Pentru cine se schimbă legea insolvenței

678
(Photo by Andrew Milligan - WPA Pool/Getty Images)
11 minute de lectură

Climatul de afaceri în România se deteriorează, pe fondul creșterii cheltuielilor companiilor, în special pe seama majorării salariilor, pe de o parte, și a unei lungi perioade de impredictibilitate fiscală, pe de altă parte.

În același timp, în economie se manifestă o criză de încredere în politicile publice, îndeosebi fiscale, atât din partea antreprenorilor, cât și a consumatorilor. O analiză Coface relevă faptul că gradul de încredere a consumatorilor înregistrează cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, cel mai probabil din cauza creșterii dobânzilor la credite și a majorării prețurilor produselor din coșul de consum. 74.442 de firme și-au întrerupt activitatea în primul semestru din acest an, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, menționează Coface, în timp ce numărul de SRL-uri nou înființate este în scădere cu 19%.

În acest context, de instabilitate economică, s-a degradat comportamentul de plată din partea companiilor și apare în economia românească un element de noutate: crește numărul insolvențelor în rândul firmelor mari, cu cifre de afaceri de peste un milion de euro. În primul semestru din acest an, s-a înregistrat un avans cu 5% al companiilor mari care au intrat în insolvență comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Deși, în ansamblul economiei, numărul insolvențelor înregistrate în primul semestru din acest an este în scădere cu aproximativ 5% față de aceeași perioadă a anului trecut (4.199 comparativ cu 4.442) și la minimul ultimilor zece ani, efectele pe care le propagă în economie sunt majore, îndeosebi din cauza proceselor de insolvență deschise în rândul companiilor mari. Pierderile generate creditorilor au ajuns la 5 miliarde de lei, un maxim istoric al ultimului deceniu, iar numărul locurilor de muncă înregistrate de firmele insolvente în primul semestru din 2018 este în creștere cu 35%, ajungând la aproape 26.000 de salariați, potrivit studiului Coface.

Consilierul premierului anunță schimbarea legii

Recent, Darius Vâlcov, consilier al prim-ministrului Guvernului României, a anunțat că Executivul va modifica legea insolvenței. Motivele inițierii schimbării nu au fost declarate. Nu se știe nici cum vor arăta noile prevederi și există temeri că Executivul, prin demersul său, intenționează să obstrucționeze activitatea unor companii aflate în insolvență.

În vreme ce dinspre Guvern nu transpare nicio informație practică, utilă economiei românești, profesioniștii în insolvență au deja o agendă a schimbărilor oportune în legislația privind insolvența. Care sunt propunerile specialiștilor? Stan Tîrnoveanu, prim-vicepreședinte al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență (UNPIR), menționează trei seturi de modificări pe care le propun profesioniștii în insolvență, recomandările lor ajungând, în această vară, pe masa Comisiei Juridice a Senatului.

Specialiștii urmăresc, în primul rând, o abordare legislativă care să le ofere companiilor aflate în insolvență posibilitatea de a depăși această fază. „Legislația ar trebui să se schimbe astfel încât creditorul bugetar să poată cesiona creanța la valoarea nominală către un alt creditor sau către orice agent economic. Concret, această abordare ar permite creditorului bugetar creșterea încasărilor și nu ar ridica în niciun fel vreo discuție privind prețul de transfer al creanței, oferind, în acest fel, o șansă companiilor aflate în insolvență”, precizează prim-vicepreședintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență. În acest moment, creditorul bugetar, adică fiscul, nu cesionează creanța, funcționarii statului motivând că nu au acoperire legală pentru a realiza o astfel de tranzacție sau că o asemenea ipoteză ar fi excesiv de formală. Iar rezultatul este nefast, pentru colectarea bugetară și pentru insolvență, prin faptul că procesul de reorganizare, de cele mai multe ori, se blochează. Mai mult, în practică, reprezentanții statului nu își asumă responsabilitatea de a aproba planul de reorganizare a companiei, decât în ipoteza în care se plătește integral creanța în termen de 30 de zile (există o prevedere legală ce consideră că există acordul creditorului), iar acest lucru determină tărăgănarea procesului și, în consecință, reducerea substanțială a șanselor firmei de a aplica un plan de reorganizare viabil, care să îi permită ieșirea din insolvență.

În al doilea rând, UNPIR pregătește, cu ajutorul unui colectiv de specialiști reputați, o serie de propuneri tehnice privind modificarea legislației insolvenței. Prin acest demers, practicienii în insolvență vor să impună o mai mare acuratețe actului normativ și, în acest sens, au fost colectate propunerile magistraților implicați, de-a lungul timpului, în derularea procedurilor de insolvență. Variantele de lucru sunt analizate de un grup de profesioniști, cadre didactice universitare, care urmează să prezinte propunerile de modificare a legislației menite să ofere calitate actului normativ.

Europa adoptă principiul „celei de-a doua șanse”

În al treilea rând, modificările legislației trebuie coordonate cu cele ale directivei europene a „celei de-a doua șanse”, o directivă aflată în pregătire la nivel european, dar și cu practica avansată din unele state europene. Directiva „celei de-a doua șanse” își propune să creeze premisele pentru ca procesul de insolvență să se gestioneze cât mai devreme posibil. Experiența a arătat că o insolvență cerută prea târziu, după ce indicatorii companiei s-au depreciat semnificativ, reduce substanțial șansele acesteia de a se redresa și cresc șansele de acumulare de datorii bugetare sau la furnizori. Din păcate, în România, în foarte multe dintre cazuri, companiile intră în insolvență mult prea târziu, adică în momentul în care situația financiară a companiei este degradată.

Directiva europeană „a celei de-a doua șanse” urmărește să fixeze mecanismele prin care intrarea în insolvență să se facă încă de la apariția primelor probleme financiare în activitatea unei companii. Cum se poate realiza acest lucru? Pe baza unor indicatori de avertizare a dificultății financiare în care se află agentul economic. Cu titlu de exemplu, în raportările lor, firmele de audit pot să atragă atenția asupra unor indicatori financiari care pot anticipa starea de insolvență.

Există dezbateri aprinse în spațiul public pe tema societăților aflate în insolvență pentru care cresc datoriile curente. Specialiștii în insolvență sunt tranșanți: există prevederi legale actuale foarte clare, care oferă posibilitatea creditorilor ca, în cazul în care se acumulează noi datorii, să ceară intrarea în faliment. Este posibil ca, în practică, să existe situații în care aceste prevederi să fie ignorate, dar, atunci, ar trebui corectat felul în care este aplicată legea, și nu legea în sine. În locul aplicării legii, creditorii, reprezentând statul, preferă să se victimizeze public.

Cum va fi promovată o eventuală schimbare a legislației privind insolvența? Stan Tîrnoveanu amintește că, în urmă cu cinci ani, ordonanța de urgență care propunea noi reglementari ale legii insolvenței a fost atacată la Curtea Constituțională și declarată neconstituțională. Din acest punct de vedere, practicienii cred că o schimbare ar trebui promovată pe traseul parlamentar, astfel încât să poată fi dezbătută de specialiști, cu o analiză a impactului propunerilor, a recomandărilor UNCITRAL (principalul organism juridic al Organizației Națiunilor Unite în domeniul dreptului comercial internațional).

Greșeli care trimit companiile în insolvență

Procesul insolvenței este, în continuare, extrem de important pentru economia românească, prin numărul companiilor incluse în acest proces și prin sumele implicate. În cartea sa „De ce eșuează companiile? 10 greșeli și 100 de soluții”, economistul Iancu Guda, președinte al Asociației Analiștilor Financiari Bancari din România (AAFBR) și director Coface, realizează o analiză cuprinzătoare, din punct de vedere statistic și analitic, a fenomenului insolvenței în România. Analiza pleacă de la realitatea că insolvența este un sport național. Astfel, în perioada 2005-2016, aproximativ 200.000 de companii au intrat în insolvență, iar un milion de firme și-au întrerupt activitatea, însemnând că au fost dizolvate, suspendate sau radiate. Un număr foarte mare de companii, dacă avem în vedere că, în anul 2016, erau active aproximativ 450.000 de firme. În anul 2017, firmele care își încetau activitatea aveau o durată medie de viață de aproape 10 ani și aproape 11 angajați.

Numărul insolvențelor a crescut, în special începând cu anul 2009, în timpul crizei economice globale. Vârful a fost atins în anul 2013 (27.000 de companii) și, începând cu anul 2014, procesele de insolvență au intrat pe o traiectorie descendentă. Dar intrarea în insolvență nu este decât o față a medaliei. Dacă se iau în calcul și firmele care își întrerup activitatea sau, pur și simplu, sunt abandonate de acționari sau asociați, atunci numărul celor care ies din sistemul economic este extrem de mare. Iancu Guda realizează o comparație la nivel european, iar rezultatul arată că România și Serbia au cele mai multe companii în insolvență din zona Europei Centrale și de Est, adică 40 de firme la 1.000 de companii active.

Care sunt cele mai frecvente greșeli care conduc companiile în insolvență? 7 din 10 companii care au intrat în insolvență și-au plătit furnizorii cu o întârziere mai mare decât și-au recuperat creanțele sau au vândut stocurile, remarcă Iancu Guda în lucrarea sa. Motivul este că 60% dintre firme au achiziționat active (terenuri, mașini sau utilaje), 30% și-au achitat în avans datoriile către bănci și dividendele către acționari, iar 10% au creditat alte companii, majoritatea fiind din cadrul grupului, adică având aceiași acționari. Paradoxal, arată Guda, firmele intrate în insolvență au avut bani, dar nu au știut cum să îi folosească. O altă greșeală a managerilor sau a proprietarilor de firme a fost aceea că s-au concentrat asupra creșterii veniturilor, a acaparării de cotă de piață, dar au trecut cu vederea nivelul profitabilității, nemaiurmărind dinamica cheltuielilor.

75% dintre companiile care au intrat în insolvență au avut probleme de lichiditate, în sensul că veniturile încasate nu acopereau obligațiile de plată ajunse la scadență. Cu alte cuvinte, înregistrau profit contabil, dar nu dispuneau de suficient numerar încât să onoreze plățile ajunse la maturitate, precum impozite către stat, rate către bănci, facturi către furnizori sau chiar salarii ale angajaților. 25% dintre firmele insolvente aveau o imunitate scăzută în fața șocurilor. Neîncasarea creanțelor sau scăderea veniturilor le-a prins nepregătite și le-a trimis în insolvență.

Pentru o treime din firmele care au intrat în insolvență, potrivit studiului realizat de Iancu Guda, cauza principală a fost distribuirea agresivă a profitului net sub formă de dividende, determinând, astfel, creșterea gradului de vulnerabilitate al companiei și a dependenței de finanțarea externă, eventual bancară.

Pe parcursul funcționării unei companii, ignorarea contextului economic poate duce la insolvență. Factorii macroeconomici, precum inflația sau dobânzile, trebuie cunoscuți și asumați. Climatul de business este, de asemenea, un factor de contagiune pentru situația financiară a unei companii. Accesul la finanțare și schimbările legislative sunt alte elemente importante. Există o serie de factori psihologici, precum efectul de turmă, supraîncrederea sau, dimpotrivă, frica de eșec, care pot duce la greșeli manageriale și pot trimite o companie într-o zonă complicată sau chiar în insolvență. Concluzia Coface în urma analizei efectuate asupra evoluției numărului companiilor care și-au încetat activitatea în primul semestru din anul 2018 (în creștere) în raport cu cele nou înființate (în scădere) este aceea că România trece printr-un proces de „deteriorare a încrederii în perspectivele economiei pe termen mediu-lung din partea antreprenorilor actuali sau a celor care se gândesc să înființeze o companie”.

Constantin Rudnițchi
Constantin Rudnițchi are o experiență de 28 de ani în presa scrisă, audio și TV ca jurnalist, moderator și realizator de emisiuni. A fost redactor-șef adjunct la revista „Capital”, redactor-șef al revistei economice „Bilanț” și al revistei „Economistul”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele