Pe 22 august 2018, avocatul american Rudolph Giuliani, fost magistrat și politician cu succese importante, între care două mandate de primar al New Yorkului, îi trimite o scrisoare cu antetul firmei sale, Giuliani Partners, președintelui român Klaus Iohannis și, cu formulele de adresare adaptate, șefilor celor două camere ale Parlamentului de la București și prim- ministrului. Epistola, care devine publică pe 27 august, când e difuzată de agenția de presă Mediafax, preia teoria PSD-ALDE despre „prejudiciul continuu adus statului de drept în România sub pretextul aplicării cu eficiență a legii”. Sunt menționate „excesele DNA”, „intimidarea judecătorilor, a avocaților apărării și a martorilor”, „ascultarea neconstituțională a telefoanelor; mărturii silite și procese judiciare incorecte”, ca și, cu insistență, „protocoalele secrete” (puse – culmea! – chiar în text între ghilimele, ca expresie citată… de unde altundeva decât din limbajul politicienilor direct interesați și al susținătorilor lor mediatici?!). Oficialilor noștri li se cere să acționeze exact așa cum își dorește coaliția majoritară, exasperată de un an și șapte luni că nu reușește să controleze justiția și să blocheze dosarele, procesele, sentințele care-i vizează liderii și clientelele politico-administrative: să se facă – propune Giuliani – „verificări” care să elimine „excesele” și să se dea și-o amnistie pentru condamnările „suspecte”!

Vasăzică, aflat de cealaltă parte a Atlanticului, americanul Giuliani se înrolează în aprigul război contra „statului paralel” din România, țară a cărei viață politică trebuie că a studiat-o temeinic, de vreme ce știe până și de „sutele de dosare ale DNA despre judecători, așa cum a descris recent un adjunct al DNA”. Micul detaliu-cheie al afacerii: Giuliani e în ultima vreme avocat personal al președintelui american Donald Trump, deci s-ar putea deduce că și locatarul de la Casa Albă ar susține coaliția antijustiție de la București!

Reacții rapide și clarificatoare în mediul nostru public: președinții camerelor și alte voci ale comilitonilor și ale propagandei de susținere preamăresc intervenția americanului, în timp ce opoziția și mai ales presa au presupus că e vorba despre o operațiune de „lobby” în favoarea coaliției, serviciu – adică – plătit. Jurnaliștii își fac meseria și obțin în zilele următoare confirmarea că așa stau lucrurile, că textul i-a fost inspirat lui Giuliani de către alt fost oficial de peste Ocean retras în avocatură, Louis Freeh, ex-director FBI, și că e probabil să fi fost implicați anumiți români urmăriți de justiție și refugiați la Londra, unde-și are sediul firma avocatului-ex-șef-federal Freeh, poate și cu contribuția unui consul al României la New York, unde profesează avocatul-ex-primar Giuliani.

Dată în vileag, stratagema are efect de bumerang. Ambasada Statelor Unite la București se delimitează de epistola cu pricina, care contrazice poziția oficială a statului american, reafirmată cu această ocazie: sprijin pentru lupta anticorupție de la noi, apreciere a rezultatelor DNA ș.a.m.d. Intră în alertă și jurnaliștii de pe malul celălalt, care-și fac la rândul lor datoria, verifică și obțin din partea lui Giuliani nu doar recunoașterea că a discutat cu un „oficial român” și că a fost plătit pentru epistola pro-PSD-ALDE, ci și că ar fi trebuit să menționeze că scrisoarea buclucașă nu reflectă în niciun fel opiniile clientului său Trump. Episodul e comentat în spațiul public american în aceiași termeni drastici față de „lobby-ist”- ul care a acceptat contra cost să facă jocul unor clienți români corupți.

Șmecherie prea joasă: îl plătim pe avocatul particular al președintelui american ca să ne scrie, el, avocatul, că noi, politicienii români antijustiție, am avea dreptate, iar țara, fraieră, va înțelege că Statele Unite ne susțin! A ieșit pe dos, cu pierderi de imagine pentru conspiratori. Cam ca și cu aranjamentul din ianuarie 2017 al așa-zisei „întâlniri” dintre președintele ales Trump și liderii PSD Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, ultimul – proaspăt desemnat premier la București, cu ocazia instalării celui dintâi, de fapt în preziua ceremoniilor de la Washington, undeva, în culise, într-o încăpere aglomerată, într-un anturaj amestecat, cu colaboratori obosiți, dar euforici și cu indivizi aduși contra cost pentru câte-o poză cu care să se fălească mai târziu sau pe care s-o folosească drept argument de autoritate: uite!, am dat mâna cu Trump peste masă, în timp ce persoana pe care-o plătisem îi șoptea la ureche cine suntem, fără ca el să rețină, poate că și fără să înțeleagă despre cine și despre ce e vorba! Scenă jenantă, de altfel „anulată” curând de confirmările oficiale ale poziției Statelor Unite față de România, aceeași sub conducerea lui Trump ca și înainte: susținere a luptei anticorupție, elogii la adresa DNA etc. etc. etc.

Presa de pe ambele țărmuri atlantice a preluat și comentariul sarcastic al lui Francis Fukuyama: „Rudy pare să fi făcut carieră din apărarea politicienilor corupți. Giuliani a fost plătit pentru a pleda în România” (mesaj pe Twitter, referința fiind la „advocacy”, în sensul de pledoarie în mediul public, nu la bară). Presa românească menționează calitățile de fost oficial al Departamentului de Stat și fost consilier pe lângă Casa Albă ale lui Fukuyama, cu adaosul, ici-colo, că ar fi și sociolog, politolog, filozof. Doar atât?! Într-adevăr, nu e niciodată timp, în fierberile politice la zi, pentru contextualizări mai bogate. Or, de data asta e vorba despre unul dintre cei mai reputați teoreticieni ai postmodernității, celebru pentru conceptul său de „sfârșit al istoriei”, lansat în 1989, odată cu implozia sistemului comunist în Europa Centrală, mult-citat în studiile socio-umane ale ultimelor trei decenii, pe toate meridianele, inclusiv în dezbaterile intelectuale și în studiile academice de la noi…