Relațiile confortabile dintre firme și politicieni subminează concurența

106
7 minute de lectură

Ediția tipărită | Finanțe și economie
4 octombrie 2018

SE ÎNTÂMPLĂ destul de des, încât abia dacă suscită comentarii. După alegeri, unii politicieni părăsesc guvernarea – doar ca să reapară pe ștatele de plată ale consiliilor directoare ale marilor companii. Astfel de firme susțin că ele trebuie să înțeleagă procesul politic și să se angajeze în lobby, ca să se poată extrage din labirintul birocrației. Giganții tehnologici, mai ales, se văd ca niște campioni ai inovației și ai productivității, în cadrul unor economii care au prea puțin din fiecare. Dar tocmai pentru că firmele cele mai mari sunt din ce în ce mai dominante și profitabile, legăturile dintre lumile corporatistă și politică merită o examinare mai atentă.

Faptul că astfel de conexiuni există nu este neapărat o problemă. Firmele care folosesc influența politică pentru a obține o ușurare de la reguli înăbușitoare pot contribui, prin asta, la creștere. Serviciile de transport auto ale Uber au persiflat adesea spiritul, și uneori și litera, regulilor care guvernează afacerile legate de închirierea de mașini. Ca să se apere de acțiune juridică, era nevoie de influență. Ca să construiască acea influență, firma a angajat operatori politici. Astfel de servicii de transport auto prin aplicații mobile au mărit concurența pe multe piețe și au îmbunătățit experiența utilizatorilor.

Legăturile politice ale firmelor pot fi folosite însă pentru a slăbi regulile care îi apără pe consumatori și pentru a submina concurența. Într-o nouă lucrare, Ufuk Akcigit, Salomé Baslandze și Francesca Lotti încearcă să distingă între astfel de scopuri maligne și unele benigne în cazul Italiei. Ei combină seturi de date despre angajarea forței de muncă, performanța companiilor și numărul de patente pe care le emit, rezultatele alegerilor locale și companiile care angajează politicieni locali. Pentru a izola efectul conexiunilor, ei se ocupă de politicienii în funcție, care sunt angajați de companii (este legal în Italia) chiar înainte de alegeri. În cursele electorale suficient de strânse, este mai ales rezultatul întâmplării ca un angajat al unei companii să ajungă în majoritatea politică (și deci într-o poziție în care să ajute) sau nu. Diferențele în performanța companiilor după astfel de alegeri furnizează astfel proba efectului pe care acele conexiuni le au pe piață.

Dacă influența politică ar fi folosită pentru a reduce birocrația, Italia cea condusă de reguli ar fi un loc bun pentru ca în date să apară o legătură între conexiuni și productivitatea mai mare. Cercetătorii ai descoperit însă inversul. Cu cât companiile sunt mai mari și mai dominante, cu atât investesc mai mult în conexiuni politice. Pe măsură ce se consolidează poziția lor pe piață, ele fac mai multe angajări politice, dar înregistrează mai puține patente. Conexiunile politice par ceva mortal pentru dinamismul economic. Firmele care au multe conexiuni vor fi scoase mai greu din afaceri; iar în industriile unde sunt multe firme conectate politic, firmele noi nu vor avea loc să intre. După alegeri cu scor strâns, creșterea angajărilor în firmele legate de câștigători este cu nouă puncte procentuale mai mare decât în cele legate de perdanți, sugerând că firmele „câștigătoare” acaparează o cotă mai mare de piață.

Nu există nicio legătură puternică între conexiunile cu partidele care au succes politic și creșterea productivității, în alte cuvinte. Aproape întreaga valoare a cultivării politicienilor pare să vină mai degrabă de la o poziție mai sigură pe piață decât de la o presiune reglementatoare mai mică.

Italia este, poate, excepțională în măsura legăturilor sale dintre lumea afacerilor și politicieni (deși perioada studiată de autori începe după episodul Mani Pulite, care a expus vasta corupție politică). Dar ea nu este singură printre economiile avansate care suferă de un mediu de afaceri stagnant. Ultimul deceniu a văzut o creștere slabă a productivității în lumea bogată. În America, de pildă, rate intrării pe piață a firmelor noi a scăzut de la finele anilor ’70, la fel ca proporția angajării forței de muncă reprezentată de firmele tinere. Au crescut puterea prețurilor și profiturile, iar proporția de venituri dirijate spre muncitori a scăzut, mai ales la marile firme.

Cheltuielile politice corporatiste din America sunt greu de urmărit, dată fiind mulțimea de căi prin care firmele își pot exercita influența și explozia donațiilor din „bani negri” și a cheltuielilor începând din 2010, când Curtea Supremă a decis că cheltuielile politice corporatiste contează ca libertate de expresie. Cifrele publicate pe 2 octombrie arată că mai multe firme mari își reduc cheltuielile politice și că dezvăluie o parte mai mare din ceea ce cheltuiesc. Dar atât cheltuielile pe campanii, cât și contribuțiile corporatiste măsurabile pentru lobby au crescut brusc după anul 2000.

Poate fi inevitabil ca legăturile dintre guvernare și lumea corporatistă să se întărească. Sectoarele unde guvernul joacă un rol important, cum sunt sănătatea și educația, reprezintă o cotă tot mai mare din producție. Iar efectele de rețea de la baza dominației platformelor precum Facebook și Amazon se asigură că ele joacă un rol social și economic important: cu cât oamenii se sprijină mai mult pe ele, cu atât devine mai atrăgător pentru alții să o facă. Asta atrage, în mod natural, privirea reglementatorilor, mai ales atunci când efectele acestei dominații devin mai clare. Firmele de tehnologie caută apoi să se apere, la rândul lor.

Pol poziție

Asta contribuie la explicarea cheltuielilor politice făcute de firme, dar nu înseamnă că faptul trebuie scuzat. Există dovezi ample că lobby-ul dă naștere la rent-seeking (1). O analiză a reformelor din America din 2003 arată, de pildă, că firmele care au cheltuit bani pe lobby pentru scutiri speciale la impozite s-au bucurat de un randament de aproape 22.000% la investițiile lor.

O altă analiză arată că instituțiile financiare care au cheltuit mai mult pe lobby au beneficiat în mod disproporționat de planuri de salvare ale băncilor în timpul crizei financiare.

Într-o proporție crescândă, decalajul de productivitate între firmele avansate tehnologic și cele codașe sugerează mai degrabă un comportament anticoncurențial decât capacitate inovatoare superioară a firmelor de top. Se presupune că inovațiile care sporesc productivitatea se vor extinde, accelerând creștere și mărind veniturile. Faptul că ele nu mai par să realizeze asta reflectă barierele din calea concurenței care sunt sprijinite de firmele puternice, inclusiv clauzele de non-concurență, reglementările prea dure în privința drepturilor de autor și o atitudine acomodantă cu achizițiile din partea liderilor de piață. Pare chiar mai clar faptul că, atunci când corporațiile își deschid portofelele pentru politicieni, publicul pierde.

______________________________

(1) Rent-seeking (căutarea de obținere a unei rente / a unui avantaj, literal) este modul în care un individ sau o entitate folosește resursele unei companii, organizaționale sau individuale, pentru a obține câștiguri fără a aduce în schimb niciun beneficiu societății prin crearea de avuție.Un exemplu de rent-seeking este când o companie face lobby la guvern pentru subvenții la împrumuturi, granturi sau protecția la tarife. Aceste activități nu creează niciun beneficiu pentru societate, ci doar redistribuie resursele de la contribuabili la companii. Sursa: Investopedia

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele