Audierea miniștrilor cabinetului Orban III a avut loc, sâmbătă dimineața, în ritm alert. Unii nici nu s-au prezentat la comisia specială deoarece sunt izolați. Ei au discutat cu membrii comisiei prin telefon sau skipe. 7 miniștri au primit aviz negativ. Este vorba despre nominalizații la Educaţie, Muncă, Sănătate, Mediu, Justiţie, Dezvoltare, Finanţe-aceeași miniștri care au făcut parte și din primul cabinet Orban.
Singurul ministru care nu a fost audiat, Violeta Alexandru acuză PSD că a împiedicat-o să ia legătura, prin telefon, cu comisia.
„Audierea din această dimineață … La ora stabilită, am sunat pe telefonul pus la dispoziție de Comisie, am intrat, cu un cod de acces, pe linia securizată, am așteptat pe hold până am fost deconectată. L-am sunat imediat pe Președintele Comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon să îl întreb ce se întâmplă și să îi spun că sunt la dispoziția Comisiei. Mi-a spus ca nu mai este nevoie să mă audieze, au votat deja! Circul PSD nu se dezminte!”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
După audierea maraton a urmat votul de învestitură.
Nu doar membrii guvernului nu au ajuns la Parlament, mai mult de jumătate dintre parlamentarii liberali nu sunt prezenți. În schimb, s-a mobilizat PSD, aproape toți deputații și senatorii sunt în clădire. La fel, cei de la USR, UDMR, PMP și neafiliații. Doar Pro România a anunțat că va vota împotriva guvernului.
Toți au declarat că votează guvernul Orban. Deoarece parlamentarii vin pe rând la vot, nu se știe dacă va fi cvorum. Votul este secret, adică nimeni nu poate filma locul unde sunt urnele de vot.
Deputata USR de Iași, Cosette Chichirău, face o transmisie live cu telefonul, însă în afara sălii. Nu doar ea, ci și alți parlamentari USR au decis să recurgă la acest exercițiu de transparență, să ofere imagini de la această inedită procedură de vot.
Atât audierea, cât și votul se desfășoară pe un singur etaj, nimeni nu are voie să circule prin clădire. S-a creat un culoar special, parlamentarii sunt dezinfectați, dar și testați pentru Covid-19.
Atmosfera este destul de relaxată, parlamentarii fac chiar glume pe holuri.