Opinia publică a fost bulversată de recentele evenimente de la Caracal. Aceste întâmplări nu reliefează numai incompetența unor instituții (mai ales a Poliției și a Parchetului), ci și caracterul extrem de negativ al modificărilor legislației penale din ultima perioadă. După cum reiese din ultimele informații, polițiștii și procurorul au căzut de acord să efectueze percheziția după ora 6 dimineața. În Codul de Procedură Penală, percheziția este reglementată de articolele 158 și 159. Numai că alineatul 3 al articolului 159 arată că infracțiunea flagrantă este o excepție și că în astfel de situații percheziția poate fi făcută și între orele 20:00 și 6:00. Dacă polițiștii și procurorul ar fi acționat mai activ, poate ar fi fost evitată tragedia. În acest context, sunt ilogice și puerile argumentele procurorului-general că s-ar fi distrus probele. Mai mult decât atât, excepția în cazul infracțiunilor flagrante este prevăzută și în articolul 27, alineatul 2, litera b din Constituție (înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane).

Alineatul 4 al aceluiași articol arată că „percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante“. Chiar dacă era la limita legii, se putea vorbi cu judecătorul de serviciu, era informat și ulterior percheziția era validată. Când e vorba de viața unui om, se pot face in extremis unele derogări. În alte state, se ia acordul verbal judecătorului. La noi se așteaptă să se tranșeze și să se împacheteze victima. Dacă tot vorbim de alte state, inclusiv state ale Uniunii Europene, este suficient acordul verbal al judecătorului în cazuri similare cu cel de la Caracal. Mai mult decât atât, în unele state, reținerea de către Poliție sau Parchet poate dura până la 72 de ore, ulterior fiind necesar mandatul de la judecător.
Asta nu prea au spus cititorii Codurilor. Poate nu știau nici ei, dacă ne uităm la ce studii au.Probabil, cea mai bună soluție ar fi ca și în legislația noastră să se prevadă posibilitatea acordului verbal al judecătorului. Acordul poate fi solicitat de polițist sau procuror în cazul infracțiunilor flagrante. Ar fi o procedură apropiată de prezentele articole 141 și 190, alin. 5 din Codul de Procedură Penală. Articolul 100 din fostul Cod de Procedură Penală (valabil până în 2009) nu cerea autorizarea de către judecător în cazul infracțiunilor flagrante. Din punctul de vedere al principiilor de drept, putem vorbi aici și de obligația statului român de a lua măsuri pentru a garanta atingerea dreptului la viață din partea unui terț, dreptul la viață fiind garantat în art. 2 CEDO. În acest sens, este foarte ilustrativ un caz din Franța, că ne raportăm mereu la Franța, din păcate mai mult în ceea ce privește aspectele negative. A fost un caz celebru, cazul Agnes Marin. Agnes Marin, în vârstă de 13 ani, a fost violată, înjunghiată de 17 ori și incinerată de un elev în vârstă de 17 ani, Michael Moulinas. Criminalul comisese deja un viol, dar a fost eliberat de judecător. Procesul criminalului a avut loc în 2013, la Curtea cu Juri pentru Minori.

Pe 28 iunie 2013, a fost condamnat la închisoare pe viață, sentință rămasă definitivă în 2014. Părinții victimei au dat statul în judecată în 2015. Tribunalul de Mare Instanță din Paris (similar tribunalului județean de la noi) a condamnat statul francez pentru „neglijențe defectuoase asimilabile unei fapte grave“ la plata unei sume de 185.000 de euro rudelor lui Agnes Marin (fratele, părinții și bunicii). Judecătorul de instrucție care l-a eliberat în mod nejustificat pe criminal a fost exonerat de răspundere de către Consiliul Superior al Magistraturii (parcă ar fi fost la noi). La Caracal, din punct de vedere legal și procedural s-a procedat ca în manual. Din punct de vedere uman, putem spune că o lege strâmbă făcută pentru infractori a omorât oameni.
Dacă s-ar fi intrat în curte înainte de ora 6, se putea presupune că ulterior procurorii din Secția Specială (SS) și judecătorii i-ar fi tras la răspundere pe polițiști și pe procuror. SS-ul l-ar fi trimis în judecată pe procurorul de caz. Cel mai probabil, procurorul și polițiștii ar fi fost condamnați pentru violare de domiciliu.

Probele obținute ar fi fost anulate la camera preliminară. Ca să fiu mai clar și fără a încerca să îi disculp pe polițiști sau pe procurori, vreau să spun că vina cea mai mare este a legiuitorilor, care au făcut niște Coduri nu pentru a proteja interesele generale ale societății, ci pentru a proteja interese private ale unor persoane sau grupuri. Justiția și Poliția au fost grav dezorganizate de valul de pensionări ale unor oameni care mai puteau sta în sistem încă mulți ani. A fost o decizie politică populistă (ca multe altele), creând o protecție socială care nu era necesară și care a avut efect negativ asupra sistemului de pensii. Ar mai fi un aspect. Când a fost ucis polițistul din Caraș-Severin, operativitatea a fost maximă.

Când a fost vorba de o fată oarecare, a nimănui, a fost mult mai greu. Poate a fost legal, dar a fost imoral și inuman. Iar legile sunt imorale și inumane de obicei în dictaturi. Dacă ne uităm la unii din conducerea statului, vedem că seamănă foate mult cu activiștii analfabeți de dinainte de 1989, cu studii sumare făcute la „Ștefan Gheorghiu“ și care scriu „miau“, ca pisica. Cele două fete (și poate și altele) au fost sacrificate fără nicio remușcare de către unii așa-ziși „zei“ ignoranți, incompetenți, iresponsabili și cruzi. Dar, așa cum spune un vechi proverb, „peștele de la cap se împute și de la coadă se rade“. n