Home Actualitate România are 6,6 milioane de salariați, inclusiv persoanele care lucrează la negru, conform INS

România are 6,6 milioane de salariați, inclusiv persoanele care lucrează la negru, conform INS

0
România are 6,6 milioane de salariați, inclusiv persoanele care lucrează la negru, conform INS
2 minute de lectură
SALZGITTER, GERMANY - MARCH 05: A worker watches as a ladle recedes after pouring molten iron into a converter for creating steel at the Salzgitter AG steelworks on March 05, 2019 in Salzgitter, Germany. Salzgitter produces a wide variety of steel products, including galvanized flat steel used for cars and appliances. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

În trimestrul II din 2019, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 71,6%, cu 1,6 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul II al anului 2019, de 66,4%, în creștere faţă de trimestrul anterior cu 2,2 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (75,1% faţă de 57,5% la femei) şi la persoanele din mediul urban (67,1% faţă de 65,6% în mediul rural).

Numărul de salariați a ajuns la 6,6 milioane de persoane, inclusiv forţele armate şi asimilaţi şi persoanele care lucrează în sectorul informal şi la negru, se arată în comunicatul INS.

În al doilea trimestru al anului 2019, populaţia activă a României era de 9,16 milioane de persoane, din care, 8,81 milioane de persoane erau ocupate şi 345 mii persoane erau şomeri.

Rata şomajului în trimestrul II 2019 a fost de 3,8%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de cea înregistrată în trimestrul anterior. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,8 puncte procentuale (4,1% la bărbaţi faţă de 3,3% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 0,7 puncte procentuale (4,1% în mediul rural, faţă de 3,4% în mediul urban). Pe grupe de vârstă, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (15,0%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here