Anul politic 2019 a început pe 10 ianuarie. Până atunci – Sărbători, Sfinţi, vacanţă. Noaptea de 31 decembrie spre 1 se lungeşte mult după „numărătoarea inversă” de la ora 12 (a anului care se-ncheie, „pe stil vechi”) sau 0 (a celui Nou-nouţ). Chefuitorii se trezesc către prânz, la timp pentru transmisiunea directă a tradiţionalului Concert al Filarmonicii de la Viena. E deja Sfântul Vasile, de sărbătorit şi el, şi ei, numeroşii cetăţeni români botezaţi aşa, şi ele, purtătoare de prenume feminine derivate, precum Vasilica. A căzut acum într-o marţi. Şi 2 ianuarie e liberă. Joi 3 s-au redeschis magazinele, în prima zi de lucru, ca şi vineri 4, dar eram încă sub semnul Sărbătorilor, a venit imediat şi weekendul, 5-6, iar luni 7 a fost Sfântul Ion, onomastica unei bune părţi a populaţiei, a regimentelor de Ioni, Ioane, Oane, Ionele şi Ioneli, Ionuţi şi restul variantelor. Marţi 8 şi miercuri 9 se vor fi agitat prin culise funcţionarii angrenaţi în pregătiri, însă în spaţiul public nu s-a-ntâmplat nimic, doar s-a vorbit despre ce va fi pe 10: reuniunea de la Ateneu, la preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Parlamentul – în vacanţă. Politicienii se întorseseră cu greu în studiourile televiziunilor, câte unu-doi la un post ori la altul. Nimic nou, de An Nou, nu s-a legat, atâta timp cât nu se risipise atmosfera Sărbătorilor.

Pe 10 ianuarie – înviorare bruscă! La Otopeni au aterizat avioanele de la Bruxelles şi de pe unde au mai descins liderii Uniunii: preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şeful Parlamentului de la Strasbourg, Antonio Tajani, „premierul” continental, Jean-Claude Juncker, şi „supraguvernul” lui de comisari. Politicienii români s-au adunat conştiincios pentru momentul festiv, cu concert de gală. 10 ianuarie, seara. La Ateneu, birjar, la Ateneu!

Mare aglomeraţie mare: protipendadă guvernamentală şi de opoziţie, conducători de partide, şefi, şefuleţi şi mai ales nenumăraţi subordonaţi. Unii au, alţii n-au locuri rezervate în sală. Momente de derută, mici semne de iritare, pierdute sub zâmbete şi saluturi formale. Ţinute de seară, rochii strălucitoare, purtate mai firesc ori cam stângaci, costume din stofă închisă, cu câte un papion ici, cu câte-o cravată-lipsă colo. Vor rosti alocuţiuni de pe scenă cei trei lideri europeni înainte-numiţi şi, gazde, şeful statului român, Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, şi prim-ministrul Viorica Dăncilă. Penultimul se remarcă nu prin discurs, ci ca substitut, căci el suplineşte o – totuşi, totuşi! – absenţă, singura semnificativă a serii: preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul Partidului Social-Democrat şi al coaliţiei, şeful autoritar/autoritarist al majorităţii guvernamentale, condamnat penal, implicat şi în alte câteva dosare în curs de instrumentare sau de judecare, alături de parteneri politici şi de afaceri, de fosta soţie, de alţi apropiaţi. E în concediu în străinătate, împreună cu foarte tânăra sa iubită actuală, însărcinată. De doi ani conduce campania majorităţii împotriva sistemului de justiţie şi statului de drept, încât să scape de dosare, de sentinţe, de executorii judecătoreşti, atât el, cât şi nu puţinii comilitoni din politică şi administraţie. În lumea occidentală din care facem parte e practic izolat, nu-l invită nimeni în vizite oficiale, nu participă în niciun fel la dialogul continental. E un condamnat penal ajuns prea sus în ierarhia statului, în poziţii de decizie în care fie legislaţiile, fie regulile nescrise ale eticii publice le interzic accesul corupţilor dovediţi, condamnaţi. În perspectiva întâlnirii, faţă-n faţă, cu liderii europeni, ai Uniunii la a cărei temelie se află valorile democraţiei, respectivul alege să nu se prezinte, să rămână în concediu, departe, pe meleaguri calde: lipseşte strident de la întâlnirea de maxim protocol la care participă toţi, absolut toţi ceilalţi oficiali de ranguri înalte din stat, în momentul excepţional al promovării ţării la preşedinţia semestrială a Europei. O preluăm fără el, sesizând absenţa ca pe o demisie simbolică, tunătoare.

Sceneta de la Ateneu continuă. Liderii europeni ajung pe rând în sală, după ce-au traversat holul cu coloane de marmură maroniu-gălbuie de jos şi după ce-au urcat pe una dintre cele patru scări monumentale din colţuri, în spirale de melci, ori pe cea cu aspect imperial, cu două aripi, din fundal, îşi ocupă locurile în lojele centrale, admiră superbul edificiu, fresca istorică şi straturile de decoraţiuni şi lumini, îşi ridică din când în când privirile către cupolă, către friza ferestrelor rotunde şi către ornamentaţiile bogate, care converg spre candelabrul central. Sunt relaxaţi şi vor vorbi confratern de pe scenă, fără să menajeze majoritatea parlamentară, încurajându-i în schimb pe români să apere în continuare democraţia şi Uniunea Europeană. O mie-două de cetăţeni asta şi fac în chiar acele clipe, protestând față de guvernanţi, în preajma Ateneului, în faţa Bibliotecii Centrale Universitare, în jurul statuii Regelui Carol I, sub ninsoare. Preşedintele Iohannis vorbeşte şi el, distins şi ferm, în susţinerea statului de drept, urmat de tripleta Tăriceanu-Iordache-Dăncilă, cu peroraţii crispate despre importanţa momentului şi cu timide reiterări ale ficţiunilor propagandistice prin care majoritatea încearcă să-şi justifice acţiunile ignobile. Tusk îi aruncă în ridicol furnizând povestea despre Daciile din familia lui poloneză şi despre eroismul portarului Duckadam, după care îi obligă practic pe toţi guvernamentalii din sală să-i ovaţioneze îndemnul final către români la rezistenţă, la apărarea valorilor europene. Vor fi aplaudat chiar şi fostul premier Adrian Năstase şi fostul ministru Adrian Severin, condamnaţi pentru corupţie, ieşiţi din puşcării şi aterizaţi pe 10 ianuarie tocmai acolo, în lojile din spatele liderilor europeni?…