Numirea procurorilor-șefi pare a fi primul hop din noul mandat al președintelui Iohannis. Dacă în saga alegerilor anticipate a fost mai degrabă cruțat, acum președintele, direct responsabil de aceste decizii, a reușit să contrarieze pe toată lumea.

Până la urmă, nu neapărat decizia în sine e discutabilă, ci logica ei, care ignoră principiile după care se ghida Klaus Iohannis în situații similare. Ce deranjează cel mai mult este inconsecvența nonșalantă cu care președintele lucrează la acest caz al numirii procurorilor-șefi. Chestiunea este cu atât mai delicată, cu cât justiția era bastionul președintelui, iar apărarea acesteia, titlul său de glorie, recunoscut național și internațional. În plus, Klaus Iohannis are imaginea unui politician cu o oarecare coerență în acțiuni. A avut până acum un mandat mai degrabă constant și consecvent, fără contradicții flagrante, în ciuda unor decizii care au provocat inevitabil dezamăgiri. Când a acceptat-o prim-ministru pe Viorica Dăncilă sau chiar când a demis-o pe Codruța Kovesi, președintele a provocat critici virulente, doar că atunci însă marja lui de manevră era aproape inexistentă. Nu așa stau lucrurile în prezent, în cazul numirii procurorilor-șefi. Acum, președintele a preferat, într-un stil care ne amintește de demiterea Codruței Kovesi printr-un comunicat citit de purtătoarea de cuvânt, să arunce vestea de la Bruxelles. A și evitat să dea prea multe detalii :„În fine, după ce propunerile domnului ministru au fost concretizate, ele au fost trimise la CSM, care a avut păreri ușor diferite. Având în vedere că am avut, pe de o parte, propunerile ministrului, pe care le-am găsit foarte bine elaborate, foarte bine motivate, și, pe de cealaltă parte, avizul CSM, care mi s-a părut parțial destul de superficial, am considerat corecte propunerile făcute de domnul ministru Predoiu și i-am numit pe cei trei candidați în funcție”. Cam departe, în februarie 2020, președintele Iohannis de viziunea din octombrie 2018 din cazul Adinei Florea, propusă de Tudorel Toader pentru șefia DNA: „România nu poate să facă pași înapoi în lupta anticorupție. Este inadmisibil și nu voi accepta niciodată așa ceva! Ne dorim, îmi doresc o luptă anticorupție serioasă. Pentru asta, DNA are nevoie în frunte de o persoană independentă, o persoană hotărâtă să-și asume această luptă dificilă, grea, dar o luptă dreaptă. Nu este posibil să facem pași înapoi în lupta anticorupție, unde România ajunsese să fie dată exemplu pozitiv. Este clar că aici apar, de asemenea, probleme grave în felul cum se aplică procedurile. Avem un aviz negativ de la CSM, aviz care conține câteva lucruri ce trebuie să ne dea foarte, foarte mult de gândit”.

Politica Justiției și justiția politicii

Ani buni, justiția a fost calul de bătaie al oamenilor politici, o temă fluturată și asumată politic. În numele justiției s-a ieșit în stradă, s-au comis manipulări, ilegalități pe alocuri, s-au câștigat scrutine și s-au aprins speranțe. Cumva, rolurile erau clare: PSD cu acțiuni cel puțin îndoielnice în domeniu, criticate și răscriticate la Bruxelles, motiv chiar de ruptură cu socialiștii europeni, de cealaltă parte, președintele Iohannis, principalul partener de dialog al Uniunii Europene, luptător împotriva obstrucționării justiției, inclusiv cu armele normelor internaționale. Și iată-l, ironia sorții, pe același Klaus Iohannis pus la zid de eternul PSD, care a întors brusc armele. Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc a ieșit rapid la rampă pentru a-l taxa pe președinte, exact ca în vremurile în care președintele ieșea să invoce normele europene în materie de drept și să demaște derapajele PSD: „E în primul rând responsabilitatea președintelui Klaus Iohannis și a Ministerului Justiției, principalul partener al Comisiei Europene pentru MCV, să explice de ce nu a ținut cont de avizele CSM, așa cum în mod constant și MCV, și GRECO au recomandat. Spune art. 133 din Constituție: CSM este garantul independenței Justiției. Cred că va trebui ca președintele României să explice de ce nu a ținut cont de acest articol din Constituție”. Dar poate cei mai duri au fost cei de la USR, care au ieșit, culmea, cu argumente similare cu ale PSD prin vocea deputatului Stelian Ion: „Eu personal simt că m-am luptat degeaba în Comisia Iordache și în toate acele intervenții în plen pentru că ajungem exact la această situație. Politicienii se încăpățânează să numească procurorii de rang înalt și să desconsidere și CSM, să desconsidere și rapoartele pe MCV din partea Comisiei Europene, și avizele Comisiei de la Veneția și ale GRECO. Dacă nu ieșim din acest film, o să continuăm în perioada următoare cu problemele pe Justiție, nu o să încheiem acest capitol cum toți ne-am fi dorit și o să ne trezim să ne amintim de ziua de 20.02.2020 ca de o zi nu tocmai fericită”.

Și cu MCV-ul cum rămâne?

Dacă nu din convingeri principiale și de drept modern, măcar de frica sabiei MCV, cu care ne-am obișnuit deja deasupra capului, lucrurile s-au mai mișcat în Justiție. Ultimul raport al Comisiei Europene, din octombrie anul trecut,  constată însă derapaje clare. Unul din punctele critice ține chiar de nerespectarea avizelor CSM. Iată ce scrie în raportul din octombrie 2019 la capitolul recomandări: „respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la numirea în posturi de conducere a procurorilor sau la revocarea procurorilor care ocupă posturi de conducere, până la instituirea unui nou cadru legislativ în conformitate cu recomandarea 1 formulată în ianuarie 2017. Ca răspuns, ministrul de atunci al justiției a declarat că nu poate aplica aceste recomandări și și-a menținut propunerea de numire a procurorului-șef al DNA, în ciuda unui prim refuz al președintelui României, continuând totodată și procedura de revocare a procurorului general. Propunerea privind procurorul-șef al DNA a fost refuzată pentru a doua oară de către președintele României în ianuarie 2019 și de atunci a rămas în suspensie”. Chiar din inima Bruxellesului, dintr-o instituție europeană, președintele Iohannis traduce pe înțelesul cui vrea „Nu, există o recomandare care spune să se țină cont și pot să vă spun că am ținut cont, mi-am făcut timp, am citit și ce mi-a scris domnul ministru, foarte bine documentat, și ați văzut că și după avizul CSM a revenit cu completări, cu lămuriri, am citit și ce a scris CSM-ul”.

Indiferent de cum îmbracă ignorarea avizului CSM, președintele se situează pe o poziție alunecoasă în plină campanie electorală. E drept că el personal nu își riscă mandatul, dar așa cum transferul său de popularitate către PNL a funcționat, e de așteptat ca lucrurile să funcționeze și în celălalt sens, cu încărcătură negativă. Desigur, greu de crezut că PSD va putea fi perceput prea curând ca un campion al luptei pentru justiție, călare pe un cal alb, european. În schimb, USR are culoar liber în această privință.

Dincolo de motivele care l-au determinat pe președinte să nu țină cont de avizul CSM, rămâne o realitate care dăunează României: o anumită relativizare a instituțiilor și a rolului lor. ■