Raportul GRECO, în esență critic

76
5 minute de lectură

Situația de fapt este următoarea: România în 1993 a devenit stat membru al Consiliului Europei, iar în 1999 guvernul de la București s-a asociat GRECO, grupului de state care luptă împotriva corupției pentru independența sistemului judiciar și pentru o justiție modernă la nivelul statelor membre ale CE. În baza acestor acorduri, GRECO elaborează un raport, având sesizările primite sau evaluările făcute la nivel european, mai ales în ceea ce privește independența justiției și lupta împotriva corupției. Acest raport este elaborat de experți desemnați și cuprinde o serie de recomandări cu caracter obligatoriu care se transmit autorităților statului în care a fost evaluat sistemul judiciar. Statele trebuie să urmeze aceste recomandări și să aplice măsuri în urma acestor evaluări într-un an de la data emiterii acordului. Din acest punct de vedere, situația este cât se poate de clară și ține de voința politică a Bucureștiului. Dacă se respectă prevederile art. 11 din Constituție în mod expres în ceea ce privește acordurile internaționale, care prevede că România își îndeplinește obligațiile asumate cu bună-credință și, dacă se înțelege exact seriozitatea, dar și gravitatea momentului în care ne aflăm în ceea ce privește percepția internă și externă de revoluționare a sistemului judiciar, atunci, cât se poate de rapid, aceste recomandări sunt incluse în legislație, deci aplicate. Dacă nu există această voință politică și dacă nu se dorește aceasta și se dorește altceva în ceea ce privește raportul dintre România și instituțiile europene, sigur orice variantă este posibilă. Evident, fie se încalcă obligațiile asumate, fie are loc delimitarea chiar de instituțiile europene. Juridic este posibil, costurile însă ar fi uriașe din această perspectivă.

Raportul este în esență critic, subliniază faptul că există un evident regres în ceea ce privește atitudinea politică față de funcționarea independentă a sistemului judiciar. Este o concluzie uniformă care se regăsește în toate evaluările fie de natură tehnic-juridică – de tipul Comisia de la Veneția –, fie unele de natură politică, dar sigur nimeni nu poate împiedica un stat să aibă un punct de vedere exprimat de partenerii noștri. Deci, din această perspectivă vor fi mai multe sau mai puține evaluări negative. Din păcate sunt mai multe; ceea ce nu ne arată decât că există o continuitate a respingerii formei de cooperare și dialog constructiv-pozitiv, cu instituții europene la care am aderat prin propria noastră voință, mă repet, inclusiv în ceea ce privește atribuțiile și competențele acestor instituții.

Și președintele, și prim-ministrul sunt informați în legătură cu obligațiile, consecințele, cu modul în care acestea trebuie duse la îndeplinire și cu eventualele reacții care pot apărea în funcție de o decizie sau alta. Vreau să spun că indiferent, până la urmă, de retorica publică, ei vor fi cei care vor răspunde și în numele României, dacă autoritățile de la București vor lua o atitudine într-un sens sau în altul. Cum vă spuneam, nu este posibil ca aceia din Consiliul Europei, ca de altfel și din Uniunea Europeană, să considere neglijarea sau încălcarea unor obligații asumate în perioada de pre-aderare că ar trebui trecută cu vederea și că poate fi desconsiderată, din acest punct de vedere, pentru a susține cauza României. Și va fi cât se poate de important, mai ales din toamnă, când se vor distribui atât competențele la nivelul Uniunii Europene, dar se va negocia și cadrul financiar multianual, adică se va intra în ultima fază de negociere a bugetului UE, modul în care România va fi reprezentată și va avea câștig de cauză pe aceste subiecte. Și nu numai asta. Se va ține cont de modul în care, evident, se va face politică internă la București, pentru că politica internă a devenit politică externă.

Pe de altă parte, este o lecție de învățat de la Polonia și Ungaria, unde chestiuni asemănătoare legate de problemele statului de drept au generat consecințe, unele dintre ele nevăzute, dar importante, în legătură cu puterea de negociere a acestor state și cu capacitatea, până la urmă, de a-și afirma interesele la nivel internațional. Deci, pe scurt: modul în care se va reacționa la București pentru susținerea, și l-am auzit pe președinte spunând aceste lucruri, și este foarte bine că o face, pentru susținerea angajamentelor în ceea ce privește Consiliul Europei. Sau, dacă se va alege o altă cale, va avea un impact direct și imediat în legătură cu poziționarea României în perioada următoare. Avem nevoie nu numai de decizii care să ne sprijine și care să ne reprezinte interesele la nivelul organizațiilor internaționale din care facem parte; avem nevoie și de un anumit tip de imagine în ceea ce privește recomandările, solicitările, mesajele transmise de aceste organizații. Toate vor intra într-un tip de evaluare pe care o fac nu numai organizațiile internaționale, dar, atenție, mai ales statele membre. Pentru că e posibil ca la un moment dat organizațiile internaționale să nu fie foarte atente la anumite dezvoltări, dar, în egală măsură, este posibil ca statele membre, în virtutea dreptului suveran de a se poziționa internațional, să folosească aceste evaluări pentru a genera probleme și vulnerabilități în relația cu România. Pentru că este un joc de interese și, în acest joc de interese, competiția, evident, este intrinsecă.

Cristian Diaconescu
Cristian Diaconescu este politician și diplomat român, de formație jurist, ocupând mai multe funcții cheie în conducerea României. A desfășurat o activitate didactică și științifică ca membru fondator în Fundația Colegiului Național de Apărare, membru asociat al Jamestown Foundation, secretar științific al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale, profesor în cadrul Colegiului Național de Apărare și în cadrul Institutului de Drept și Relații Internaționale.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele