Sarcinile cu care se confruntă echipa de vârf a Europei

Europa cade de acord asupra unor numiri-surpriză, dar potențial puternice

67
5 minute de lectură

Nou-numiții din UE

NU A FOST FRUMOS, dar au ajuns, în cele din urmă, la o înțelegere. După o dispută de proporții, de trei zile, liderii Uniunii Europene au anunțat lista de nume pentru principalele sale funcții: președinții Comisiei Europene (brațul executiv), ai Consiliului European (forumul în care se întâlnesc liderii) și ai Băncii Centrale Europene (BCE), precum și pompoasa titulatură de Înalt Reprezentant pentru Afacerile Externe și Politica de Securitate. Niciuna dintre aceste funcții nu a fost atribuită vreunuia dintre principalii candidați, nici măcar unuia care să fi figurat pe listele majorității observatorilor, până la câteva ore înainte de deznodământ.

Criticii vor obiecta asupra procesului netransparent, deși era clar că va fi nevoie de negocieri dificile pentru a satisface 27 de state (Marea Britanie a lăsat, politicos, treaba asta pe dinafară). Asta, pentru a se menține echilibrul între stânga și dreapta, Nord și Sud, Est și Vest, state mari și state mici, precum și între sexe. De-a lungul acestui parcurs, a fost abandonată ideea că o decizie în privința șefului celui mai tehnocrat al BCE ar trebui ținută separat de funcțiile politice. Același lucru s-a întâmplat și cu principiul extrem de disputat că șefia Comisiei ar trebui să îi revină acelui Spitzenkandidat sau „candidatului principal” al unuia dintre grupurile politice ale Parlamentului European. Asta ar putea să dărâme întregul acord, așa cum amenință mulți parlamentari europeni, afirmând că parlamentul își va folosi dreptul de veto împotriva candidatei propuse, Ursula von der Leyen, ministrul apărării din Germania.

Ea nu merită această soartă. În mod inevitabil, echipa care a rezultat este un compromis care are slăbiciunile sale. Steaua doamnei von der Leyen (vezi imaginea) se spune, în general, că ar fi apus, la Berlin, după ascensiunea ei fulminantă; ea nu a fost, de pildă, printre candidații la succesiunea Angelei Merkel, ca lider de partid și cancelar. The Economist ar fi preferat-o pe daneza Margrethe Vestager, o liberală de fier. La BCE, altă surpriză a fost Christine Lagarde (vezi imaginea), un fost ministru francez al finanțelor. Prestația ei la șefia FMI a fost încununată de succes, în mare parte, dar a conduce BCE e cu totul altceva: ea nu are experiență nici ca bancher central, nici ca economist, ceea ce mulți consideră că ar face parte din fișa postului.

Totuși, au fost vânturate variante mult mai proaste. Cum ar fi alegerea lui Josep Borrell, din Spania, pentru funcția de Afaceri externe, și a lui Charles Michel, din Belgia, ca să prezideze Consiliul. Von der Leyen și Lagarde sunt administratori puternici și experimentați, precum și figuri publice consacrate. Se așteaptă ca ele să acționeze cu calm, pragmatic, dar cu hotărâre.

Vor avea nevoie de asta. Sarcina care o așteaptă pe von der Leyen este monumentală. În anii care urmează, UE trebuie să facă alegeri dificile asupra integrării zonei euro, a schimbării climatice și a imigrației. UE trebuie să decidă cum va răspunde președintelui Donald Trump în domeniile comerțului și ale securității, precum și unei Rusii asertive și unei Chine din ce în ce mai puternice. Pentru aceasta nu este nevoie doar de determinare, ci și de construirea unor alianțe. Doamna von der Leyen nu s-a arătat expertă în acest sens în încercările sale de a restructura forțele armate groaznic conduse și ciufute ale Germaniei. Noul Parlament European și UE însăși sunt divizate și necesită un tratament competent. În mod încurajator, doamna von der Leyen va dori să vadă o dimensiune europeană mai puternică în abordarea acestor probleme. Dat fiind că UE le îndeamnă pe statele din nord (inclusiv Germania) spre împărțirea riscurilor în zona monedei unice, ar putea fi de ajutor să ai un german la cârmă.

International Monetary Fund (IMF) Managing Director Christine Lagarde delivers her speech during the Paris Forum entitled "Sustainable Debt for Sustainable Growth" at Bercy economy ministry in Paris, Tuesday, May 7, 2019. (AP Photo/Francois Mori)

În ce o privește, doamna Lagarde se alătură BCE exact într-un moment de agitație la vârf. Ca și ea, noul vicepreședinte, Luis de Guindos, este un fost ministru fără experiență în politici monetare. Ea deține rafinate calități politice și de comunicare, iar la FMI a fost avocata unor reforme inteligente ale zonei euro. Noul său rol este însă mai tehnic decât cel vechi. Dacă va urma o nouă recesiune, banca va trebui să dezvolte repede opțiuni creative de politică. Asta va necesita numirea personalului adecvat și o pricepere în a urma deciziile cui trebuie în timpuri de criză – exact atunci când consiliul de guvernatori ai băncii ar putea fi profund divizat. Dacă va putea să facă asta, atunci și ea, ca și doamna von der Leyen, s-ar putea impune. ◼

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Deae ex machina” (Zeițe ex machina)

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele