Home România Politic România are termen două luni de la CE pentru rezolvarea problemei taxei auto

România are termen două luni de la CE pentru rezolvarea problemei taxei auto

0
România are termen două luni de la CE pentru rezolvarea problemei taxei auto
1 minut de lectură

Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să respecte legislația Uniunii Europene (UE) în ceea ce privește rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit, în următoarele două luni, se arată într-un comunicat transmis de CE.

„Comisia a decis astăzi (joi – n.red.) să trimită României un aviz motivat, pentru că nu asigură rambursarea integrală și imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziționate din alte state membre”, se arată în comunicatul CE.

Anterior acestei decizii, Curtea de Justiție a UE (CJUE) a considerat că aceste taxe încalcă normele UE, respectiv articolul 110 din Tratatul de Funcționare al UE.

„Normele românești privind restituirea taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenței și efectivității. Dacă România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate decide să trimită cazul în fața Curții de Justiție a UE”, subliniază reprezentanții CE.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here