Tragedia de la Caracal domină în aceste zile întreg spațiul public românesc, dar intensitatea tensiunii sociale pe care a declanșat-o nu se datorează doar emoției provocate de eveniment. Jurnaliști, analiști și chiar politicieni își pun serioase întrebări cu privire la erorile, ezitările și neprofesionalismul care au provocat, până la urmă, drama din Caracal. O primă concluzie se impune: instituțiile statului sunt slabe, sunt atât de fragile, încât nu mai au forța de a-și respecta mandatul. Tragedia din Caracal a declanșat un semnal puternic de neîncredere în instituții, transmis deja, mai generalizat, dar ignorat de politicieni, la alegerile pentru Parlamentul European. Politicienii social-democrați sunt captivi în capcana întinsă de Dragnea și Vâlcov, aceea a schimbării iraționale și imprudente a legislației penale, a procedurilor, împrăștiind pomeni pe care bugetul nu le poate susține, creând astfel germenii unei alte crize. Vorbim deschis despre cinismul, risipirea resurselor, ignorarea avertismentelor și a reglementărilor în vigoare, gestionarea discreționară și neprofesionistă a treburilor țării și precaritatea intelectuală a unor politicieni și vremelnici conducători ai unor instituții. Ultimele incidente grave au secerat încrederea oamenilor într-o serie de instituții: de la Casa de Sănătate, care nu poate explica dezastrul sistemului de carduri, până la poliție. Iată, avertizează Constantin Rudnițchi, tragedia de la Caracal nu s-ar fi petrecut dacă funcționa transportul public. Și, dezmeticiți, observăm de-abia acum efectele proastei guvernări, aia exersată pe notele programului scris de Darius Vâlcov. Lăsați fără bani, după ce li s-a permis să-și mărească lefurile după bunul plac, autoritățile locale au desființat transportul public. Or, transportul public, siguranța cetățeanului sunt esențiale pentru o țară civilizată. Chiar dacă nu este rentabil, acesta este genul de program social care trebuie finanțat de către stat. Din păcate, și respectul de care se bucurau unele instituții s-a risipit. Conduse după ceea ce eu numesc „principiul lui Topârceanu”, anume „orice Eu se crede geniu dacă-i secondat de proști…Trebuie să recunoști”, multe instituții falimentează încrederea populației. Jandarmeria, bunăoară, a dat un spectacol stânjenitor în București, la mitingul Diasporei, când a aruncat gaze lacrimogene în ochii copiilor, oamenilor în vârstă, dar s-a hârjonit indiferentă cu agitații, sportivii, membrii unui clan mafiot din Capitală. În registrul economic, tensiunile sunt și ele mari: Ministerul Finanțelor ignoră legea care-l obligă să afișeze, în data de 25 a fiecărei luni, execuția bugetară a celei precedente. Adică, sumele încasate și plătite de stat. Pare un fleac, un moft al vreunui vremelnic ministru de finanțe? Nicio țară serioasă din lume nu se joacă însă cu afișarea informațiilor statistice la datele fixate. Ce s-ar întâmpla dacă Franța sau Trezoreria SUA, de pildă, nu-și afișează la timp execuția bugetară? Ei bine, este de neconceput, deoarece dacă s-ar întâmpla așa un blocaj, reacția piețelor financiare ar fi devastatoare. Atunci, de ce la noi nu se poate? În parte deoarece guvernanții nu-și respectă concetățenii, pe care-i disprețuiesc, altfel nu se explică apetitul lor nesățios pentru privilegii de clan. Polițiștii sau procurorii, de pildă, ies la pensie la 45 de ani, în plină forță creatoare, exact atunci când au acumulat și ceva experiență, esențială pentru rezolvarea complicatelor cauze de care se lovesc instituțiile. Mai mult, aceste caste privilegiate pot primi pensii imense, uneori mai mari decât salariile. Atunci, de ce-ar mai plăti contribuabilii taxe sociale, de ce ar susține programele sociale ale unor partide care-i sfidează? Apropo de proiecte sociale, acestea s-au năruit în fața realității terenului. Tot așa s-a veștejit și intens-evocatul program de guvernare, creat în laborator de neexperimentatul Darius Vâlcov, cel care avea experiență de primar al unui oraș de dimensiuni medii. Apropo, Vâlcov, om din partea locului, pare să-l fi cunoscut pe criminalul din Caracal, sugerează Alexandru Cumpănașu. Dar nu o negustorie oarecare îl aduce în prim-plan pe autorul iraționalului, nerealistului și ineficientului program de guvernare al PSD, ci radiografia intereselor locale. Interese care au ajuns să-i înfurie pe oameni într-o asemenea măsură, încât n-ar fi exclusă o prăbușire dramatică și a PSD la viitoarele alegeri.
Dar contează mai puțin soarta PSD, cât incomodează refacerea instituțiilor căpușate de neprofesioniști, oameni fără experiență, neamuri sau prieteni ai puternicilor politici ai zilei. Tot în contextul dramei din Caracal, aflăm că vreo șapte instituții ale Justiției, dintre care șase sunt esențiale, sunt conduse prin delegare de atribuții, de interimari. Sigur și acesta este un truc menit să acopere nu doar negocierile dure pentru atribuirea posturilor, ci și nevoia de a avea slugi obediente la butoane. În general în România, de cele mai multe ori șefii interimari s-au făcut preș în fața celor care i-au numit, fie din comoditate, fie din dorința de a se înșuruba pe post, fie din neprofesionalism. Este deci foarte convenabil să mențină șefi fără concurs, contestați de toată lumea, greu de respectat și care, până la urmă, amână toate deciziile cu adevărat importante pentru oameni, până în momentul în care apare ea șpaga sau ordinul de sus. Principiul lui Topârceanu explică, din păcate, nu doar aroganța și ineficiența unora, ci și exodul altora.
