Comitetul Executiv al PSD se va reuni marți, de la ora 18.00 pentru a vedea calea de urmat în contextul condamnării liderului partidului Liviu Dragnea de către ÎCCJ la 3 ani și 6 luni de închisoare, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.
Liderii PSD și mai mulți miniștri se reunesc, la ora transmiterii acestei știri, în ședință de urgență luni, după ce decizia instanței supreme prin care Liviu Dragnea a fost condamnat.
Potrivit unor surse social-democrate Viorica Dăncilă ar urma să preia interimar șefia partidului, până la Congresul PSD care ar putea avea loc cel mai probabil în prima parte a lunii iunie.
Președintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat luni la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.
Magistrații Tribunalului București au trimis, luni, Poliției Capitalei, documentele referitoare la condamnarea lui Liviu Dragnea, urmând să fie pus în executare mandatul de arestare, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.