Phenianul anunță reluarea negocierilor cu Washingtonul privind denuclearizarea

15
2 minute de lectură

Coreea de Nord a anunțat, marți, organizarea, pe 5 octombrie, a unei sesiuni de lucru pe tema denuclearizării împreună cu Statele Unite, într-o încercare de a normaliza relațiile diplomatice dintre cele două țări, conform declarației adjunctului ministrului de Externe de la Phenian, relatează Mediafax.

Coreea de Nord și Statele Unite sunt așteptate să se întâlnească în cadrul unei ședințe de lucru, în vederea obținerii unui consens privind denuclearizarea, sâmbătă, pe 5 octombrie, conform site-ului publicației Le Figaro, care citează agenția oficială de presă de la Phenian (KCNA).

Într-un comunicat difuzat de Agenția Centrală de Presă din Coreea de Nord (KCNA), adjunctul ministrului coreean pentru Afaceri Externe, Choe Son Hui, a anunțat întâlnirea între oficiali din cele două state, care va fi precedată de o „întâlnire preliminară”, ce va avea loc pe 4 octombrie.

Inițiativa celor două state vine ca urmare a eforturilor diplomatice realizate de acestea în vederea soluționării disputei pe tema denuclearizării Coreei de Nord, la opt luni după eșecul negocierilor în cadrul summitului de la Hanoi.

Phenianul a informat în luna septembrie că este pregătită să reia discuțiile privind denuclearizarea, cu condiția ca Statele Unite să adopte o altă abordare. Recent, Donald Trump a anunțat că ar putea avea “în curând” o nouă întrevedere cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un. Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat că o întrevedere nu poate avea loc în septembrie, adăugând însă că Washingtonul este pregătit pentru reluarea discuțiilor.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele