Agricultura este unul dintre cele mai afectate domenii de schimbările climatice, dar emite și gaze cu efect de seră în atmosferă, deși la o scară mai mică decât alte sectoare economice. Principalele gaze cu efect de seră asociate cu producția agricolă sunt: N2O, protoxidul de azot – eliberat în atmosferă de pe terenurile agricole, în principal din cauza transformării microbiene a îngrășămintelor din soluri, ce conțin nitrogen; emisiile de N2O reprezintă peste jumătate din totalul emisiilor din agricultură; CH4, metan – emisiile acestuia se datorează, în mare parte, îngrășămintelor organice provenite din procesele de digestie a animalelor rumegătoare (în principal, vaci și oi). CO2, dioxidul de carbon – provine din consumul de energie din fermă, de la produsele agricole și din variația stocurilor de carbon din sol care decurg din utilizarea terenurilor și din schimbarea utilizării acestora. Atât emisiile de CH4, cât și cele de N2o se produc din depozitarea și împrăștierea îngrășămintelor animale. Agricultura, ca sursă de gaze cu efect de seră, diferă în mod semnificativ, în funcție de practicile agricole, de condițiile de mediu și climatice, cum ar fi caracteristicile solului și temperatura.
Deși emisia de gaze cu efect de seră generată de agricultură s-a redus în ultima perioadă, datorită schimbării tehnicilor agricole și a numărului scăzut de animale, agricultura este, în continuare, responsabilă pentru cele mai mari emisii de N2O și CH4. Schimbările climatice manifestate prin secetă, inundații, intemperii și/sau incendii forestiere afectează, în special, activitățile din agricultură și silvicultură. „Inundațiile și seceta înregistrate în ultima perioadă prefigurează impactul puternic și negativ al schimbărilor climatice asupra agriculturii. Calamitățile naturale, care au astăzi statut de catastrofe excepționale, ar putea deveni fenomene regulate în anii următori. Se subliniază faptul că urmările încălzirii climei asupra teritoriilor lumii nu vor fi uniforme.
În nordul Europei, cantitățile de precipitații vor crește considerabil, iar în sudul continentului, perioadele de secetă vor deveni din ce în ce mai frecvente”, se arată într-un document al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
„Seceta atmosferică și cea pedologică distrug tot”
Președintele Academiei de Științe Agricole Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu Sisești” și fost ministru al agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat pentru Reporter Global că, în România, semnalele de alarmă au fost trase în urmă cu circa 50 de ani, însă acestea nu au fost luate în seamă și nu s-a făcut nimic în această privință. „Agricultura este printre cele mai afectate, iar dacă agricultura este afectată, este pusă în pericol siguranța alimentară”, declară Valeriu Tabără.
Temperaturile extreme înregistrate în ultimii ani au fost privite ca fiind în legătură cu creșterea observată a frecvenței fenomenelor extreme din ultimele decenii, precum și ca o consecință a efectelor schimbărilor climatice. Deși fenomenele meteorologice singulare nu pot fi atribuite unei singure cauze, analizele statistice au arătat faptul că riscul apariției unor astfel de fenomene a crescut considerabil, din cauza efectelor schimbărilor climatice. „În ultimii ani, în unele zone s-au înregistrat creșteri ale temperaturii cu circa 2,5 grade. Dacă temperatura se modifică chiar și cu numai 0,5 grade, tot apar schimbări semnificative asupra animalelor și culturilor”, declară Valeriu Tabără. Printre fenomenele devenite frecvente în ultimele decenii se numără arșița și șocurile termice, cu diferențe semnificative ale temperaturilor înregistrate între zi și noapte.
Pământul se usucă și apa nu mai pătrunde în sol, iar fenomenul de arșiță are consecințe dezastruoase”. Impactul asupra agriculturii, privit în sensul productivității, este determinat, în unele zone, de: efectele directe asupra culturilor, datorită prezenței crescute a dioxidului de carbon în atmosferă care stimulează fotosinteza și prelungește perioada de creștere a plantelor; efectele indirecte legate de cantitatea de precipitații, de disponibilitatea resurselor de apă, de riscurile de secetă și de eroziunea solurilor. Astfel, irigarea suprafețelor agricole aflate în situație critică va fi una dintre principalele probleme la nivel național și european. În acest context, politicile agricole vor avea de înfruntat provocările hidrologice viitoare.
Valeriu Tabără susține că, printre măsurile urgente și absolut necesare, se numără rentabilizarea sistemului de irigații. „De o importanță colosală este reîmpădurirea. Aceasta ar trebui făcută după scheme foarte riguroase, pe direcția curenților de aer. Ar trebui plantați salcâmi, stejari, tei”, declară fostul ministru al agriculturii. Între timp, Valeriu Tabără afirmă că ar trebui să trecem la culturile mediteraneene, cum este, de exemplu, smochinul, despre care s-a dovedit că se aclimatizează în România, fără probleme. De asemenea, trebuie trecut la tehnologiile agricole de ultimă generație care asigură, de exemplu, menținerea apei în sol. Acestea presupun însă un sector de cercetare bine dezvoltat, iar România are potențial să facă acest lucru, doar că fondurile sunt aproape inexistente. „Am cerut de la buget 133 de milioane de euro, pentru perioada 2019-2022, dar cel mai probabil, de undeva din octombrie, este posibil să fie bani. Crearea de soiuri rezistente nu se poate face clasic , pentru că sunt costurile extrem de ridicate și durează foarte mult. Trebuie făcute cu noile tehnologii”, afirmă Valeriu Tabără.
Cele mai afectate de schimbările climatice sunt culturile de câmp și pomii fructiferi.
Rotația culturilor, esențială
Rotația culturilor reprezintă un mod eficient pentru utilizatorii agricoli pentru protejarea productivității solului, pentru asigurarea unor producții constante și pentru limitarea gazelor cu efect de seră. Beneficiile alegerii unui sistem de management durabil în structura culturilor și în alegerea asolamentului, cuprind: adaptarea soiurilor/hibrizilor la potențialul zonelor ecologice; efecte directe asupra proprietăților fizico-chimice și biologice ale solului; reducerea riscului de transmitere a bolilor și a dăunătorilor sau de dezvoltare a buruienilor; folosirea eficientă a nutrienților pentru plante; gestiunea terenurilor agricole prin rotația culturilor, păstrarea unui raport între ponderea culturilor permanente și a celor anuale; prevenirea poluării apelor prin șiroire și percolare în afara zonelor străbătute de sistemul radicular al plantelor, în cazul culturilor irigate; protejarea solurilor împotriva eroziunii, a scurgerii de suprafață și a formării crustei la suprafață; reducerea gradului de eroziune și menținerea producțiilor agricole la valori constante.
Printre recomandările și măsurile de adaptare a agriculturii la schimbările climatice se numără selecția plantelor cultivate prin corelarea condițiilor locale de mediu cu gradul de rezistență a genotipurilor față de condițiile de vegetație; alegerea de genotipuri rezistente la condițiile limitative de vegetație, cu o toleranță ridicată la temperaturi ridicate, secetă și exces de umiditate; administrarea culturilor și utilizarea rațională a terenului sunt măsuri obligatorii pentru păstrarea potențialului producției, menținând în același timp un impact redus al practicilor agricole asupra mediului și a climei; cultivarea unui număr mai mare de soiuri/ hibrizi, în fiecare an agricol, cu perioadă de vegetație diferită, pentru o mai bună valorificare a condițiilor climatice; selectarea unor varietăți de plante cu rezistență naturală la boli specifice determinate de agenții patogeni; în cadrul fermelor, se recomandă practicarea asolamentului și stabilirea unei structuri de culturi care să includă cel puțin trei grupe de plante, respectiv cereale păioase – 33%, prășitoare și plante tehnice – 33% și leguminoase – 33%.
