REGNUM | Kîrgîzstan: o autoritate slabă, plus „somalizarea” întregii țări

219
6 minute de lectură

Este nevoie de un program colectiv de urgență pentru salvarea Kîrgîzstanului. Logic ar fi ca țările membre ale Uniunii Euroasiatice și ale Tratatului Unit de Securitate Colectivă (ODKB) să facă din acest program “o macara comună”, pentru a scoate Kîrgîzstanul din statutul de “stat eșuat”.

Kîrgîzstanului i se spune astăzi cu amărăciune “insula ghinionului”. Se glumește cu tristețe că uneori istoria revoluției se repetă de trei ori: prima dată – sub forma unei tragedii rusești, a doua oară – sub forma unei farse ucrainene, iar a treia oară – la Bișkek.

Noua confruntare de forță între fostul și actualul președinte al Kîrgîzstanului ne obligă să ne gândim la o întrebare simplă: de ce fiecare nouă putere din Kîrgîzstan este mai slabă și mai rea decât cea precedentă?

Sistemul politic din Kîrgîzstan a fost de fapt victima unei selecții negative. Se remarcă faptul că politicienii și relațiile sociale din această mică republică central-asiatică se degradează constant din punct de vedere economic, politic și social.

Astfel, matematicianul Askar Akaev s-a dovedit un conducător prea “moale” pentru o astfel de țară brutală. El a fost forțat să părăsească Kîrgîzstan după “revoluția lalelelor” din 2005.

Până la lovitura de stat din 2010, pe vremea lui Kurmanbek Bakiev (al doilea președinte al Kîrgîzstanului, în perioada 2005-2010 – n. trad. conform Wikipedia), la conducerea Kîrgîzstanului erau reprezentate principalele clanuri regionale – Nordul și Sudul – și prin aceasta era cumva asigurat fragilul echilibru din țară.

Liderii politici din Kîrgîzstan au fost astăzi mărunțiți până la nivelul de șefi de trib și de comandanți de campanie. În cel mai bun caz, aceștia reprezintă satul unde s-au născut sau un grup de tovarăși de afaceri criminale.

Crizele politice, care sunt în mod constant reproduse în conducerea kîrgîză, confirmă faptul că o singură dorință îi unește pe acești oameni ambițioși: să ajungă cu orice preț la putere și la bogăție.

Comentariul meu cu privire la evenimentele din 2016 – demisia guvernului și schimbarea Constituției – prognoza faptul că Kîrgîzstanul va avea de-a face în continuare cu frecvente schimbări ale puterii, după care este posibil să urmeze colapsul statalității sale. Aș vrea să greșesc, dar conflictul actual din Kîrgîzstan are un caracter pe termen lung.

Cauzele fundamentale ale acestuia sunt absența unei națiuni consolidate, subordonată intereselor naționale ale elitei și, cel mai important lucru, micul stat arde constant până la “zgura socială”. Treptata “somalizare” a Kîrgîzstanului este simptomul unei boli groaznice.

Aceasta este o problemă comună pentru majoritatea țărilor post-sovietice din zona Marelui Stat Limitrof, aflate la o răscruce geopolitică. Piețele globale ale muncii acționează cu duritate: centrele de atracție economică – fie că e vorba de Rusia, fie de Uniunea Europeană – absorb oamenii vulnerabili de la periferia post-sovietică.

Locuitorii rămași pe loc se confruntă cu cea mai dură selecție negativă: relațiile sociale se degradează constant din punct de vedere economic, politic și social.

Economiile bogate, care se confruntă cu serioase dificultăți demografice, au găsit o modalitate simplă de a se dezvolta: au simplificat plecarea acelei părți tinere, sănătoase și educate a populației post-sovietice.

Totodată, problemele sociale care au legătură cu partea bolnavă, îmbătrânită și needucată a populației vor rămâne la fața locului, acasă; și deocamdată nimeni nu știe cum să le rezolve. Procesele care au loc în micul Kîrgîzstan reprezintă pentru alte țări învecinate din fosta URSS un fel de mașină politică a timpului.

De exemplu, sunt binecunoscute probleme demografice ale țărilor baltice – prospere, sub aspectul exterior -, care și-au pierdut irevocabil partea activă a națiunii în Uniunea Europeană. Astăzi, țările vechi din UE lasă fără forță de muncă țările baltice și țările Europei de Est, iar Rusia atrage ca un magnet cadre din Armenia și același Kîrgîzstan.

Un alt exemplu: astăzi, fără niciun fel de război, Rusia și Polonia, își împart intens Ucraina vecină.

Piața muncii a devenit într-atât de mobilă, încât deja nu mai este necesar să luptăm cu armele și să schimbăm formal granițele.

Cu atât mai mult cu cât Rusia le eliberează ucrainenilor pașapoarte rusești în mod simplificat. Iluziile referitoare la faptul că cei plecați câștigă ceva în străinătate, după care se vor întoarce să ridice țarina natală, nu se confirmă prin practica țărilor din Europa de Est. Sunt singulari cei care se întorc, și doar ca să-și ia copiii.

Prin urmare, Kîrgîzstanul nu este unic prin problemele sale. În cazul realizării unui scenariu negativ, în jurul Rusiei se poate constitui un cerc de “state-fantomă”, țări care nu au o statalitate autentică. Aceste procese, luând ca exemplu degradarea Republicii Moldova, au fost analizate în detaliu în lucrarea mea, intitulată “Există viață pe Marele Stat Limitrof?”.

Apare o întrebare firească: ce să facem apoi cu aceste “găuri negre” la granițele noastre? Este imposibilă stoparea procesului de “somalizare” doar prin eforturile autorităților locale; în ceea ce privește salariile și calitatea vieții, țările învecinate se deosebesc mult astăzi.

Mai mult decât atât, aducerea aceluiași Kîrgîzstan la starea normală e puțin probabil să fie posibilă fără o contribuție din exterior. În republică nu există astăzi elite politice autentice, care să fie capabile să readucă țara la starea unui stat de succes. Iar cei care au rămas în țară nu se asociază cu dezvoltarea strategică a propriei lor țări.

După părerea mea, este nevoie de un program colectiv de urgență pentru salvarea Kîrgîzstanului. Logic ar fi ca țările membre ale Uniunii Euroasiatice și ale Tratatului Unit de Securitate Colectivă (ODKB) să facă din acest program “o macara comună”, pentru a scoate Kîrgîzstan din statutul de “stat eșuat”.

Cu toate acestea, un astfel de program internațional necesită o activitate responsabilă și din partea elitelor Kîrgîzstanului.

Reamintim faptul că așa ceva a încercat să facă și Kazahstanul, dar toate proiectele și banii au dispărut fără urmă în gaura neagră kîrgîză.

Cu toate acestea trebuie să ne apucăm în mod constructiv și sistemic de soluționarea problemelor politice și sociale din această republică. În caz contrar, producerea în Kîrgîzstan a unor alte perturbări revoluționare ar putea amenința securitatea frontierelor sudice ale Uniunii Economice Euro-Asiatice (EAES) și liniștea chiar și în Rusia.

Sursa: RADOR

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele