Când ușile grele ale Penitenciarului Rahova s-au închis în spatele mașinii negre, o epocă s-a sfârșit în România. Și nu puțini au fost aceia cărora zgomotul tablelor le-a amintit de răpăitul mitralierelor de la zidul de la Târgoviște, de acum aproape treizeci de ani.

O comparație forțată, desigur, vremurile sunt astăzi cu totul altele, contextul e altul, mentalitățile sunt altele. Și totuși, la o scară mai redusă, evenimentul din 27 mai a reprodus, într-un anumit fel, sfârșitul ceaușismului.

Biografiile lui Nicolae Ceaușescu și, respectiv, a lui Liviu Dragnea se aseamănă – țărani din sud, porniți de jos și reușind să ajungă în vârf prin propriile forțe, într-o lume plină de pericole și neprevăzut. O lume în care trebuie să dai din coate și în care foarte ușor poți fi călcat în picioare.

Într-un anumit fel, pesedismul (fost fesenism, fost pedeserism) a reușit să țină în viață ceva din ceaușism, chiar și în luxoasele proprietăți din România ori din diferite paradisuri, agonisite de social-democrați, în birourile cu uși capitonate și în mașinile scumpe. De la naționalismul pășunist la teoria „neamestecului străinătății în treburile interne” și până la cultul supunerii față de șef.

Ceaușismul ar fi fost de neimaginat fără Dincă și Bobu – pesedismul târziu i-a avut (îi are?) pe Codrin Ștefănescu și pe Cătălin Rădulescu, zis Mitralieră. Lia Olguța Vasilescu nu mai are coc, precum Alexandrina Găinușă.

Azi, în PSD-ul de după trântirea ușilor la Rahova, cuvântul de ordine este că Dragnea a fost vinovat pentru tot, că alegerile au fost pierdute de PSDragnea și nu de către partid.

Dar unde era partidul atunci când Liviu Dragnea întreba, în Congresul extraordinar din martie 2018: „Vreți să fiu președintele vostru?”. Unde era partidul atunci când Liviu Dragnea adopta discursul extremei drepte și al propagandei rusești împotriva Uniunii Europene? Unde era partidul atunci când Liviu Dragnea dădea linia ofensivei anti-justiție și stat de drept? Partidul era acolo și aplauda.

Ar fi avut șanse de a schimba cursul, în timpul revoltelor lui Grindeanu sau Tudose. Dar partidul i-a executat, așa cum PCR l-a executat la Congresul al XII-lea, pe Gheorghe Apostol, atunci când a încercat să se opună realegerii lui Ceaușescu. Sau cum PCR a ratat șansa din ceasul al treisprezecelea de a-l arunca peste bord pe Ceaușescu și de a se transforma în partid social-democrat, pe modelul deja aplicat în țările din Est, la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989.

După această ultimă fărâmă de șansă ratată, Partidul Comunist Român s-a prăbușit în neant – i-au fost suficiente câteva zile. Nu i-a supraviețuit lui Nicolae Ceaușescu.

Întrebarea este dacă PSD îi va supraviețui lui Liviu Dragnea.

Eforturi se fac și, spre șansa PSD, democrația, care nu exista în 1989, oferă astăzi șansa unei redresări. Dar drumul e dificil și plin de obstacole și nu e sigur că la capătul său se va afla un premiu sau o fundătură.

Mai întâi de toate, PSD trebuie să-și refacă relația cu Europa, să iasă din izolarea în care singur a intrat. Și nu e suficient să renunțe la discursul despre Europa care ne trimite mâncare otrăvită sau la acuzațiile că instituțiile de la Bruxelles nedreptățesc România. Și nu e suficient nici să-i retragă în ultima clipă de pe lista pentru Bruxelles și Strasbourg pe acei candidați ce păreau pregătiți mai curând pentru o adeziune la grupul lui Salvini decât pentru social-democrația europeană.

PSD trebuie să dea dovezi că a încetat ostilitățile pe terenul justiției. Și nu în vorbe. Să retragă toate prevederile din legile justiției, Codul Penal, Codul de Procedură Penală, care sunt contra recomandărilor Comisiei de la Veneția, Comisiei Europene și Parlamentului European. Să retragă sesizarea Curții Constituționale, întocmită de Florin Iordache, pe timpul cât îi ținea locul lui Liviu Dragnea la șefia Camerei Deputaților, privind completele specializate de la Înalta Curte.

Să desființeze Secția Specială de cercetare a magistraților, pe care instituțiile europene o consideră o formă de presiune, de natură a afecta independența justiției.

Să aplice întocmai recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Să renunțe la naționalismul economic păgubos, prin abrogarea Ordonanței 114.

E dureros pentru PSD, dar dacă merge pe linia asta, chiar are o șansă. Socialiștii europeni, cu toate pierderile suferite la aceste alegeri, sunt în situația de a participa la formarea coaliției majoritare în Parlamentul European. Ba chiar ar putea deveni vioara întâi, într-o alianță cu ALDE și cu verzii!

Socialiștii europeni au mare nevoie de cele nouă voturi ale social-democraților români, dar nu le pot accepta oricum – cu un PSD care menține linia dură în raport cu Europa, poziția de negociere a socialiștilor europeni mai degrabă se deteriorează.

Problema PSD este însă tocmai linia dură pe care a hrănit-o în interiorul său. Încă din vremurile FSN-ului, partidul a păstrat o bună parte din arsenalul propagandistic național-comunist. Acum, ar trebui să facă un efort colosal de exorcizare.

Și, dacă toate acestea se întâmplă, nu este exclus ca nucleul antieuropean să-și caute o cale proprie.

Ar fi o pierdere în plan electoral pentru PSD, dar o clarificare pentru democrația românească.