Home Economie & Finanțe Perspective bune pentru continuarea temperării inflaţiei

Perspective bune pentru continuarea temperării inflaţiei

0
Perspective bune pentru continuarea temperării inflaţiei
3 minute de lectură

În ședința din data de 8 ianuarie 2019, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an. Totodată, a decis menţinerea la 1,50% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit și la 3,50% pe an a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard). De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Consiliul de administrație subliniază ”că mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse”.
Rata anuală a inflației IPC (INDICII PRETURILOR DE CONSUM) a coborât la 3,43% în noiembrie 2018 (de la 5,03% în luna septembrie și 4,25% în octombrie), revenind în intervalul de variație al țintei staționare, pe fondul unor efecte de bază şi al conduitei atent calibrate a politicii monetare.

”Efectele de bază dezinflaţioniste au marcat în principal evoluţia preţurilor volatile şi a celor administrate, influenţate şi de scăderile consemnate în luna noiembrie pe segmentul combustibililor și pe cel al legumelor și fructelor,” arăta guvernatorul BNR, Mugur Isărescu în cadrul conferinței de presă din 8 ianuarie 2019.
Rata anuală a inflaţiei CORE 2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC prețurile administrate, volatile, ale produselor din tutun și ale băuturilor alcoolice, prețuri asupra cărora influența politicii monetare este puțin semnificativă sau nulă) și-a accentuat doar ușor traiectoria descendentă, scăzând la 2,5% în noiembrie, de la 2,78% în luna septembrie. Descreşterea a continuat să fie determinată în principal de segmentul produselor alimentare procesate și de cel al serviciilor, sub influenţa unor efecte de bază și a evoluţiei cursului de schimb al monedei naționale în raport cu euro din luna noiembrie.

Rata medie anuală a inflației IPC în luna noiembrie și-a menținut nivelul de 4,6% consemnat în luna octombrie (de la 4,5% în luna septembrie); un parcurs similar a urmat și rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, care și-a păstrat nivelul de 4,0% atins în luna octombrie (de la 3,8% în luna septembrie).
”Cele mai recente evaluări relevă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei și a menținerii ei pe orizontul foarte scurt de timp uşor sub limita superioară a intervalului țintei de inflație, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din noiembrie 2018.

Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflației sunt amplificate de ritmul creșterii economiei zonei euro și a celei globale, şi de conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune. Relevante sunt şi conduita politicii fiscale și a celei de venituri, date fiind inclusiv nefinalizarea proiectului de buget pe anul 2019, precum și caracterul intempestiv și conținutul setului de măsuri fiscale și bugetare intrate în vigoare de la 1 ianuarie”, concluziona guvernatorul BNR.

Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 15 ianuarie 2019. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 7 februarie 2019, când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflației.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here