Maria Dorobanțu conduce Clinica de Cardiologie de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, clinică ce are multe laboratoare de explorare și tratament invazive și non-invazive, pentru care s-a implicat activ să obțină fonduri prin proiecte de cercetare cu finanțare națională și europeană. Face parte din elita europeană a cardiologiei, fiind membru corespondent al Academiei Franceze de Medicină și președinte al Grupului de lucru de Fiziopatologie Coronariană și Microcirculație al Societății Europene de Cardiologie, dar și din elita mondială a cardiologiei, publicând cărți alături de nume importante în domeniu. A fondat Societatea Română de Hipertensiune și este profesor de cardiologie și de medicină Internă la UMF „Carol Davila” București.
Inima, ca și creierul, este obiectul cercetărilor intense la nivel mondial, iar în ultimii ani se vorbește tot mai mult despre legătura dintre cele două organe. Aceste cercetări au dat naștere și unui nou termen: neurocardiologie. Pe măsură ce mecanismele de interacțiune reciprocă între cele două încep să fie înțelese, importanța lor capătă noi dimensiuni. Tot mai multe dovezi din ultimii ani arată că interacțiunea creier-inimă poate avea implicații majore în tratamentul bolilor cardiovasculare. De exemplu, accidentele cerebrovasculare (AVC) și atacurile ischemice tranzitorii (AIT) sunt frecvent determinate de aritmii cardiace și/ sau de insuficiență cardiacă congestivă. Studii la nivel internațional arată că fibrilația atrială, în mod special, poate determina tulburări cognitive, care preced apariția AVC sau AIT.
Inima și creierul, „organe nobile”
Prof. dr. Maria Dorobanțu spune că inima și creierul au o legătură foarte strânsă, „în coordonate văzute și nevăzute”. Nu degeaba se spune despre cele două organe că sunt „organe nobile”. Inima are rolul de a menține creierul în viață, iar în creier există centrii care asigură funcționarea inimii. Prin urmare, unul fără celălalt, aceste organe nobile nu pot exista. „Inima trimite sânge și la nivelul creierului și ori de câte ori se întâmplă un stop cardiac, evident se oprește această alimentare cu sânge și oxigen a creierului, care este puțin tolerată de neuron. Altfel spus, creierul, dacă nu se reia activitatea inimii, își pierde capacitatea de funcționare într-un interval scurt, de 10-15 minute, din momentul în care nu mai este alimentat cu sânge. Inima are o rezistență mai mare. De ce? Pentru că celula miocardică și celula nervoasă sunt complet diferite ca structură și, ca urmare, rezistența lor la hipoxie este diferită, a declarat, pentru Reporter Global, prof. dr. Maria Dorobanțu. Inima are funcția anatomică de pompă, trimite sânge în tot organismul și primește sânge din tot organismul, bineînțeles pe circuite vasculare bine definite, dar pe lângă această parte văzută, potrivit prof. Dorobanțu, „inima ascunde sufletul, toate trăirile noastre de bucurie, de mulțumire, de fericire sau nefericire”. „Nu degeaba cel care a descris-o pentru prima oară a numit-o «prințul organismului», afirmă medicul. În schimb, creierul este sediul inteligenței, al memoriei, al cunoașterii. Dar, mai spune prof. Maria Dorobanțu, „fără sentimente, am fi în fața unei inteligențe reci”.
Se mai întâmplă și miracole
În meseria pe care o are, dr. Maria Dorobanțu a întâlnit și miracole. Dacă în timpul unui stop cardiac, când creierul nu este irigat cu sânge, omul pierde mulți neuroni, el nu mai poate avea o viață armonioasă, riscă să intre în stare vegetativă. Chiar și un tânăr care face stop cardiac, prin mijloacele actuale, poate să-și reia funcțiile cardiace și vasculare, având o viață normală, din acest punct de vedere; dar dacă în timpul stopului cardiac creierul și-a pierdut mare parte din neuroni, tânărul respectiv nu mai este capabil decât să clipească, să răspundă la anumite comenzi. O viață normală nu mai este posibilă. Este o viață vegetativă. Ne confruntăm însă cu familiile care nu încetează să spere într-o revenire completă. Și, uneori, se mai întâmplă și miracole, adică reluarea aproape completă a activității cerebrale. Un astfel de miracol poate avea legătură și cu neuroplasticitatea creierului”, declară dr. Maria Dorobanțu. În cazul precondiționării ischemice (inima sau creierul a suferit accidente mici și tranzitorii, dar nu s-a produs un infarct sau un AVC), celula nervoasă sau miocardică învață să facă față unei agresiuni mari și severe. „Așa se explică de ce unele persoane mai în vârstă sunt mai pregătite, pentru că celulele fac față mai bine unui atac masiv, întrucât posibilitatea să fi avut accidente mici și tranzitorii este mai mare. Sigur, depinde cât este de mare infarctul sau AVC-ul. Această precondiționare poate să explice unele miracole. Tinerii care au vase normale și fac stop cardiac nu sunt pregătiți, șocul este brutal și găsește și inima, și creierul complet nepregătite”, explică dr. Maria Dorobanțu.
Ca și în alte specialități, și în cardiologie utilizarea medicamentelor a atins o anumită limită. În cardiologie, această limită este compensată prin apariția tot mai multor device-uri, cum sunt stenturile, defibrilatoare sau device-urile intraventriculare care suplinesc anumite funcții ale inimii, îi asigură funcționalitatea și prelungesc viața pacienților. „Astfel de dispozitive au, într-un fel, rolul unui cord artificial. Cu toate acestea, se moare încă de boala cardiacă nediagnosticată la timp. Oamenii se consideră în afară de orice pericol”, declară dr. Dorobanțu.
Medicina este pentru oameni cu mobilitate intelectuală
Tot mai mult, oamenii se plâng de lipsa de timp, iar în medicină lipsa de timp înseamnă mai puțin timp pentru pacient. Prof. Maria Dorobanțu consideră însă că gestionarea timpului ține de medic. „Lipsa de timp dedicat pacientului depinde doar de doctor. Lipsa de timp nu se simte dacă funcționezi după un algoritm de diagnostic și tratament, dar trebuie să îți acorzi timp pentru reflecție în fața cazurilor complexe, cum sunt cele mai multe. Medicina este pentru oameni cu mobilitate intelectuală. Când te simți acaparat de o problemă, trebuie să ceri sfatul altuia. Munca în echipă este extraordinar de importantă. Atunci când ajungi într-un impas și consideri că un coleg din cealaltă echipă te poate ajuta, cere-i ajutorul! Poți avea orgoliu profesional și științific, dar să nu ai orgoliul de a-l întreba pe altul”, conchide prof. dr. Maria Dorobanțu.
Să nu închizi ușa cunoașterii
Ce scoate din tipare un medic care atinge excelența în meserie? Dr. Maria Dorobanțu spune că „acest ceva, dincolo de muncă, este partea de autoanaliză, de a înțelege ce se întâmplă cu tine”, deschiderea către nou, capacitatea de a colabora cu alți specialiști, plăcerea de a scrie și de a ști. „Trebuie să fii atașat de proiectele la care lucrezi, dar să nu fii încrâncenat. Trebuie să știi când să te oprești și să o iei pe altă cale, dar să nu închizi niciodată fereastra cunoașterii. Cred că destinul nostru genetic ne dirijează să fim așa. Cred că ADN-ul ne duce spre un număr mai mare sau mai mic de conexiuni sau la conexiuni mai complexe între neuroni. Am putea gândi că totul este integrat în ființa noastră, care are exprimări diferite și care este greu de definit. În ființă, inima și creierul acționează ca o singură unitate. Ca să evoluezi, e important să citești și alte cărți în afară de medicină: filosofie, istorie, poezie, să asculți muzică. Am încercat să insuflu dragoste pentru cultură, pentru cunoaștere și studenților și, în mare parte, am reușit”, declară prof. Maria Dorobanțu.
