O a doua temă care atrage atenția este cea a turneului feminin. Roland Garros a reconfirmat schimbarea de generații, lipsa unor lidere autoritare sau chiar a unor figuri charismatice. Este clar că epoca Sharapova și a surorilor Williams a apus, iar vechile vedete nu sunt înlocuite de niciun alt grup restrâns de jucătoare care să își impună autoritatea. Poate fi un lucru bun, pentru că toate turneele de anul acesta au adus tablouri deschise, în sensul unor câștigătoare surprinzătoare și diferite.

La feminin, starurile sunt pe cale de dispariție

Pe de altă parte, lipsa starurilor de nivel mondial bulversează suporterii și aduce o problemă de audiență pentru televiziuni. Cel mai clar exemplu l-am avut chiar anul acesta, la Roland Garros, unde în sferturile de finală au fost prezente doar două jucătoare din primele 10 favorite ale turneului: Simona Halep, numărul 3, și Ashleigh Barty, numărul 8. Toate celelalte favorite, Naomi Osaka, Petra Kvitova (care s-a retras înainte de începerea turneului), Karolina Pliskova, Angelique Kerber, Garbine Muguruza, Sloane Stephens sau Kiki Bertens (care prin prisma rezultatelor din sezoanele de zgură din ultimii ani era mare favorită, alături de Halep), au căzut una după alta.

Acest lucru nu înseamnă neapărat că semifinalistele au merite mai puține. Ele au profitat cu brio de culoarele create și au promovat în fazele superioare ale competiției. Dezbaterea este însă legată de avantajele și dezavantajele pe care le aduce o competiție feminină atât de deschisă surprizelor și lipsită de lideri de anvergură.

Din păcate, Simona Halep nu a profitat de o șansă mare, aceea de a fi fost cel mai bine clasată jucătoare și cea mai bună specialistă pe zgură ajunsă în sferturi de finală. Nu a fost suficient. Halep a fost învinsă surprinzător și dureros de o jucătoare din noua generație, Amanda Anisimova din SUA (17 ani). Înfrângerea este inexplicabilă, singura declarație care a mai limpezit ceva fiind oferită de Halep și este legată de presiunea care a apăsat asupra sa și care a împiedicat-o să își facă jocul.

Barty, o câștigătoare anti-model

În acest context, avem o nouă câștigătoare de Grand Slam, Ashleigh Barty din Australia, o tipă complet necharismatică, cu o constituție fizică despre care orice specialist ți-ar spune că este neadecvată tenisului (are o înălțime de 1,66 metri), dar care reușește să joace altfel. Cu un rever de tip Roberta Vinci, adică la care utilizează foarte des mingea slice, tăiată, cu o lovitură de dreapta deloc prodigioasă, dar cu care poate accelera jocul, Barty excelează în ceea ce privește inteligența cu care își impune stilul de joc.

Turneul masculin a fost, în schimb, prodigios. A oferit câteva partide excepționale (Wawrinka-Tsitsipas și Djokovic-Thiem, de exemplu), un meci pe care iubitorii tenisului și-l doresc cu orice ocazie (Federer-Nadal) și un prim set al finalei Nadal-Thiem de o intensitate rar întâlnită pe terenurile de tenis. Semifinalele tabloului masculin au fost la polul opus față de turneul feminin, în sensul că i-a adus față în față pe primii patru favoriți. Ca de obicei, pe zgură, câștigător a fost Rafael Nadal care a ajuns la a 12-a victorie la Roland Garros și la un bilanț fabulos: 92 de victorii și doar două înfrângeri.

Un foileton juridic pentru modernizarea complexului de la Roland Garros

Se împlinește aproape un deceniu de când s-a dorit modernizarea arenelor din Paris. Încă din anii 2010-2011, s-a pus stringent problema modernizării complexului de la Roland Garros. Dar până să se ajungă efectiv la reconstrucția arenelor de tenis, a fost nevoie să se treacă de o întreagă telenovelă presărată cu decizii ale instanțelor de judecată franceze.

De exemplu, în anii 2010-2011 se punea problema ca turneul să fie mutat de la Paris și să se construiască un alt complex de terenuri. Versailles, de exemplu, a propus un proiect privind construcția unui nou complex. În cele din urmă, în anul 2011, Federația Franceză de Tenis a hotărât ca terenurile să rămână pe actuala locație și să fie modernizate sau chiar reconstruite. Desigur, în luarea deciziei au contat și costurile, în sensul că ar fi costat mai mult o schimbare a locului complexului decât o modernizare a celui existent.

Complexul Roland Garros avea mai multe probleme, dintre care cele mai presante erau lipsa spațiului, în ciuda celor 8,5 hectare pe care se întinde baza de tenis, absența unor suprafețe acoperite care să permită desfășurarea competiției și atunci când plouă și serele de la Porte d’Auteuil, protejate de statutul de monument istoric. Toate aceste teme au făcut ca proiectul de modernizare a arenelor de tenis să fie amânat ani la rând în instanță.

Lucrările de modernizare au început abia în anul 2017

În cele din urmă, în anul 2017, au început efectiv lucrările la modernizare a complexului sportiv, un proiect estimat că va necesita investiții între 235 și 250 de milioane de euro, dar care la final va depăși nivelul inițial. Ele vor ajunge la aproximativ 380 de milioane de euro, cele mai mari costuri necesitându-le terenul central, Phillipe Chatrier, respectiv aproximativ 160 de milioane de euro. Acesta a fost demolat și reconstruit într-un an, s-au mai creat 2.500 de locuri pentru spectatori, iar după terminarea turneului de anul acesta, va începe montarea acoperișului. Este o veche problemă a turneului de la Roland Garros, iar de anul viitor arena centrală va fi acoperită. Fapt care va permite, pe de o parte, să se joace indiferent de vremea de la Paris și, pe de altă parte, televiziunile vor putea transmite turneul fără întreruperile cauzate de vremea nefavorabilă. De altfel, turneul de la Paris a rămas ultimul care nu dispunea de această facilitate, adică unu sau mai multe terenuri acoperite. De anul viitor, problema va fi rezolvată.

Modernizarea complexului de tenis a presupus și construirea unui teren nou, numit Simmone Mathieu și aflat chiar în mijlocul serelor de la Porte d’Auteuil, a unor vestiare noi, dar și amenajarea unor terenuri din cadrul arenelor.

Rețeta financiară a turneului: 235 de milioane de euro

Televiziunea este importantă pentru turneu, pentru că aduce aproape o treime din veniturile turneului. Mai exact, rețeta financiară de anul trecut a fost de 235 de milioane de euro, din care televiziunea reprezintă 87 de milioane de euro (37%), sponsorii aduc 49 de milioane de euro (21%), închirierea de spații de petrecere a timpului liber, 47 de milioane de euro (20%), biletele contribuie cu 41 de milioane de euro (17%) și, în fine, vânzarea de suvenire și de alte produse contribuie cu 11 milioane de euro, adică 5% din totalul veniturilor. După cum se poate observa, veniturile din vânzarea drepturilor de televiziune sunt esențiale pentru organizatorii turneului de la Roland Garros. În plus, în anii 2018 și 2019, turneul a atras doi noi parteneri, companiile Rolex și Infosys. 

Drept urmare, premiile totale pentru jucători au crescut de la an la an, respectiv de la 17,5 milioane de euro, în anul 2011, la 42,661 milioane de euro, anul acesta. De altfel, între turneele de Grand Slam există o adevărată competiție în ceea ce privește creșterea premiilor pentru sportivi. Așadar, să fie spectacol!