Prezidenţiale şi guvernamentale

26
6 minute de lectură

Cum era de prevăzut, atmosfera mai degrabă placidă din prima jumătate a campaniei pentru alegerile prezidenţiale s-a-ncins brusc în ultimele două săptămâni. În condiţiile în care câştigătorul, Klaus Iohannis, era practic dinainte cunoscut, cursa pentru fotoliul de la Cotroceni n-a stârnit mari emoţii. În afara reuniunilor rituale de lansare în competiţie şi a unor turnee efectuate cam fără chef prin ţară, contracandidaţii principali ai preşedintelui în funcţie n-au părut capabili sau dispuşi să iuţească ritmul. Iohannis n-avea de ce să consume cine-ştie-ce, avansul său în toate sondajele a fost mai mult decât liniştitor. Nu s-au mobilizat în mod special nici măcar partidele care i-au susţinut pe ceilalţi, doritoare să-şi împingă candidaţii în turul al doilea pentru a se arăta ele, formaţiunile politice, în creştere de formă şi de sprijin popular în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare. Poate că, ştiind că investesc într-o cursă pe care oricum n-o vor câştiga, au gândit că nu merită nici efortul, nici cheltuiala.

În schimb, tema principală a prezidenţialelor a rămas… schimbarea de guvern! E-adevărat, candidaţii Iohannis, al PNL-ului învingător, şi Viorica Dăncilă, a PSD-ului învins, erau direct implicaţi. Şi totuşi, cu toate că, atunci când a-nceput oficial campania, pe 12 octombrie 2019, trecuseră doar 2 zile de la adoptarea moţiunii de cenzură, nu se-auzeau vuietele marilor cataclisme. Noua majoritate se fragmentase rapid, partidele componente având viziuni şi doleanţe diferite, drept care negocierile pentru votarea unui guvern PNL minoritar păreau să se afle în impas. De partea cealaltă, PSD-ul şi susţinătorii mediatici, derutaţi de răsturnarea de situaţie, au avut iluzia că pot profita de neînţelegerile dintre adversari şi că vor continua să conducă din Palatul Victoriei, chiar şi în formula de „guvern demis”, dar încă în funcţie, încă distribuitor de resurse şi de beneficii. Îngrijoraţi, câştigătorii n-au putut sărbători zgomotos, iar perdanţii, păstrând ceva speranţe, n-au trecut imediat la vituperări resentimentare, ocupaţi să amâne desfăşurarea procedurilor de instalare a unui nou cabinet şi să mai împartă între ei bani şi sinecuri. Aşa s-au scurs aproape 3 săptămâni cu importante evenimente politice în desfăşurare, dar incredibil de liniştite. Cât despre campania pentru Cotroceni, a rămas între paranteze.

Şi-au venit şi zilele de 29-30 octombrie, în care aspiranţii la portofoliile ministeriale au fost audiaţi în comisiile parlamentare. Discuţiile din culise avansaseră mult, incertitudinile se risipeau. Liderul PNL, Ludovic Orban, premier desemnat de preşedintele Iohannis, dădea asigurări că are garantat sprijinul pentru investirea echipei sale, chiar dacă Pro România, partid votant al moţiunii de cenzură, refuza să susţină un guvern liberal. La rândul său, PSD-ul ştia că nu va mai putea tergiversa lucrurile, sfârşitul devenise iminent. Calme la început, cu bune discursuri introductive ale candidaţilor şi cu întrebări serioase, aplicate, dovadă că viaţa noastră publică s-ar putea ridica la un nivel onorabil de civilizaţie a dezbaterii şi – în genere – de cultură politică, audierile au degenerat, reprezentanţii PSD devenind agresivi şi alunecând către comportamente şi către un limbaj de categorii mult mai joase, unii dintre ei dând impresia că n-au urmărit altceva decât să întrerupă, să bruieze, frizând nu o dată comportamentele golăneşti.

Din ce în ce mai greu suportabile, stridenţele s-au răspândit în spaţiul politico-mediatic, şi înainte, şi după validarea, pe 4 noiembrie, a cabinetului Orban în Parlament. Devenită fost premier, Viorica Dăncilă a trecut la etichetări ridicole, „devastatoare” în intenţie: rotaţia la guvernare ar fi un episod „negru” pentru democraţia românească, şeful statului fiind proclamat „dictator” pentru că a participat la instalarea noilor titulari de la Ministerul de Interne, care organizează alegerile, deci Iohannis ar fi încercat astfel să le… influenţeze, şi de la Justiţie, în săptămâna următoare fiind programat un termen în dosarul caselor preşedintelui, de unde deducţia că ar fi fost vorba despre o tentativă de manipulare sau de intimidare, de parcă instanţele, independente prin lege, ar primi dispoziţii „de la centru”! Prompt reactivate, detaşamentele de „comunicatori” ai PSD au rulat cu îndârjire un set de acuzaţii inventate: că Iohannis n-a participat la schimbul de ştafetă de la Sănătate, deci noua guvernare ar dispreţui domeniul!; că ocupanta fotoliului de la Muncă şi Protecţie socială a fost ultima pe lista cabinetului, ceea ce ar însemna… dezinteres faţă de salariile şi pensiile bieţilor cetăţeni, despre care toate vocile pesediste profeţesc că vor fi tăiate, doar-doar se sperie oamenii şi le mai acordă ceva voturi, măcar catindatei Dăncilă, încât să prindă turul II (sondajul IMAS dat pubicităţii pe 31 octombrie o plasa pe locul… 4, în „marja de eroare”, ce-i drept!). Calitatea precară a emiţătorilor de mesaje şi disperarea în faţa dezastrului politic şi electoral generează asemenea „strategii” de comunicare.

Noul guvern liberal porneşte la drum cu un program convingător de redresare a ţării. Prin consecvenţă şi prin conducerea cu succes a partidului său în bătăliile acestor ani, premierul Ludovic Orban s-a profilat ca un politician de calibru. Cabinetul său arată bine, miniştrii par pricepuţi şi au nivele de discurs şi de înţelegere a situaţiei domeniilor lor şi a ţării considerabil mai ridicate decât predecesorii. Momentul e dificil, dezechilibrele bugetare – mari. Vom vedea cum evoluează lucrurile.

Până una-alta, după o campanie prezidenţială „acoperită” de tematica rotaţiei la guvernare, vom vota în cel de-al 2-lea scrutin din cele 4 pe care le-avem la dispoziţie din 6 în 6 luni – sau vor fi şi anticipate?! – pentru a alege o formulă politică pentru un ciclu de 4 ani, 2020-2024, neelectorali… ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele