Politica monetară și războiul comercial sau ochi pentru ochi și dinte pentru dinte

155
NEW YORK, NY - JUNE 19: U.S. Federal Reserve Board Chairman Jerome Powell is displayed on a monitor on the floor of the New York Stock Exchange (NYSE), June 19, 2019 in New York City. Powell said the Fed will keep rates steady and hinted at a possible rate cut later in the year.(Photo by Drew Angerer/Getty Images)
9 minute de lectură

La sfârșitul lunii iulie, banca centrală a SUA, Federal Reserve, a decis reducerea ratei dobânzii de la 2,25% la 2%. A fost o mișcare anticipată de piața financiară, însă considerată de unii analiști ca fiind pripită. Chiar doi dintre cei 10 membri ai consiliului director al FED au votat împotriva reducerii ratelor dobânzilor. Cei doi „dezertori” și-au justificat votul negativ prin faptul că actualul context economic este suficient de bun pentru a nu fi nevoie de stimuli monetari, șomajul se află aproape la minimul ultimilor 50 de ani, iar îngrijorările privind stabilitatea financiară s-au intensificat ca urmare a creșterii continue a prețului acțiunilor și a unui nivel relativ ridicat al împrumuturilor contractate de companii. Este prima relaxare monetară sub forma reducerii ratelor dobânzilor din perioada post-criză.

De ce-și taie FED dobânda cheie?

De luni bune, președintele Trump cere băncii centrale americane reducerea ratei de referință pentru a oferi un suflu nou economiei americane și a stimula încrederea investitorilor. Economia americană s-a confruntat cu șocuri frecvente în ultimii trei ani ca efect al politicilor economice și comerciale promovate de actuala administrație de la Casa Albă. Războiul comercial lansat și întreținut de președintele american a indus, când și când, incertitudine în rândurile investitorilor. Politica fiscală americană a fost una relaxată în această perioadă, astfel încât SUA a reușit să atingă niveluri amețitoare ale deficitului bugetar și ale datoriei publice.

De câteva luni, președintele a făcut numeroase apeluri la banca centrală pentru reducerea ratelor dobânzilor. Este o manieră mai puțin întâlnită la un președinte american, de a folosi persuasiunea asupra băncii centrale pentru modelarea politicii monetare conform voinței politice. Dar imediat după reducerea ratei dobânzii, când investitorii ar fi trebuit să răsufle ușurați, președintele american a reluat declarațiile belicoase privind comerțul exterior cu China. La o zi după decizia FED, președintele SUA a anunțat noi taxe de 10% pe unele importuri încă netaxate din China, în valoare de 300 de miliarde de dolari americani. Noua barieră tarifară ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2019. SUA introduseseră deja taxe vamale de 25% asupra unor categorii de bunuri importate din China, în valoare de 250 de miliarde de dolari. Această declarație a avut un impact imediat asupra pieței financiare, manifestat printr-o corecție imediată a bursei, și a suscitat așteptări cu privire la o nouă reducere a ratei dobânzii în luna septembrie pentru calmarea reacției investitorilor. Replica Beijingului nu s-a lăsat așteptată, în spiritul deja consacrat al politicilor comerciale internaționale, „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Astfel, China a trecut imediat la devalorizarea monedei pentru a face importurile de produse chinezești și mai ieftine. Pentru prima dată, din 2008, cursul yuan-dolar american a depășit pragul de 7 yuani la 1 dolar SUA. Măsura are ca scop o protejare anticipată față de creșterea de tarife comerciale ce vor fi impuse de SUA, dar efectul imediat este acela de a speria piețele și investitorii. Decizia de devalorizare a băncii centrale chineze, fie că se cheamă măsură reactivă sau încordare de mușchi sau arătare a pisicii, a avut deja un efect negativ asupra încrederii în mediul investițional, la numai două zile după un eveniment cu mesaj pozitiv pentru mediul de afaceri  ̶  reducerea ratei dobânzii de către FED. Posibilitatea introducerii de taxe vamale pentru mașinile europene ce se vor exporta în SUA, așa cum a declarat președintele american, este un argument în favoarea reducerii ratelor dobânzilor în zona euro.

În ultimii trei ani, politica economică la nivel mondial a devenit o exemplificare a politicii mercantiliste și neomercantiliste de acum două secole, denumită „fă-ți vecinul cerșetor” (beggar thy neighbor). Ultima oară, această politică a fost aplicată în perioada ce a precedat marea criză economică din 1930 și a contribuit la apariția și extinderea crizei. Acum, această politică a sărăcirii vecinului prin devalorizarea consecutivă a monedelor se resuscitează, în cursă fiind  yuanul și dolarul american cu miza de sute de miliarde a schimburilor comerciale.

Ce va face BCE?

Decizia FED obligă, oarecum, Banca Central Europeană (BCE) să recurgă la măsuri de stimulare a economiei europene prin reducerea ratei dobânzii de politică monetară, pentru a stimula sau a păstra același nivel de încredere în economia europeană. Cum rata dobânzii este deja negativă, simpla reducere a acesteia nu va stimula economia, și BCE va trebui să revină la măsuri mai puțin convenționale, cum ar fi „quantitative easing”., sau expansiunea cantitativă. Analiștii anticipează că începutul anului viitor va readuce programe de creditare a economiei zonei euro prin reluarea cumpărării de active nete. Analiștii anticipează că următoarea decizie de politică monetară a BCE va aduce totuși o reducere a ratei dobânzii de referință cu 10 puncte de bază, ajungând astfel la un minim istoric de -0,5%.

Tendința de încetinire a ritmului de creștere economică în zona euro, precum și dificultățile politice cu care se confruntă toate marile țări europene justifică apetitul ridicat al BCE pentru relaxarea politicii monetare. În lipsa acestei relaxări monetare, creșterea economică va deveni mai fragilă și ar putea amplifica actualele tendințe naționaliste prezente în Italia, Franța și Germania. O creștere economică mai redusă ar însemna că populația vulnerabilă ar fi afectată și, în acest fel, ar putea deveni pradă ușoară în mâinile populiștilor și a naționalist-extremiștilor.

O decizie economică sau politică?

Contextul economic justifică, într-o oarecare măsură, o asemenea posibilă decizie a BCE. Inflația este scăzută în zona euro, creșterea economică și-a pierdut din elanul anilor trecuți, șomajul în rândul tinerilor rămâne ridicat, discrepanțele regionale se conservă sau chiar se amplifică. Câteva semne de îngrijorare transmit piața bursieră și piața imobiliară, asupra cărora se simt deja efectele unei politici monetare europene relaxate.

Numirea doamnei Christine Lagarde în fruntea BCE pavează drumul unei politici monetare mult mai apropiate de deciziile politice și de ciclul politic. Președintele Emmanuel Macron a ținut mult să obțină această poziție, nu de dragul doamnei Lagarde, ci mizând pe sprijinul indirect pe care îl poate primi Franța de la BCE, sub conducerea acesteia. Cu o creștere economică reală de 1,3% în 2019, cu un potențial scăzut de creștere, o economie destul de rigidă, un sector public „lăbărțat” și un model de creștere în care consumul populației contează, având mediul politic volatil și o societate tensionată, Franța nu își permite să încetinească ritmul de creștere. Orice reducere a ritmului de creștere ar însemna șomaj, nemulțumire, cheltuieli sociale mai mari, deficite bugetare ample și radicalizarea celor aflați în păturile mai sărace ale societății. Mai mult, o țară cu dificultăți economice nu ar avea căderea morală să emane liderul european, așa cum se impune președintele francez.

România pierde sau câștigă din acest joc?

România a acumulat dezechilibre macroeconomice evidente care se manifestă prin creșterea prețurilor, deprecierea monedei, creșterea ratei dobânzilor, accelerarea importurilor mult peste exporturi. Corecția acestor dezechilibre se va întâmpla, oricum. Întrebarea este dacă ajustarea va fi dură, ca în 2009, sau va fi una ușoară, așa cum s-a întâmplat în Polonia, de exemplu. Ajustarea este cu atât mai dură cu cât dezechilibrele sunt mai mari și cu cât „robinetul” lichidității se strânge mai brusc. O întrecere între FED și BCE la relaxarea condițiilor monetare asigură lichiditate pe piețe, astfel încât chiar și țările mai riscante – precum România – să poată finanța deficitul bugetar și datoria publică. Chiar și în aceste condiții, România plătește un  preț pentru finanțarea datoriei publice mult mai mare decât țările din zonă. România ar trebui să profite de acest moment relativ favorabil pentru finanțarea cheltuielilor publice și ar trebui să treacă la măsuri economice raționale și credibile, astfel încât să își poată reabilita imaginea în rândul investitorilor până la următoarea criză. Din păcate, semnele trimise de autorități nu sunt îmbucurătoare, politica fiscal-bugetară rămâne neadecvată, investițiile întârzie să apară, iar măsurile de susținere a economiei sunt incoerente și sporadice. Un sezon electoral fierbinte, cu trei rânduri de alegeri în următoarele 15 luni, fac și mai puțin probabilă „însănătoșirea” politicilor economice și pregătirea pentru recesiunea următoare, de neevitat. Iar războaiele fie ele comerciale sau valutare deschid un front larg viitoarei recesiuni. O nouă administrație americană, începând cu 2021, care să stopeze războiul comercial cu lumea, în general, și cu China, în special, ar putea determina o normalizare a politicii monetare americane, cu influențe mai degrabă negative asupra economiilor emergente, inclusiv asupra României. În acel caz calmarea tensiunilor ar reduce atractivitatea plasamentelor în piețe emergente, mai riscante. Până atunci însă suspansul continuă, alimentat de incertitudinea împrăștiată de Brexit, divorțul încă neamiabil între Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Anca Dragu
Fost ministru al finanțelor publice, începând cu data de 17 noiembrie 2015, când l-a înlocuit pe Eugen Teodorovici, odată cu instalarea Guvernului Dacian Cioloș, până la 4 ianuarie 2017. Este a doua femeie Ministru al Finanțelor din istoria României.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele