Șapte parlamentari britanici au demisionat din Partidul Laburist, citând „trădarea“ în cazul Brexit

2 minute de lectură

Șapte parlamentari britanici și-au dat astăzi demisia din Partidul Laburist, motivându-și decizia prin reticența liderului laburist, Jeremy Corbyn, de a-și schimba strategia privind Brexit și de a accepta convocarea unui nou referendum pe tema apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană, relatează Mediafax.

„Partidul Laburist în care ne-am înscris, pentru care am militat și în care am crezut, nu mai este Partidul Laburist de astăzi. Am făcut tot ce am putut pentru salvarea lui, dar acum a fost deturnat de mașinăria politică a stângii radicale“, a declarat parlamentarul Chris Leslie.

Demisia grupului de parlamentari indică intensificarea frustrării față de reticența lui Corbyn de a-și schimba strategia privind Brexit și de a milita pentru un al doilea referendum privind apartenența Marii Britanii la UE.

„Evidența trădării Partidului Laburist în privința Europei este acum vizibilă pentru toți. Oferindu-se chiar să permită Brexit-ul actualului guvern, în mod constant dovedind reticență în a permite publicului să aibă ultimul cuvânt“, a adăugat fostul laburist.

Corbyn a reacționat prompt, afirmând: „Sunt dezamăgit de faptul că acești parlamentari nu s-au simțit în stare să continue să muncească pentru implementarea politicilor Partidului Laburist care au inspirat milioane de oameni la ultimele alegeri“.

Cei șapte parlamentari vor continua să acționeze în Parlamentul de la Londra, în cadrul Grupului parlamentar independent.

Corbyn a afirmat în mai multe rânduri că opțiunea unui al doilea referendum rămâne viabilă în cazul în care Guvernul Theresei May nu reușește să negocieze un acord cu UE care să primească aprobarea Parlamentului britanic.

Totuși, liderul laburist a semnalat că preferă ideea unor alegeri anticipate și susține necesitatea ca Marea Britanie să rămână într-o uniune vamală permanentă cu Uniunea Europeană.

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele