Prețul viciului. Taxele pe „păcat” – de pildă, pe tutun – sunt mai puțin eficiente decât par

Dar ele contribuie la ameliorarea sănătății publice.

46
1 minut de lectură

Ediția tipărită | Internațional
26 iulie 2018

TUTUNUL era nou în Anglia secolului XVII, dar chiar și pe vremea aceea, mulți criticau fumatul. Cel mai faimos critic a fost Regele James I, care, în 1604, descria fumatul ca pe „un obicei urât pentru ochi, oribil pentru nas, nociv pentru creier, periculos pentru plămâni și scrumul său negru și rău mirositor seamănă îndeaproape cu fumul Styxului, al acelei gropi fără fund”. Regele a mărit taxa de import pe „iarba rea” cu 4.000%.

Uneori, guvernele aveau motive financiare imperioase să impună taxe pe anumite mărfuri. În 1764, când finanțele naționale fuseseră golite de războaiele din America de Nord, parlamentul britanic a început să impună tarife pe zahărul și melasa importate din afara imperiului. În practică, acestea serveau drept taxă de consum pentru coloniștii care locuiau în America și amenințau să le ruineze industria romului. Nu mult după asta, parlamentul a introdus și taxe mari pe ceai. Coloniștii nu erau prea mulțumiți.

Două secole și jumătate mai târziu, taxele pe zahăr au revenit în centrul dezbaterilor politice, de data asta ca „taxe pe păcat” – impozite pe practicile socialmente nocive. Acestea sunt considerate ca un câștig dublu – surse folositoare de venit, care mai și ameliorează sănătatea publică. Economiștii consideră că lucrurile nu sunt atât de simple.

Citeşte articolul integral în limba română în numărul 9/ 3 – 9 august 2018 al revistei “Reporter Global”, paginile 16-19.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele