Decalajele dintre salariile din sectorul public și cele din mediul privat cresc. Un studiu al INACO (Iniţiativa pentru Competitivitate), remarcă faptul că, în luna iunie 2018, salariul mediu din administrația publică a ajuns la 4.207 lei, dublul salariului mediu pe economie, de 2.115 lei. Andreea Paul, președintele INACO, atrage atenția asupra faptului că, începând cu toamna anului trecut, statistica nu mai include în cifrele oficiale referitoare la administrația publică salariile din sectorul de apărare, ale serviciilor speciale și ale personalului angajat la cabinetele parlamentare. Dacă aceste salarii ar fi fost incluse la categoria administrație publică, disproporția ar fi fost și mai mare.

Efectele acestei evoluții sunt deja vizibile în economie. Reprezentanți ai mediului de afaceri vorbesc despre concurența neloială pe care statul o face sectorului privat, prin politica salarială bugetară. Într-un context în care pe piața muncii există deja deficite substanțiale de forță de muncă, în aproape toate domeniile economiei, creșterea accentuată a salariilor în sectorul public, în administrația centrală și locală, are ca efect orientarea forței de muncă spre această zonă. Se întâmplă acest lucru în sectoare precum cel medical, cel de construcții sau cel al serviciilor.

Există, în instituțiile statului, sinecuri spre care migrația este tot mai pronunțată. Recent, un reprezentant al oamenilor de afaceri români arăta cum înființarea unor companii municipale a devenit, prin salariile oferite, un adevărat magnet pentru angajații din mediul privat.

Cheltuielile de personal au atins nivelul de dinainte de criză

Ecartul dintre sectorul public și cel privat crește vertiginos. Datele INACO arată că diferența de salarii medii dintre cele două sectoare a ajuns la 1.285 de lei anul acesta, de la 427 de lei în anul 2016. Iar, conform prognozelor oficiale, decalajul crește, anul viitor, la 1.600 de lei. Situația este inedită și a generat o majorare substanțială a cheltuielilor cu personalul. Datele Consiliului fiscal arată că salariile bugetare au ajuns la aproximativ 9% din produsul intern brut (PIB), un nivel atins numai înainte de criză. Ceea ce înseamnă că toate eforturile de scădere a cheltuielilor bugetare din perioada 2009-2012 au fost risipite, iar măsurile de creștere repetată a salariilor bugetare au readus România la nivelul de dinainte de criză în ceea ce privește proporția cheltuielilor de personal în PIB.

Actualul Executiv a anunțat o serie de măsuri privind restructurarea aparatului bugetar. Ele sunt incluse și în programul de guvernare, iar, recent, chiar președintele PSD a vorbit despre restructurarea unor agenții guvernamentale. În condițiile în care devine tot mai clar că bugetul statului are o problemă în susținerea avalanșelor de cheltuieli publice (o recunosc chiar guvernanții, la rectificarea bugetară), măcar această măsură se impune a fi luată de urgență. Cu atât mai mult cu cât lista acestora este extrem de lungă și foarte diversă. De altfel, nu există o cifră publică oficială care să indice dimensiunea personalului angajat în aceste agenții. Dar, în afară de declarații, nu se întâmplă nimic. Nu există nicio măsură și niciun program concret de restructurare a agențiilor guvernamentale și, cu atât mai puțin, a administrației publice.

Nivelul de informatizare a instituțiilor statului este în continuare modest, iar programele ce ar trebui derulate cu investiții publice bat pasul pe loc. Dacă ele s-ar implementa, în mod logic, o parte din personalul angajat la stat ar pleca acasă sau în mediul privat. Cele mai importante investiții care ar trebui realizate prin intermediul Ministerului Societății Informaționale stagnează. Infrastructura digitală, la fel ca infrastructura de transport, nu face progresele pe care societatea românească le așteaptă. Un exemplu elocvent este ratarea restructurării Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Printr-un program și un împrumut de la Banca Mondială, ANAF ar fi trebuit restructurată și informatizată. Numai că procesul a fost haotic și întârziat. Au fost create centre regionale ale ANAF, după care, la un interval de câțiva ani, acestea au fost desființate. Banii din împrumut nu au fost utilizați, iar informatizarea fiscului nu a făcut progrese.

40% muncesc pentru salariul minim

Economia românească este dominată de contracte de muncă negociate la nivelul salariului minim, aproximativ 40% din total. Această realitate denotă, pe de o parte, structura economiei, bazată, în principal, pe produse cu valoare adăugată mică, și vulnerabilitățile întreprinzătorilor mici și mijlocii obligați, de eficiența propriilor companii, să încheie contracte de muncă la nivelul salariului minim. Pe de altă parte însă, nu întotdeauna salariile reflectă productivitatea reală a muncii, pentru că o bună parte a activității economice se află în zona necontabilizată. Comisia Europeană estimează la aproape 28% din PIB economia subterană din România, acesta fiind cel mai ridicat nivel din UE, după Bulgaria.

În același timp, datele oficiale arată că există 5,8 milioane de angajați și 6,2 milioane de contracte de muncă, din care 1,2 milioane de angajați sunt în sectorul public și 4,6 milioane în zona privată. Ceea ce ne dezvăluie, încă o dată, aberația economică în care se află economia românească, prin care mediul de afaceri, zona cea mai dinamică, sectorul care își asumă riscuri și care depinde de eficiența cu care lucrează, finanțează salariile din sectorul public. Salarii din administrație care au ajuns să fie, în medie, de două ori mai mari decât cele din economie.