E primăvară, înfloresc rând pe rând anumiți copaci, ies muștele din adormire și gândacii redevin activi, mâncăm ștevie și urzici și ne plimbăm cu iubitele sau cu iubiții prin ploaia albă a florilor de corcoduș. Știrile de la televizor sunt și ele în relație cu schimbarea anotimpului, iar noi ne mirăm ca proștii ca și cum n-am trăi asta an de an. Ia uite, a înflorit o magnolie!

La sfârșit de martie? Nu se poate! Ba da! Așa face mereu magnolia și așa fac toți pomii cu mult înainte să apărem noi pe pământ și să căscăm gura la ei.
Un mic reportaj TV ne anunță că la Timișoara a înflorit tunelul iubirii. Tunelul cu pricina e format din două șiruri de corcoduși, de o parte și de alta a unei alei de pe malul râului Bega, care, înflorind, își măresc volumul coronamentului și formează un fel de boltă. Pe sub acea boltă trec o mulțime de oameni și se miră tâmp de frumusețea peisajului.

Un post de televiziune nu a putut să rateze momentul și a făcut o știre din care aflăm cum mai mulți îndrăgostiți și turiști au mers să admire înflorirea. N-am înțeles de ce privitorii sunt împărțiți drastic în îndrăgostiți și turiști, ca și cum turiștii n-ar putea să fie îndrăgostiți și invers. Rezultă că o persoană care momentan nu e angajată într-o relație sentimentală nu poate aprecia frumusețea florilor corcodușiere. Ideea micului reportaj este cât de încântați sunt oamenii să vadă niște floricele de corcoduș. Reporterul vorbește pe rând cu turiștii și cu amorezații și le cere părerea. Ăia, ce să zică? Sunt bucuroși. Vă place? Îi întreabă jurnalistul. Da, răspund trecătorii. Inteligent, reporterul își dă seama că nu poate să vină cu o știre despre niște îndrăgostiți fericiți care apreciază corcodușii. Așa că apelează la un horticultor profesionist, o doamnă pe care o cheamă Poșta. Aceasta, cu competențe indiscutabile, explică particularitățile corcodușului. Din ce familie face parte, când înflorește și de ce. Ce relevanță horticolă are amorul? Dacă pomii erau pruni, se ducea dracului toată senzualitatea momentului? La fel de bine putea să meargă la niște asfaltatori care să spună cu câtă dragoste au turnat ei ciment ca să se plimbe înamorații printre corcoduși.

O altă știre simpatică, de data asta din zona socio-educațională, este una care ne alertează că la un liceu din București bântuie gândacii pe coridoare. Numai că nu doar asta este noutatea. Reporterul, cu mari dificultăți în a-și formula logic revolta, ne informează că, cităm, pe lângă gândaci, elevii s-au plâns de mizeria din școală. Morfosintaxa primară ne duce la concluzia logică conform căreia, în cazul prezentat, gândacii au fost primii care s-au plâns de mizeria insuportabilă. Iar elevii, ca să nu rămână mai prejos, s-au dus și ei la direcțiune să ia atitudine. Sigur că mizeria n-au făcut-o gândacii, ci elevii. Insectele doar au venit să profite. Numai că, la un moment dat, mizeria a ajuns peste limita de suportabilitate a gândacilor. Deci, oricum am da-o, gândacii ies mai bine decât elevii. Mulți dintre jurnaliștii noștri sunt atât de ocupați să prezinte informația irelevantă, încât pornesc din start cu ideea că semantica textului este secundară. Sunt convins că gândacii ar fi scris mai bine știrea. Asta îmi amintește de o alta, din ziua Ignatului de anul trecut, în care eram anunțați cu zâmbetul, altminteri riguros al prezentatorului, că din bătrâni se spune că porcii tăiați după Ignat nu mai iau în greutate. Problema nu e că o persoană a putut să scrie o asemenea aberație și că alta a putut s-o citească pe post cu un surâs șarmant. Grav e că au aruncat totul în cârca bătrânilor noștri. Zice, nu noi, bătrânii. Adică ne bazăm pe înțelepciunea seculară. N-or fi bătrânii noștri cei mai înțelepți din lume, dar nici n-ar fi spus vreodată după observații petrecute de-a lungul unor generații asemenea imbecilități, cum ar fi faptul că porcii tăiați nu mai iau în greutate! V-ați fi gândit la așa ceva în timp ce vă plimbați prin tunelul iubirii printre corcoduși și gândaci revoltați de condiții insalubre?