România învinge Cehia. Primul pas spre istorie

Când România ajunge în semifinalele Fed Cup, entuziasmul curge în valuri. Pe bună dreptate. Pentru că victoria de la Ostrava, în fața Cehiei, a avut tot ce este necesar pentru a fi aproape de istorie. Un meci de dublu dramatic și decisiv, o performanță care nu a mai fost atinsă de peste patru decenii și o victorie în fața unei echipe a Cehiei, lider mondial, deținătoarea en-titre a Fed Cup și care nu mai pierduse acasă de aproape 10 ani. A fost superb în Cehia, a fost extraordinar, dar meciul cu Cehia ne-a adus și câteva îngrijorări peste care nu putem trece.

Trebuie spus că sunt voci care au spus că dacă ar fi jucat Petra Kvitova, cel mai bine clasată jucătoare din Cehia, rezultatul ar fi fost altul. Este posibil, dar nu sigur. Așa cum a jucat Simona Halep la Ostrava, ar fi putut să câștige ambele meciuri și în fața echipei Kvitova-Pliskova. Ar fi slăbit probabil patru kilograme (a propos de declarația Simonei, care a spus că a slăbit la meciul cu Karolina Pliskova două kilograme), dar ar fi câștigat. Istoria contrafactuală nu contează. Importante sunt doar echipa care joacă și rezultatele din teren. De altfel, nu mai departe de anul trecut, finala Fed Cup dintre Cehia și SUA s-a jucat fără nicio vedetă, de nicio parte. Ceea ce nu înseamnă că finala nu s-a desfășurat și nu a rămas în palmares.

Fed Cup, o schimbare de calendar și eventual de format?

Adevărul este că în Fed Cup se întâmplă foarte des ca echipele să nu beneficieze de toate cele mai bune jucătoare. Un motiv a fost evocat chiar de căpitanul nejucător al Cehiei, Petr Pala, care a vorbit despre cât de aglomerat este calendarul turneelor de tenis și despre cât de nepotrivit sunt alese datele de desfășurare ale meciurilor de Fed Cup. Adevărul este că Fed Cup este organizată de ITF, o asociație aflată într-un fel de rivalitate cu WTA (care organizează turneele curente), ceea ce face ca perioadele în care se desfășoară competiția pe echipe să nu fie cele mai inspirate. Adică, ori înaintea unui Grand Slam (când jucătoarele de top sunt concentrate asupra turneului care urmează), ori după un turneu de Grand Slam (atunci când majoritatea jucătoarelor din top 10 sunt stoarse de energie). La fel de adevărat este că programul este atât de aglomerat, încât cu greu s-ar putea găsi patru date perfecte la care să se joace partidele din fazele finale ale Fed Cup.

Deocamdată, pasionații de tenis trebuie să spună mulțumesc că Fed Cup nu s-a schimbat și ea pe modelul Cupei Davis, o schimbare care ține cont mai mult de rețeta financiară și de media decât de tradiția competiției.

România a jucat în deplasare ca acasă

Întorcându-ne la meciul Cehia-România, ar mai trebui remarcat că, paradoxal, faptul că s-a desfășurat în deplasare pare că a ajutat echipa României. Este foarte vizibil că, de exemplu, asupra Simonei Halep crește exponențial presiunea atunci când joacă această competiție în România, iar rezultatele nu sunt cele mai bune. Cea mai clară dovadă este meciul România-Cehia de la Cluj-Napoca, atunci când Halep a fost învinsă de Karolina Pliskova, iar la general România a pierdut meciul cu 2-3.

Meciul cu Cehia ne-a arătat câteva atuuri și o serie de probleme ale echipei României. Astfel, Simona Halep a fost într-o formă de zile mari și cu ambiția dusă la cote maxime. Ea a fost motorul echipei, prin joc și prin punctele obținute. Meciul Halep-Pliskova a fost atât de intens, de disputat, cu un ritm uluitor în anumite momente, încât ar fi putut fi oricând o finală de Grand Slam. Sau poate, la un moment dat, chiar va fi o astfel de finală.

Echipa de dublu, Monica Niculescu-Irina Begu, a adus o dramatică victorie finală în fața unor jucătoare aflate pe primele două locuri în ierarhia de dublu mondială. A fost, așadar, o victorie în afara calculelor hârtiei, dar, după cum s-a văzut, deloc imposibilă. Victoria nu trebuie să ne facă să uităm că au fost momente în joc în care nivelul de joc al Irinei Begu a fost mai scăzut. Se întâmplă la dublu. Până la urmă important este că dublul românesc a reușit să facă jocul pe teren, stilul neconvențional și atipic al Monicăi Niculescu fiind de fiecare dată o provocare atât pentru adversare, cât și pentru ea însăși.

O mare victorie, câteva mici probleme

Victoria superbă de la Ostrava nu trebuie să ne facă să trecem foarte ușor peste problemele momentului. Iar ele pot fi sintetizate astfel: aproape toate jucătoarele române (cu excepția Simonei Halep) traversează o perioadă de lipsă de formă sportivă. Acest lucru se vede pe teren și în clasamentul WTA. Desigur, „eclipsa” de formă se poate termina „peste noapte”, adică la un viitor turneu. Deocamdată, aceasta este situația. Iar ea a fost vizibilă și la Ostrava, unde racheta 2 nu a existat în joc și nu a contat ca rezultate. Mihaelei Buzărnescu nu i-a ieșit aproape nimic. Și acest lucru nu este un reproș, ci o realitate. Mai complicat este că nu există nicio garanție că vreo altă jucătoare din lot s-ar fi descurcat mai bine decât Buzărnescu.

Interesant este, de exemplu, că Monica Niculescu a vrut să renunțe la meciul de dublu, întrebând-o pe Halep dacă vrea să joace ea. Evident, ar fi fost exclusă o astfel de variantă, pentru că dublul nu este tocmai specialitatea Simonei, dar ezitarea Monicăi ne spune ceva. Întâmplarea ne arată că România are un lider de echipă, în persoana Simonei Halep, și că decizia luată a fost logică, de a o încuraja pe Monica să intre în teren.

Victoria de la Ostrava ne îndeamnă să privim spre viitor. Adică, spre semifinala cu Franța, tot din deplasare, din 20 și 21 aprilie a.c. Pe de o parte, este interesant că în echipa Franței a intrat dihonia, Kristina Mladenovic certându-se cu Caroline Garcia. Din această controversă este posibil ca una dintre ele (cel mai probabil, la această oră, Garcia) să nu joace cu România. Vom vedea.

Pe de altă parte, va fi de văzut forma în care se vor afla jucătoarele române la ora meciului. Pentru că într-o lună se pot întâmpla multe lucruri bune.

Cert este că România a făcut un pas și că sunt șanse să joace o mare finală. Finala unei generații. Hai, România!

Comentarii




Constantin Rudnițchi
Constantin Rudnițchi are o experiență de 28 de ani în presa scrisă, audio și TV ca jurnalist, moderator și realizator de emisiuni. A fost redactor-șef adjunct la revista „Capital”, redactor-șef al revistei economice „Bilanț” și al revistei „Economistul”.