Regulile de imigrare post-Brexit ale Marii Britanii îngrijorează companiile

Punctele înseamnă premii

80
5 minute de lectură

Balerină cu doctorat? Poftește înăuntru

Foto: pixabay

MAREA BRITANIE are nevoie de balerine, biochimiști și sudori – însă numai de `sudori de țevi de înaltă integritate” cu o experiență de cel puțin trei ani. Acestea sunt printre slujbele care apar în lista oficială de „ocupații deficitare” (SOL), care se află în centrul planurilor guvernamentale pentru noile reguli de imigrare.

Noul sistem va trata migranții în mod egal, indiferent de unde vin ei. Europenii nu vor mai beneficia de libertatea de circulație, însă va scădea pragul pentru intrarea celor din restul lumii: migranții potențiali vor avea nevoie de echivalentul A-levels (un fel de bacalaureat academic avansat, obținut după studii preuniversitare), nu de diplome universitare. Guvernul susține că va permite intrarea unor oameni mai talentați și în același timp va reduce numărul total de imigranți.

Planul a fost prezentat ca un „sistem bazat pe puncte”, însă nu este atât de flexibil pe cât se sugerează. Majoritatea migranților vor trebui să vorbească limba engleză și să aibă o ofertă de lucru cu un salariu mai mare de 25.600 de lire pe an. Excepțiile de la acest prag vor fi făcute doar pentru savanții cu doctorate și doar pentru slujbele din lista de ocupații deficitare. Balerinele care vorbesc engleza și au un doctorat au noroc.

Firmele au salutat eliminarea unui prag privind numărul de migranți, deschiderea rutelor pentru muncitorii calificați și reducerea pragului salarial de 30.000 de lire care a fost menționat inițial. Însă se tem de lipsa de forță de muncă în unele industrii. Rata șomajului este de doar 3,8% și sunt mai mult de 800.000 de slujbe vacante în Marea Britanie. Firmele sunt îngrijorate de tăierea fluxului de migranți europeni mai puțin calificați într-un moment în care pare să nu existe șomaj.

Un raport recent făcut de The UK in a Changing Europe, un institut, a estimat că prin combinarea eliminării libertății de circulație și adoptarea unei scheme relativ liberale pentru muncitori calificați, migrația totală s-ar reduce cu doar aproximativ 35.000, de la 212.000 în prezent. Un studiu al Comisiei de Consiliere privind Migrația (MAC), care ține de guvern, a concluzionat că noile reguli ar reduce cu puțin PIB-ul per total, însă ar crește puțin PIB-ul per capita. Mai puțini muncitori necalificați înseamnă o presiune de creștere pe salarii, însă salariul minim, care este acum al șaptelea ca mărime din cei 27 de membri ai OECD care au salarii minime, are un efect mai mare.

Foto: pixabay

Cei care angajează mulți muncitori europeni cu salarii mici sunt îngrijorați. IPPR, un institut, socotește că 66% din muncitorii actuali din UE care activează în sănătate și îngrijiri sociale și 85% din cei din industria hotelieră și de ospitalitate nu ar fi eligibili pentru vize sub noul sistem. Guvernul speră să încurajeze britanicii să se întoarcă în piața muncii pentru a umple aceste goluri. Priti Patel, secretarul pentru afaceri interne, spune că „avem peste 8,45 milioane de oameni în Marea Britanie cu vârste între 16 și 64 de ani care sunt inactivi din punct de vedere economic”. Însă majoritatea din ei sunt studenți, pensionari, bolnavi sau îngrijesc persoane din familie. Numai 1,9 milioane din ei spun că ar dori un loc de muncă.

Fermierii britanici sunt îngrijorați privind recolta de anul viitor. Deși guvernul a anunțat că schema de anul acesta pentru muncitori sezonieri va fi extinsă de la 2.500 la 10.000 de locuri, niciun angajament nu a fost făcut pentru 2021. Culesul de fructe moi precum căpșunile e dificil de automatizat.

Însă impactul schimbărilor se va extinde dincolo de sectoarele cu slabă calificare și productivitate redusă. Șefii din industria manufacturieră din nord și din Midlands, unde tehnicienii calificați câștigă de multe ori sub pragul de 25.600 de lire, sunt îngrijorați că noile reguli vor favoriza extinderea firmelor din sud-est, unde tehnicienii tind să câștige peste prag. Aceasta nu este nici pe departe ceea ce un guvern angajat în „egalizare” ar vrea să vadă. Companiile sunt îngrijorate de asemenea de costurile de înregistrare ca sponsori-angajatori, un lucru pe care firmele care angajează doar muncitori din UE nu trebuie să-l facă la ora actuală.

Sub noul sistem, un absolvent de A-level (bacalaureat avansat) calificat, cu o engleză bună și o ofertă de lucru cu un salariu de 21.000 de lire pe an ar obține doar 50 de puncte, însă dacă slujba lui ar fi pe lista ocupațiilor deficitare, ar atinge pragul cerut de 70 de puncte. Astfel că multe firme vor începe probabil să facă lobby pe lângă Comisia de Consiliere privind Migrația pentru a fi incluse. O măsură de liberalizare riscă să genereze mai multă birocrație. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Marea Britanie a ediției tipărite, sub titlul „Punctele înseamnă premii”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele