Rusia ar vrea un moratoriu cu SUA şi NATO pentru rachetele cu raze scurte şi intermediare de acţiune

57
1 minut de lectură

Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a afirmat că Moscova invită SUA şi NATO să urmeze exemplul Rusiei şi să declare un moratoriu privind utilizarea de rachete cu raze intermediare şi scurte de acţiune, interzise până acum de Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).

“Nu îi invităm pe americani la noi discuţii, preşedintele rus a fost foarte clar în legătură cu asta pe 2 februarie”, a subliniat oficialul rus, potrivit agenţiei de ştiri Tass, preluată de Mediafax.

“Am invitat State Unite şi alte ţări NATO să evalueze posibilitatea de a declara, la fel ca noi, un moratoriu privind desfăşurarea de dispozitive cu raze intermediare şi scurte de acţiune, acelaşi moratoriu pe care Vladimir Putin l-a declarat, spunând că Rusia se va abţine să desfăşoare aceste sisteme când le vom obţine, atât timp cât echipamentele americane nu sunt desfăşurate în anumite regiuni”, a explicat Riabkov.

Statele Unite au finalizat, pe data de 2 august, procesul de retragere din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) cu Rusia, acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987.

Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, prin dezvoltarea rachetelor Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele