Primăvara de la Praga în stil Švejk

Pe 21 august s-au împlinit 51 de ani de la invazia Cehoslovaciei de către trupele unor țări membre ale Tratatului de la Varșovia: URSS, Bulgaria, Polonia și Ungaria. Au fost zile tragice, dar și unele momente de ironie, sarcasm sau simplu umor.

371
6 minute de lectură

În 1968, comuniștii cehoslovaci inițiaseră unele reforme, cunoscute sub numele de „socialism cu față umană” – o expresie lansată de liderul acestora, Alexander Dubček. Reformele însemnau abolirea cenzurii, reorganizare administrativă și orientare economică către bunurile de consum care le puteau face oamenilor viața mai ușoară, dar care în comunism dispăreau și constant, și nonșalant. Pentru Moscova a fost prea mult și în tradiția deja consacrată în deceniul precedent la Berlin, Poznań și mai ales Budapesta, le-a respins prin forța brută a tancurilor.

De această dată însă, ambele părți știau din experiențele trecute cum să își atingă scopurile cu cât mai puține riscuri. În timpul reprimării „Primăverii de la Praga”, cum s-a numit tentativa de liberalizare a regimului comunist cehoslovac, nu s-au înregistrat victime civile, precum s-a întâmplat la Budapesta, cu 12 ani mai înainte. Nici militarii agresori nu au făcut exces de violență. Liderii politici cehoslovaci nu au mers până la a cere pluripartidism precum cei din Ungaria, iar oamenii obișnuiți au etalat un model de împotrivire pașnică și plină de tact la traseele greoaie ale șenilelor. Cu toate acestea, unii istorici – precum polonezul Adam Michnik – spun că Praga 1968 a fost momentul în care chiar și unii dintre adepții comunismului au realizat că reformarea sistemului așa cum fusese el instituit de Lenin, Stalin și emulii lor din estul Europei este imposibilă.

Una dintre modalitățile de rezistență cehoslovacă la replica agresivă a propriilor parteneri din Tratatul de la Varșovia a fost umorul, asupra căruia forța militară nu avea efect. Un prototip al umorului de Praga 1968 se întrevăzuse în Budapesta lui 1956. Atunci, ungurii modificaseră unele indicatoare rutiere așa încât ele să semnifice „Accesul interzis tancurilor”. Modificarea indicatoarelor a luat proporții în Cehoslovacia. Procesul a fost atât de extins și de elaborat, încât se spune că un întreg detașament de blindate polonez s-a rătăcit prin Cehoslovacia și, după ce a orbecăit o zi luându-se după indicatoarele rutiere modificate, s-a întors în țară fără să mai apuce să își aducă aportul la misiune. În alte cazuri, tancurile ajunse la o intersecție nu mai știau pe unde să o ia: toate străzile se numeau, potrivit indicatoarelor, „Alexander Dubček”.

E de precizat aici că în 1945, după victoria asupra Germaniei naziste, Armata Roșie s-a retras din Cehoslovacia, ceea ce nu a fost cazul în Ungaria, Polonia, Austria sau România. Cu alte cuvinte, tanchiștii sovietici erau mai ușor de dus în eroare decât dacă ar fi avut colegi staționați în țară de dinainte, cum s-a întâmplat în Ungaria, unde în 1956 tancurile sovietice aveau bazele în jurul Budapestei.

Dar cehoslovacii nu s-au limitat la modificarea indicatoarelor. Ei au afișat, pe ziduri, pe garduri, cu cretă sau cu vopsea, fel de fel de însemne și lozinci de întâmpinare a invadatorilor conduși de sovietici. „Lenin, trezește-te, a înnebunit Brejnev”, scria pe unul dintre ele. Aici ei încercau să facă apel la autoritatea fondatorului bolșevismului, pe care să o contrapună intervenției abuzive a liderului sovietic de atunci, Leonid Brejnev. Alte sloganuri îi vizau pe tanchiști: „Ivan, întoarce-te! E timpul să mergi la școală” sau „Ivan, întoarce-te, vezi că Natașa ta se vede cu Kolia”, Ivan fiind și atunci, ca și acum, termenul generic pentru „rus”.

Unele sloganuri dădeau replica la propaganda Moscovei potrivit căreia Cehoslovacia a primit cu brațele deschise armata aliaților socialiști sosită să îi stârpească pe „contrarevoluționari”. Replica venea printr-o poantă, în genul bancurilor cu Radio Erevan: „Agenția TASS relatează că soldații sovietici au fost primiți cu flori de populația entuziastă. E adevărat, au fost flori, dar în glastre.” Un alt banc din aceeași gamă: „Reporterul TASS a aflat că la Praga s-au născut azi 12 bebeluși contrarevoluționari. Trimiteți mai multe tancuri – a cerut el.”

Chiar și ziarele apărute în acea perioadă aveau o astfel de abordare ironică. Ziarul Večerník Praha a publicat un ghid de conversație al localnicilor cu soldatul sovietic. „Cele zece comandamente” în cazul unei asemenea întâlniri, reluate și citate recent de AFP, sunt: 1. Nu știu; 2. Nu pot; 3. Nu-i cunosc; 4. Nu spun; 5. Nu am; 6. Nu obișnuiesc; 7. Nu dau; 8. Nu arăt; 9. Nu vând; 10. Nu fac așa ceva.

Ludvik Svoboda (1895 – 1979, left), the President of Czechoslovakia is greeted by Soviet leader Leonid Brezhnev (1906 – 1982) upon his arrival in Moscow for talks at the Kremlin on the future of Czechoslovakia, 29th August 1968. (Photo by Central Press/Hulton Archive/Getty Images)

De sarcasm nu au scăpat nici propriii lideri politici. Pe președintele cehoslovac de atunci îl chema Svoboda, care atât în rusă, cât și în cehă înseamnă „libertate”. Inițial, Ludvík Svoboda a susținut parțial reformele lui Dubček, dar apoi a trecut de partea Moscovei. Întors dintr-o vizită de la Kremlin, după ce „Primăvara de la Praga” se dusese și Cehoslovacia intra în așa- numita perioadă a „normalizării”, Svoboda a găsit scris pe un zid din Praga: „Bine-ai venit, Svoboda, ai adus și svoboda (libertate)?”

Nu adusese, asta se va întâmpla fără el și abia după alți 20 de ani, când întregul sistem socialist est-european s-a prăbușit și când în Cehoslovacia are loc „Revoluția de catifea”. Două decade pe care cehoslovacii le-au petrecut în bună măsură în stil Švejk, după cum o arată și micile istorii ale marii invazii din august 1968. Deși cehii au avut – și au – relația lor specială cu comunismul, pe cel sovietic l-au trăit precum bravul lor înaintaș din timpul Primului Război Mondial: ca dezertori ascunși, încercând să fenteze sistemul, inclusiv prin umor.

Primăvara de la Praga

  • ●  Perioadă de relativă liberalizare a regimului comunist din Cehoslovacia
  • ●  Introduce reforme privind libertatea economică și de exprimare
  • ●  Inițiată de Alexander Dubček, lider comunist slovac
  • ●  Începe pe 5 ianuarie 1968, când Dubček devine șeful partidului comunist cehoslovac
  • ●  Se încheie pe 21 august 1968, când peste 500.000 de soldați din lagărul socialistinvadează Cehoslovacia
  • ●  România nu a participat la intervenția militară din Cehoslovacia din august 1968
  • ●  După invazie, în Cehoslovacia începe așa-numita perioadă de „normalizare”, în carețara reintră sub tutela Moscovei, până la „Revoluția de catifea” din 1989.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele