Home Externe Raport: Genocid anti-creștin, în Orientul Mijlociu

Raport: Genocid anti-creștin, în Orientul Mijlociu

0
Raport: Genocid anti-creștin, în Orientul Mijlociu
2 minute de lectură

Persecuțiile împotriva creștinilor, uneori atingând chiar cotele unui genocid, sunt o realitatate în regiuni din Orientul Mijlociu, declanșând un exod pe parcursul ultimelor două decenii, se arată într-un raport realizat la solicitarea secretarului britanic al Afacerilor Externe, Jeremy Hunt.

Milioane de creștini din Orientul Mijlociu au fost mutați din casele lor, mulți au fost uciși, răpiți, încarcerați și discriminați, arată raportul, menționând numeroase cazuri de discriminare în sud-estul Asiei, Africa Subsahariană și estul Asiei, deseori sub influența autoritarismului.

„Adevărul deranjant este că majoritatea covârșitoare (80%) a persecuțiilor pe criterii de religie sunt îndreptate împotriva creștinilor“, subliniază raportul, citat de The Guardian.

Textul ar putea fi o lectură dificilă pentru unii lideri din Orientul Mijlociu, mulți dintre ei fiind acuzați de tolerarea sau chiar instigarea la persecuții. Partidul Dreptate și Dezvoltare (AK) al președintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, de exemplu, este menționat pentru acțiuni de denigrare a creștinilor.

Jeremy Hunt a comentat că raportul este cu adevărat cutremurător, în special după „manifestările de ură religioasă sub forma atentatelor comise la mai multe biserici din Sri Lanka și atacul de la moscheile din Christchurch“, Noua Zeelandă.

Problema persecuțiilor cu care se confruntă creștinii este una dintre temele majore ale mandatului lui Hunt în calitate de secretar al Afacerilor Externe. „Cred că am renunțat să vorbim despre problemele creștinilor pentru că suntem o țară creștină și avem un trecut colonialist, astfel că avem unele sensibilități în acest sens. Însă trebuie să recunoaștem faptul că cel mai persecutat grup religios este cel creștin“, a spus Hunt.

„Ce am uitat în această atmosferă a corectitudinii politice este că acești creștini care sunt persecutați sunt printre cei mai săraci oameni de pe planetă. În Orientul Mijlociu, creștinii alcătuiau în trecut 20% din populație. Acum sunt doar 5%“, a adăugat oficialul britanic.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here