în mică măsură din cauza ajutorului greu de înghițit al presei.

Mai mult, singura forță politică destul de abilă să-i facă față PSD-ului pentru o perioadă îndelungată a fost cea constituită în jurul lui Traian Băsescu. Nu este de mirare faptul că aceasta a fost cam singura altă mișcare în jurul căreia presa și-a concentrat atenția și analiza critică.

Ca un partid să se maturizeze, el trebuie să învețe din greșeli. Pentru a învăța din greșeli, trebuie mai întâi să le conștientizeze. Și PSD, și răposatul PDL au fost făcuți mai conștienți decât oricare alt partid politic de fiecare greșeală de-a lor.

Partidele fără experiență au nevoie mai mult ca oricine să învețe din greșelile lor. Ca ele să aibă vreo șansă să reziste în politică, trebuie să aibă de la cine să învețe. Iar dacă presa va continua să le menajeze, spunându-le că sunt mici și că au timp mai încolo să învețe, ele vor crește ca domnul Goe și nu va fi de mirare când, odată ajunse la putere, se vor comporta ca atare.

Presa trebuie să aibă tăria de caracter de a realiza că tot ce-i lipsește României nu este o schimbare subită de caracter a liderilor PSD (să nu așteptăm imposibilul!), ci o opoziție reală a puterii partidului. Balanța politicii românești face și ea parte din datoria presei.

Mephisto i s-a prezentat lui Faust ca „parte a acelei forțe care, întotdeauna dorindu-și răul, ajunge întotdeauna să înfăptuiască binele”. Tot așa, o presă care își face treaba bine ar putea spune că este forța care, „întotdeauna criticând și contestând clasa politică, ajunge întotdeauna să o educe”. Întrebarea este: pe cine se va sili presa să educe?

Matei Epure
Matei Epure s-a adăugat echipei Reporter Global pe poziția de columnist în Septembrie 2018. Înainte să scrie pentru RG, a lucrat ca programator la Google și a absolvit studiile Middlebury College cu diplome în muzică și informatică.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele