Să învățăm de la „bolnavul Europei”!

164
LIVERPOOL, ENGLAND - APRIL 26: A man ties an Italian flag to a lampost outside Alder Hey Children's Hospital on April 26, 2018 in Liverpool, England. Tom Evans the father of seriously ill, 23-month-old, Alfie Evans has said he will meet with doctors to discuss taking his son home. The Court of Appeal has upheld a ruling preventing Alfie's parents taking their son for treatment to Italy. (Photo by Anthony Devlin/Getty Images)
5 minute de lectură

Vorbim, adesea, despre Italia, cu economia și finanțele în criză, ca despre „omul bolnav al Europei”. Dar ar trebui să ne înghițim limba măcar atunci când vorbim despre industria culturală italiană și despre protejarea patrimoniului. Italia găzduiește circa jumătate din întregul patrimoniul UNESCO. Iar aceasta este o șansă (numai în 2017, Italia a încasat, din turism, peste 44,5 miliarde de dolari), dar poate fi, în același timp, și o uriașă bătaie de cap. Patrimoniul trebuie întreținut, iar aceasta costă enorm.

Italia își îngrijește patrimoniul pentru că are turiști care aduc, la rândul lor, bani. Sau Italia are turiști (care cheltuie mulți bani) tocmai pentru că își îngrijește patrimoniul. Până să rezolvăm această dilemă, ca un îndrăgostit iremediabil de Italia și un vizitator (aproape) constant, vă voi povesti câte ceva din cea mai recentă experiență, încheiată cu vreo două săptămâni în urmă, în regiunea Umbria.

Micile bijuterii umbriene, acele orașe situate pe vârfurile dealurilor, vorbim aici despre Assisi, Spoleto, Spello, Gubbio și așa mai departe, dispun de ceea ce se numește mobilità alternativa, un întreg sistem de parcări, scări rulante și lifturi, care asigură accesul rapid și elegant din zonele de jos ale orașelor, cel mai adesea moderne, până în centrele istorice situate pe vârfurile colinelor.

Și nu poți să nu te gândești că investițiile acestea sunt realizate în orășele de câteva mii de locuitori – este adevărat, numărul vizitatorilor îl depășește, în fiecare an, de câteva sute de ori pe cel al localnicilor. Aceasta arată, până la urmă, gradul ridicat de rentabilitate a investițiilor în păstrarea moștenirii culturale.

Dar, poate, investiția cea mai impresionantă este Minimetrò, din capitala regiunii, Perugia, un oraș cu peste 160.000 de locuitori.

Proiectul Minimetrò s-a născut în aprilie 1998, când municipalitatea Perugia a lansat Minimetro SpA, o companie publică având scopul de a planifica, dezvolta și gestiona un sistem de transport feroviar ușor, ca soluție inovatoare și ca alternativă la mobilitatea urbană.

Proiectul trebuia să răspundă necesității reducerii traficului auto și ușurării accesului locuitorilor și vizitatorilor în centrul istoric, dată fiind topografia complicată a dealului pe care este situată Perugia.

Calea ferată, pe care circulă mici vagoane fără mecanic, după modelul celor care se pot întâlni pe marile aeroporturi, are o lungime de trei kilometri, inclusiv un viaduct de 1,5 kilometri care leagă partea de jos a orașului de centrul istoric, situat pe colină.

Construcția a început în noiembrie 2002, iar linia a fost inaugurată în ianuarie 2008 (deci lucrările au durat puțin mai mult de cinci ani). Bugetul total a depășit cu puțin 70 de milioane de euro.

Rezultatul: numărul călătoriilor din transportul public din Perugia a crescut la trei milioane de persoane anual, în mare parte datorită introducerii proiectului inovator Minimetrò. Costul unui bilet pe linia ferată este de 1,5 euro, la fel ca în restul transportului public din oraș. Tichetul este valabil 70 de minute, indiferent de numărul de vehicule schimbate. Implementarea programului a dus la calmarea traficului și la creșterea numărului vizitatorilor.

Comparativ, pasajul de la Piața Sudului din București, cu o lungime de 350 de metri, a costat aproape 30 de milioane de euro, iar construcția a durat trei ani. Efectul asupra calmării traficului este zero.

În 2015, fundația italiană Symbola prezenta raportul „Io sono cultura – l’Italia della qualità e della bellezza sfida la crisi” din 2015: „Eu sunt cultura – Italia calității și frumuseții sfidează criza economică”.

Potrivit Raportului, industriile creative și culturale din Italia produseseră cu un an înainte 78,6 miliarde de euro, ca să nu mai vorbim de efectul de multiplicare în alte sectoare economice, cum ar fi turismul, calculat la 1,7. Aceasta înseamnă că fiecare euro cheltuit în cultură produce pe piață 1,7 euro. Toate acestea, spune raportul, conduc, în total, la o sumă de 225 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o contribuție în PIB-ul Italian de 15,6%. O comparație: ponderea în PIB a puternicului sector italian al automobilului este la jumătate față de ceea ce produce și antrenează cultura.

Dar ce cuprinde industria culturală și creativă? Aproape totul: film, spectacole, video, mass-media, muzică, jocuri video și software, cărți și presă; teatru, divertisment, târguri, conferințe, arhitectură, comunicare și branding, artizanat, design, modă. Și, desigur, patrimoniul cultural: muzee, biblioteci, arhive, situri arheologice și monumente istorice. Să mai spunem că, potrivit datelor Eurostat, în industria culturală italiană lucrează 3,5% din totalul angajaților, față de 1,6% în cazul României.

Azi, România se confruntă cu o acută criză de finanțare în domeniul cultural. Când cultura intră în criză, fenomenul poate fi văzut ca un semn prevestitor de rele pentru întreaga economie. Iar la acest capitol, „bolnavul Europei” chiar că ne oferă lecții importante. 

Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoi, jurnalist român, este redactor șef al Radio France Internationale România. Și-a început cariera în 1990 în cadrul primului post de radio independent din România, Unifan/Uniplus, ca prezentator și redactor de știri.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele