

La nouă luni de la incendiul care a devastat catedrala Notre Dame, restaurarea acesteia intră într-un stadiu riscant. Constructorii se pregătesc să demonteze schele care susțineau structura încă dinainte ca monumentul să fie afectat, ceea ce s-ar putea solda cu prăbușirea unor porțiuni din clădire, transmite Mediafax.
Urmăriți-ne și pe Facebook.
După primul Crăciun în care slujba a fost organizată slujba în altă parte decât în Catedrala Notre Dame, constructorii au reluat joi lucrările, pregătind clădirea pentru reconstrucția programată să înceapă în 2021.

O macara înaltă de 75 de metri și-a făcut apariția în apropierea catedralei parțial distruse. Prima operațiune debutează în luna februarie, când va începe înlăturarea schelelor instalate pentru renovarea planificată dinainte de aprilie. 250 de tone de materiale de construcții afectate de incendiu trebuie să fie acum extrase din catedrală. „Nu știm în ce fel va fi afectată stabilitatea structurii”, a declarat arhiepiscopia catolică din Paris, care administrează catedrala Notre Dame.

Mai mulți piloni de sprijin au început să fie instalați în jurul schelelor deformate pentru a reduce risculile prăbușirii, iar o a doua structură metalică este montată deasupra acestora pentru a facilita accesul muncitorilor.

Construcția este monitorizată cu zeci de senzori care ar trebui să detecteze crăpături și să se activeze la primele semne de instabilitate. Măsurile preventive sunt luate pentru a permite evacuarea muncitorilor imediat ce s-ar semnala un pericol.

„Știam de la început că sunt riscuri pe care nu le poate calcula nimeni până la capăt”, a observat purtătoarea de cuvânt a arhiepiscopiei. „O prăbușire parțială a bolților este un pericol ce nu poate fi exclus”.

Catedrala Notre Dame a fost puternic afectată de un incendiu izbucnit pe 15 aprilie. Monumentul a rămas fără o parte din acoperiș și fără fleșa de deasupra intrării, însă clopotnițele și zidurile exterioare ca și o bună parte din bolțile originale au supraviețuit.

Fleșa, construită în secolul XII, a fost refăcută în secolul XIX și cântărea 750 de tone, având o înălțime de 90 de metri. Era înconjurată cu statuile celor 12 apostoli, acestea fiind demontate, în cadrul proiectului inițial de restaurare, cu puțin timp înaintea incendiului. Monumentul era vizitat anual, în medie, de 12 milioane de persoane.