Home Economie & Finanțe Record de firme de consultanță, în 2018

Record de firme de consultanță, în 2018

0
Record de firme de consultanță, în 2018
2 minute de lectură

Anul precedent s-au înființat cele mai multe societăți comerciale, cu un număr record al companiilor înființate în domeniul consultanței pentru afaceri și management, indică datele oficiale ale Registrului Comerțului, conform Mediafax.

Între anii 2004 și 2017 au fost create anual între 1.500 și 2.500 de companii care activează în sfera activităților de consultanță în management și afaceri. În 2018, recordul este depășit cu mai bine de 750 de companii, ajungând la un număr de 3.250 de societăți comerciale nou apărute.

Un număr și mai mare de firme se vor înregistra în acest domeniu în anul 2019, dacă trendul rămâne constant. Numărul firmelor ar putea crește astfel cu 4.000 de societăți, informează un comunicat al platformei Termene.ro.

Potrivit specialiștilor, printre principalele explicații ale tendinței de creștere se numără faptul că de la 1 ianuarie 2018 s-a dat liber veniturilor din consultanță și management prin eliminarea condiției privind realizarea de venituri, altele decât cele din consultanță și management, creșterea cererii în rândul firmelor pentru serviciile de consultanță, programele de finanțare guvernamentală și faptul că tot mai mulți români au devenit consultanți după ce au acumulat experiență profesională în marile companii.

În plus, cererea pentru serviciile de consultanță în management și afaceri este în plină creștere. Dacă anul 2016 a marcat o ușoară scădere a pieței, 2017 a înregistrat o creștere în forță, cu peste 10%, lucru ce a putut îndemna mulți antreprenori să se orienteze spre acest tip de activitate. Programele din fonduri guvernamentale și europene au stat, de asemenea, la baza valului de companii nou înființate în acest domeniu economic. Evoluția profitului mediu înregistrat de companiile din domeniul analizat este un alt factor ce a determinat antreprenorii să inițieze astfel de afaceri.

Numărul mare de companii înființate în ultimul an în acest domeniu, și nu numai, creează impresia unui mediu concurențial puternic și lasă loc unei oferte foarte mari de astfel de servicii. Din 100 de companii care activează în domeniul consultanței, doar 29 au un risc scăzut de a intra în insolvență, 34 au un risc ridicat, iar pentru 37 riscul nu poate fi determinat, fiind societăți noi care nu au raportat suficiente informații astfel încât să poată fi calculat riscul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here