Macron, Actul al II-lea

ACUM ȘASE luni, Emmanuel Macron se confrunta cu cea mai gravă criză politică a președinției sale. Gilets jaunes (protestatari cu veste galbene) mărșăluiau spre Palatul Elysée, amenințând că vor invada biroul prezidențial. Gaze lacrimogene învăluiau peisajul dezolant, format din vehicule carbonizate și vitrine sparte. Se părea că timpul lui Macron, ca lider reformator credibil, se încheiase.

Azi, președintele francez a căpătat un nou avânt în demersul său. Cota sa de popularitate în sondaje, deși scăzută, a revenit la nivelul la care era înainte de începerea protestelor. E drept că Macron s-a clasat al doilea, după Marine Le Pen, la alegerile europene recente, dar doar cu o fracțiune. Iar votul a confirmat prăbușirea dreptei și a stângii tradiționale franceze, proces la care a contribuit tânărul lider. Acum, după luni de management de criză, Macron lansează „Actul al II-lea” al președinției sale. Această a doua rundă de reforme, dezvăluită de prim-ministrul Edouard Philippe, în 12 iunie, e concepută să egaleze amploarea și ambiția restructurării pieței muncii, a sectorului feroviar, a educației și a politicii fiscale, care au marcat primele 18 luni ale președinției sale. Pe lângă un nou accent pe ecologie, se evidențiază trei reforme structurale: reorganizarea sectorului public, reforma asigurărilor de șomaj și a alocațiilor sociale și raționalizarea sistemului francez de pensii.

În privința celei dintâi, un proiect de lege pentru „transformarea” sectorului public este deja depus la parlament. Scopul, spune Olivier Dussopt, ministrul însărcinat cu acest proiect, este „de a moderniza managementul sectorului public și de a-l face mai reactiv – atât pentru carierele lucrătorilor din sectorul public, cât și pentru utilizatorii de servicii publice”. În puternicul serviciu public al Franței sunt angajați 5,5 milioane de oameni, majoritatea cu slujbe pe viață. Acestea se obțin prin trecerea unui examen de admitere, după care „managementul” este un termen generos pentru ce se întâmplă cu carierele. Șefii nu au un mare cuvânt de spus în privința recrutării, ca să nu mai vorbim de promovări, acestea depinzând de aprobarea comitetelor, unde sindicatele ocupă jumătate dintre locuri. Profesorii, de pildă, au nevoie de aprobarea comitetelor chiar dacă vor, pur și simplu, doar să se mute într-o altă școală. Sistemul împiedică mobilitatea și îi demoralizează pe toți cei implicați.

Noile reguli le vor permite managerilor să angajeze mai ușor, din sectorul privat, pentru proiecte pe termen scurt și pentru contracte mai lungi. Comitetele de promovare nu vor mai avea decât rolul de a judeca în cazurile contestate. Ideea este să li se dea managerilor mai multă libertate și responsabilitate, o modificare despre care Dussopt spune că este „foarte profundă.” Pentru cultura serviciului civil din Franța, acestea sunt „schimbări foarte radicale”, spune Ross McInnes, președintele Safran, un gigant aeronautic, care a fost copreședinte în cadrul unei analize oficiale a eficienței sectorului public anul trecut.

O a doua reformă, a alocațiilor, are două laturi. Guvernul va face publice, în curând, noi reguli pentru asigurările de șomaj care, printre altele, vor implica reducerea plăților și scăderea compensațiilor pentru cei cu venituri mai mari. Franța este neobișnuit de generoasă. Un angajat cu salariu mediu primește 68% din venitul anterior dacă își pierde slujba, comparativ cu 59% în Germania și 34% în Marea Britanie, potrivit OECD. Reforma va fi controversată; negocierile dintre sindicate și patronat pe acest subiect au eșuat anul trecut. Chiar și mai controversat va fi proiectul de lege al guvernului de anul viitor de a fuziona alocațiile pentru locuințe și o serie întreagă de alte plăți sociale într-o singură „alocație universală”. Principiul de bază pentru toate acestea, spune un consilier prezidențial, este „să faci ca munca să plătească.”

Poate că, dintre toate, cea mai îndrăzneață este reforma pensiilor, care va fuziona cele 42 de regimuri existente într-un singur sistem „mai corect și mai transparent”. Francezii petrec, în prezent, mai mult timp la pensie decât oricare alții din OECD, iar sistemul de pensii de stat este în deficit. Macron spune că nu va crește vârsta legală de pensionare, care ar ajuta la echilibrarea acestui deficit. Dar sistemul fuzionat, atunci când regulile sale vor fi dezvăluite în toamnă, s-ar putea să încurajeze totuși o pensionare mai târzie. Reforma este pe atât de sensibilă din punct de vedere politic, pe cât este de teribil de complexă. „Probabil că este cea mai ambițioasă reformă a președinției lui Macron”, spune Jean Pisani-Ferry, un economist care a coordonat manifestul de campanie al lui Macron din 2017.

Noul sentiment de încredere în președinte nu va fi suficient în sine pentru a face ca aceste reforme să funcționeze. Unii membri ai guvernului se tem că ele presupun un mare efort politic pentru un câștig bugetar mic, cel puțin pe termen scurt. Anul acesta, guvernul a împins deja deficitul său bugetar înapoi peste 3% din limita PIB stabilită la Maastricht, parțial din cauza măsurilor de sprijinire a veniturilor menite să calmeze gilets jaunes. Alții se tem că Macron a dat uitării promisiunea sa din campanie de a diminua proporțiile serviciului civil. Detractori de un gen aparte îl acuză pe Macron că vrea să îl privatizeze și să demonteze sistemul de asistență socială. După ce gilets jaunes au monopolizat spațiul media atâta timp, sindicatele vor și ele să se facă auzite.

Dacă au arătat ceva, protestele gilets jaunes au demonstrat că politica nu poate fi dictată de sus, iar Macron susține că a auzit și înțelege acest mesaj. Totuși, reputația sa rezidă și în voința de a implementa reforme nepopulare, într-un  moment când politicile sale anterioare încep să arate rezultate promițătoare, mai ales în privința creării de locuri de muncă. Actul al II-lea al președinției lui Macron va proba dacă aceste două obiective pot fi reconciliate.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Actul al II-lea al lui Emanuel Macron”