Dăncilă, discuții cu Tăriceanu despre soarta coaliției, după ultimatumul dat de ALDE

54
2 minute de lectură

Premierul Viorica Dăncilă și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu discută la Vila Lac, la ora transmiterii acestei știri, despre soarta coaliției de guvernare. Este prima întâlnire dintre cei doi lideri politici, după ce ALDE a solicitat o restructurare guvernamentală și un nou program de guvernare, transmite Mediafax.

Întrevederea reprezintă a doua încercare de discuție, după ce premierul Viorica Dăncilă a lipsit de la întrevederea de luni a coaliției.

Ședința coaliției a avut oricum loc, luni, a anunțat secretarul general al PSD Mihai Fifor, precizând că discuția a fost una „productivă”, iar relațiile în interiorul alianței sunt sunt stabile și funcționale.

Purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian a transmis, ulterior întrevederii, că ALDE așteaptă răspunsul privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării guvernării și să prezinte opțiunea „între relansare și supraviețuire”.

Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că la întâlnirea de luni au participat Mihai Fifor și Eugen Teodorovici, care au așteptat aproximativ 20 de minute să vină Viorica Dăncilă, însă aceasta nu s-a mai prezentat. În cele din urmă, discuția a început fără liderul PSD.

Potrivit surselor citate, conducerea ALDE le-a reproșat celor doi miniștri PSD că social-democrații nu iau poziție și nu îl critică pe președintele Klaus Iohannis pentru acțiunile sale, lăsând acest lucru doar în sarcina reprezentanților ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Guvernul funcționează din inerție și nu vrea să facă parte dintr-un Executiv „impotent”. Liderul ALDE a avut, totodată, discuții cu Pro România pentru a forma o alianță.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare și cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunțat că va merge pe varianta unei remanieri.

Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să își asume responsabilitatea guvernării și să înțeleagă că un partid nu poate să fie și la putere și în Opoziție.

De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formațiuni politice, inclusiv în UDMR.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele