România, a doua creștere a PIB din Uniunea Europeană, în cel de-al doilea trimestru

24
1 minut de lectură

România a avut a doua creștere a PIB din Uniunea Europeană, în cel de-al doilea trimestru, după Ungaria, în comparație cu trimestrul precedent, dar și cu T2 2018, conform Eurostat, potrivit Mediafax.

România a avut o creștere economică de 4,6% în comparație cu T2 2018, după Ungaria (5,2%) și înaintea Poloniei (4,2%).

Față de trimestrul anterior, creșterea economică a României a fost de 1%, după Ungaria (1,1%) și înaintea Poloniei, Ciprului, Bulgariei, Danemarcei, Greciei și Lituaniei, cu creșteri de 0,8%.

Creșterea economică a UE a fost de 1,4% în comparație cu T2 2018 și de 0,2% față de trimestrul precedent. În zona euro economia a crescut în cele de-al doilea trimestru cu 0,2% față de trimestrul anterior și cu 1,2% față de perioada similară a anului trecut.

Economia Marii Britanii a înregistrat un regres de 0,2%, Germania și Suedia consemnează reduceri de 0,1%, în timp ce Italia stagnează.

Creșterea economică a SUA a fost de 0,5% față de trimestrul precedent și 2,3% față de trimestrul 2 din 2018.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele