Referendumul de modificare a Constituției s-a dovedit o provocare și pentru partidele politice. PSD, aflat la guvernare, a spus că organizează doar acțiuni de informare, dar s-a poziționat prin vocea liderului său în favoarea familiei, țintind astfel electoratul stabil, dar și voturi latente. Din cauza contradicțiilor dintre mesajul afirmat la Bruxelles și cel din țară, PSD a fost acuzat de dublu limbaj.
Liberalii și-au îndemnat simpatizanții să voteze conform propriei conștiințe, după ce au susținut organizarea referendumului, dar au avut surpriza de a asista la neprevăzute confruntări interne produse chiar cu o săptămână înainte de referendum. Poziționări surprinzătoare s-au făcut inclusiv în interiorul coaliției de guvernare, unde ALDE le-a dat liber susținătorilor, prin vocea liderului său, să voteze în raport cu propria conștiință și cu un îndemn pentru respectarea vieții intime a persoanei.
Poziționat împotriva referendumului, USR a mers până la organizarea propriului referendum intern prin care să se decidă poziția față de redefinirea familiei, organizat în urmă cu un an. Demersul s-a soldat cu schimbări capitale la nivelul conducerii partidului și demisia fondatorului său, Nicușor Dan, produsă în vara anului trecut. PMP cere un vot în favoarea familiei tradiționale, iar UDMR le cere susținătorilor să voteze conform propriei conștiințe.
PSD, acuzat de dublu limbaj
Oficial, PSD a anunțat chiar prin vocea premierului Viorica Dăncilă, președinte executiv al PSD, că nu va face campanie pentru referendum. La întâlnirea de la Bruxelles cu europarlamentari din grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, Dăncilă a spus că PSD nu va face campanie pentru influențarea votului la referendumul privind modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei. Prezentă, la sfârșitul lunii trecute, împreună cu alți membri PSD, la Bruxelles, pentru o întâlnire cu socialiștii europeni, Dăncilă a insistat pe modul democratic în care va avea loc referendumul pentru familia tradițională și pe lipsa unei campanii de influențare a opiniei publice. Referendumul nu este îndreptat „spre o anumită orientare sexuală”, a dat asigurări prim-ministrul României. „Partidul Social Democrat nu va face campanie. Este obligația tuturor să facă acțiuni care să arate ce înseamnă acest referendum, dar nu vom face campanie pentru a se lua o decizie sau alta”, a spus Dăncilă la reuniunea Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților.
Declarațiile lui Dăncilă au fost făcute publice de europarlamentarul Cătălin Ivan. Ajuns europarlamentar pe listele PSD, dar cu un statut incert în partid, care-l consideră exclus după ce s-a angajat într-un conflict deschis cu președintele Liviu Dragnea, Ivan a dat publicității înregistrarea pentru a proba „dublul limbaj” al PSD și al guvernului. „Una zic la București, alta la Bruxelles. Dragnea zice că PSD susține referendumul, Dăncilă, din poziția de al doilea om în partid, spune răspicat și repetă de trei ori că PSD nu susține același referendum. Cât de ticălos să fii să încerci să folosești o temă atât de sensibilă și importantă în interes personal și nici măcar să nu ți-o asumi până la capăt?”, a comentat Cătălin Ivan.
În același timp, președintelui PSD Liviu Dragnea i s-a reproșat de către adversarii politici că a profitat de fiecare ocazie pentru a face exact opusul declarațiilor premierului Dăncilă. „Eu voi vota fără ezitare pentru familie, în sensul ei tradițional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiționale reprezintă rădăcinile unei națiuni”, a spus Liviu Dragnea pe 11 septembrie, după votul dat în Senat pentru modificarea definiției familiei în Constituție. „Am susținut organizarea acestui referendum și voi participa cu siguranță la scrutin”, a mai spus Dragnea atunci. Ulterior, a revenit cu o declarație, în tonuri mai personale, și a spus că educația sa „de copil crescut la țară” este cea care îl determină să voteze „da”.
Declarațiile făcute de Dăncilă la Bruxelles au inflamat spațiul public autohton mai ales după ce președintele PSD Prahova și al Consiliului Județean Prahova Iulian Dumitrescu și senatorul PSD Emanoil Savin au participat la o conferință organizată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de Coaliția pentru Familie, acțiune care a stârnit critici puternice pe rețelele de socializare.
Social-democrații europeni i-au adus critici dure premierului și au susținut că astfel de manifestări nu aparțin valorilor familiei socialist europene. Președintele PSD Liviu Dragnea a recunoscut că au existat colegi din Partidul Socialiștilor Europeni care au cerut PSD să nu susțină referendumul pentru familie, dar că social-democrații români nu pot să nu țină cont de inițiativa a trei milioane de cetățeni.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, s-a distanțat de partenerul de guvernare și le-a dat votanților libertatea de a vota cum le dictează conștiința: „ALDE nu se va implica în campania pentru referendum”, a anunțat Călin Popescu Tăriceanu. Mai mult, el le-a recomandat votanților săi nu doar să voteze conform propriei conștiințe, dar să și respecte „intimitatea fiecăruia”.
USR și PNL, confruntări interne. USR și le asumă cu prețul schimbării propriei conduceri. PNL, mesaje contradictorii și conflicte
USR și-a asumat bătăliile interne pe tema referendumului și a organizat, încă de anul trecut, propriul referendum intern, prin care să se decidă poziționarea față de referendum, care s-a soldat chiar cu schimbarea conducerii partidului. Președintele fondator Nicușor Dan a decis, în iunie trecut, să-și dea demisia după ce forul de conducere al partidului a votat împotriva modificării Constituției în sensul redefinirii familiei ca uniunea între un bărbat și o femeie. Nicușor Dan a spus atunci că, prin votul său, USR s-a înscris pe linia progresistă în defavoarea celei conservatoare.
Referendumul intern s-a desfășurat timp de șapte zile, iar membrii au avut de răspuns la două întrebări: „Susțineți ca USR să aibă o poziție ca partid pe tema referendumului Coaliției pentru Familie?”, întrebare la care 766 au votat „da”, iar 682 au votat „nu”, și „Cum trebuie să se poziționeze USR ca partid pe tema referendumului Coaliției pentru Familie?”, la care 184 au votat pentru, iar 864 au votat împotrivă.
Asumarea unei decizii trecute prin propriul referendum a ferit USR de surprize, așa încât partidul avea să-și asume peste un an o poziție unitară exprimată de președintele său de acum, Dan Barna, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș.
Beneficiul deciziei interne privind poziționarea față de referendum permite USR să nu fie luat pe nepregătite, așa că, la un an de la propriile sale bătălii interne, se poziționează activ și față de adversarii politici. USR acuză PSD că face campanie de partid prin publicitate plătită pentru referendum. „PSD minte când spune că nu face campanie pro-referendum, ci doar informare. PSD a plătit publicitate la televiziuni în favoarea opțiunii DA. Liderii PSD fac campanie prin publicitate plătită, în biserici și prin satele României, pentru că Liviu Dragnea și penalii lui sunt singurii interesați de acest referendum inutil care nu schimbă nimic. Și acum căsătoria dintre o femeie și un bărbat este protejată prin Constituție și prin legile civile, iar viața familiilor afectate de sărăcie, hoția PSD, nu va fi cu nimic mai bună. PSD vrea să nu mai vorbim despre dosarele penale ale lui Liviu Dragnea și asaltul continuu împotriva Justiției, despre gazarea și brutalizarea manifestanților pașnici în 10 august, despre zecile de mii de gospodării țărănești care au rămas fără porci pentru Crăciun, despre școlile și podurile care cad, despre scumpiri și îndatorarea României. Vrea să vorbim despre acest referendum inutil! Nu le face jocul! Stai acasă pe 6-7 octombrie!”, scrie USR într-un comunicat de presă. Mai mult, USR depune la parlament și un proiect, în procedură de urgență, care prevede introducerea în Legea Referendumului a utilizării sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot, pentru a împiedica posibile fraude pe care le atribuie PSD, aflat la guvernare.
În schimb, PNL a avut surprize cu doi dintre membrii săi, Mihai Voicu și Mihail Neamțu, care au ales să se insulte public. „Așa, în general, vreau să vă spun că mă simt extrem de inconfortabil atunci când sunt coleg de partid cu un cretin”, a scris Mihai Voicu pe pagina sa de Facebook. În replică, Neamțu i-a răspuns că „dumneata ești un șobolan al cooperativei de frecat menta și cheltuit bani publici. Ai trădat diaspora și ești o rușine.” Prietenii virtuali i-au sărit imediat în ajutor lui Mihai Voicu și i-au transmis lui Mihail Neamțu că a fost cârpa lui Traian Băsescu și că a fost penibil, motiv pentru care nu ar mai trebui să iasă public o perioadă. Conflictul a fost declanșat de prestația lui Neamțu la un post de televiziune unde s-a exprimat explicit în favoarea referendumului, dar, mai mult, pentru un vot pozitiv, în sprijinul familiei conservatoare, bazate pe credință și tradiție.
În ciuda îndemnului oficial de a vota conform propriei conștiințe, dar cu o susținere a organizării referendumului de către Coaliție pentru Familie, PNL s-a trezit cu încă o contestare din interiorul formațiunii, pe ultima sută de metri, din partea deputatului Adriana Săftoiu care a spus că „referendumul este o manipulare politică ticăloasă. Și pentru a avea succes, organizezi două zile de referendum, cu ziua de vineri liberă. Totul pentru victoria finală a celor care organizează acest referendum total, dar total inutil. Nu am văzut niciun studiu de impact care să îmi arate că instituția familiei se află în pericol. Nu există nicio dovadă că asupra familiei «tradiționale» planează pericolul iminent de a fi atacată și trebuie să se pună la adăpostul Constituției. Legile existente lămuresc, fără echivoc, cine cu cine se poate căsători, civil sau religios. Dar în această manipulare odioasă au intrat cu foc și pară falși profeți, care amenință cu Biblia în mână viața necucernică a comunității LGBT. Nimic despre viața necucernică a heterosexualilor. Și mai scutiți-ne cu teama că vine comunitatea LGBT și ne fură copilul ca să ni-l adopte. Să auzi în secolul XXI aberații de genul «a fi gay înseamnă a fi bolnav psihic» mă revoltă până la greață. Chiar nu le e rușine de propria lor ignoranță, pe care o agită obraznic? Propagandiștii urii ar trebui să deschidă Scriptura cu care lovesc în dreapta și în stânga și să se recatehizeze mai ales în ce privește Porunca cea Mare a iubirii aproapelui”, spune Adriana Săftoiu. Ea a avut un aliat, dar în Parlamentul European, în persoana lui Marian-Jean Marinescu, care a avertizat că referendumul, dacă va fi validat, va crea mai mari necazuri României din punct de vedere european decât orice altă temă.
Din postura sa oficială, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a explicat votul senatorilor liberali în favoarea revizuirii Constituției pentru redefinirea familiei. „Partidul Național Liberal a dat un vot important în Parlamentul României pentru organizarea unui referendum privind definiția familiei în Constituția României. Votul PNL a fost pentru respectarea prevederilor legale privind organizarea unui referendum la cererea unei inițiative civice pentru care au semnat peste 2,7 milioane de români. Prin urmare, chiar dacă tema este una impusă de propaganda PSDragnea pentru a acoperi alte teme sensibile (violențele din 10 august, pesta porcină, inflația, nerealizările din programul de guvernare, amnistia și grațierea etc.), organizarea referendumului pentru definirea familiei în Constituție este legitimă și reprezintă o obligație legală din partea Parlamentului”, spune Dancă.
Cu toate acestea, PNL a lăsat libertate parlamentarilor și membrilor săi să voteze conform conștiinței lor, spune Dancă. „Personal, deși nu cred că definirea familiei în Constituție rezolvă problemele adevărate ale familiilor din România, dacă aș fi întrebat dacă sunt de acord că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie aș răspunde categoric Da. Sunt un susținător și un apărător al familiei (cât mai numeroasă), cred în dreptul superior al copiilor la un tată și o mama și în iubirea entuziastă, firească, naturală, creatoare dintre un bărbat și o femeie, care crește în maturitate, înțelepciune și responsabilitate odată cu asumarea rolului de părinte”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL. El a spus și cum va vota la referendum: „Aceasta este legea morală înscrisă în conștiința mea pe care o respect și o susțin fără a interzice dreptul altora la alte opțiuni personale de viață. Drept urmare, la referendumul pentru definirea familiei, bazată pe căsătoria dintre un bărbat și femeie, votez Da pentru că așa cred și așa trăiesc!”
PMP își invită simpatizanții să voteze „Da”. Cioloș îndeamnă la boicot
Președintele PMP, Eugen Tomac, le-a recomandat simpatizanților să susțină referendumul pentru familie, dar a dezavuat atitudinea PSD „de a confisca” acest demers. „Știm foarte bine că PSD e urmașul PCR și comuniștii au prigonit cel mai mult creștinii în secolul trecut. De aceea, mesajul lor nu e nici sincer și nici credibil, ci doar o încercare de a confisca o inițiativă cetățenească”, a afirmat Tomac, care le-a recomandat membrilor și simpatizanților PMP să participe la referendum și să voteze „da”.
Tot cu „da” a anunțat că va vota și fostul președinte al PMP Traian Băsescu: „În mod paradoxal, la noi, referendumul este susținut de socialiști, însă eu provin din familia popularilor europeni care sunt creștin-democrați și care încurajează familia. Deci, voi merge la vot pentru un DA, familia formată dintr-un bărbat și femeie. Din punct de vedere politic rămân un om de dreapta, însă, pe de altă parte, trebuie să vă spun că am văzut discuții legate de Constituție, că n-ar permite modificări care reduc potențiale drepturi, așa este, numai că tot în Constituția pe care o invocă cei care vorbesc de un referendum care nu ar fi tocmai constituțional, deci tot în aceeași Constituție a României, scrie că tratatele și convențiile internaționale la care România este parte prevalează (…) asupra dreptului intern.”
Partidul lui Dacian Cioloș îndeamnă la boicotarea prin neprezentare la vot: „Mișcarea România Împreună (RO+) recunoaște dreptul cetățenilor români de a demara, cu respectarea legii, inițiative legislative care pot produce modificări constituționale sau ale legii. În același timp, Mișcarea România Împreună respinge orice tip de referendum care ar limita libertățile, drepturile și egalitatea în drepturi.”
Coaliția pentru Familie, acord cu PSD, ALDE și PNL
Înainte de alegerile din decembrie 2016, Coaliția pentru Familie a încheiat un acord de colaborare cu PSD, ALDE și PNL prin care cele trei partide promiteau să susțină revizuirea art. 48 (1) din Constituția României, în care e definită noțiunea de „familie”.
Potrivit legii, 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale trebuie să participe la referendum pentru a-l valida, iar eventuala redefinire a familiei va trece dacă jumătate plus unu dintre cei prezenți la urne vor vota „pentru”, cu condiția suplimentară ca numărul lor să reprezinte 25% dintre cei cu drept de vot. Contestatarii referendumului spun că măsura vizează interzicerea, chiar prin legea fundamentală, a căsătoriilor între persoanele de același sex. Formațiuni politice, organizații neguvernamentale, dar și persoane publice au făcut apel la boicot, invocând că drepturile cetățenești nu pot fi supuse votului și că revizuirea Constituției nu are niciun efect juridic. Aceasta este prima inițiativă cetățenească demarată în România de la căderea comunismului în 1989.
Paradoxal, 95% dintre români se declară credincioși, dar numai 27% susțin referendumul pentru familie, potrivit unui sondaj făcut în luna aprilie a acestui an de Fundația Friedrich Ebert România. 95% dintre cetățeni au răspuns că ei cred în Dumnezeu, 21% că merg săptămânal la biserică, iar 27% consideră necesară organizarea unui referendum pentru definirea constituțională a familiei, a relevat infograficul despre credința religioasă în România.
Ce și-au propus inițiatorii
Un referendum de modificare a Constituției României va avea loc pe 6 și 7 octombrie 2018. Demersul are la bază o inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015. Inițiativa a strâns trei milioane de semnături pentru a iniția un proiect de modificare a Constituției și a fost susținut atât de Biserica Ortodoxă, cât și de Biserica Romano-Catolică.
Inițiativa vizează înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. (1) al Constituției cu una mai restrictivă, „între un bărbat și o femeie”. Potrivit expunerii de motive din proiectul de lege, acesta „își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de «soți» (…) ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de «familie», a raportului dintre «familie» și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie”. Căsătoria este deja reglementată în articolul 277 din Codul civil, care interzice alte forme de conviețuire echivalente cu aceasta (căsătoriile și parteneriatele civile între persoane de același sex). Organizațiile care apără drepturile omului văd în această inițiativă o restrângere flagrantă a drepturilor minorității LGBT. Curtea Constituțională, totuși, a avizat propunerea de modificare pe 20 iulie 2016, reținând că ea nu aduce nicio ingerință vreunui drept individual. Propunerea de revizuire a fost avizată pozitiv și de Camera Deputaților pe 27 martie 2017, însă organizarea referendumului a fost amânată după ce, în septembrie 2017, 38 de senatori PNL și USR au atacat noua formă a Legii referendumului la CCR. CCR a respins ulterior sesizarea. Pe 11 septembrie 2018, Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat propunerea de revizuire a Constituției cu 107 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” și 7 abțineri. La referendum, cetățenii României vor răspunde la întrebarea „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”.