Afirmam în articolul din numărul trecut că România a ajuns o țară din ce în ce mai neputincioasă, impotență ce se manifestă pe mai toate planurile și care se datorează unor boli sociale acumulate în timp, netratate corespunzător, cu puternice rădăcini istorice: prostia, lăcomia, minciuna și violența internă. Consecința acestei stări de fapt constă în pierderea bătăliei pentru modernizarea României, pentru cunoaștere, cinste, adevăr și pace socială. În analiza din acest număr al revistei Reporter Global ne vom ocupa de influența nefastă a lăcomiei, a dorinței intense de îmbogățire rapidă, nemeritat și de cele mai multe ori prin mijloace ilicite.

Nu cred că mai este cineva care să aibă dubii că în România politica este cea mai rapidă cale de îmbogățire. Și mai grav decât atât, politica este principala cale de îmbogățire pentru parveniți și impostori. Politica drept cale de îmbogățire are rădăcini istorice vechi, rădăcini otomano-fanariote. Toate cuvintele noastre de tip peșcheș, ciubuc, bacșiș vin de la otomani. Practica vânzării și cumpărării dregătoriilor era puternică pe timpul fanarioților, spiritul acestei afaceri supraviețuind până astăzi. Starea averilor boierilor și siguranța lor personală a fost sute de ani în centrul politicii interne, dar și externe a celor două principate, Valahia și Moldova. Chiar dacă începând cu 1848, sub influența europeană, la sud și est de Carpați apare ideea binelui comun, a interesului public, politica internă a continuat să se învârtă în jurul marilor familii boierești, ceea ce istoricii noștri au denumit „constituționalism boieresc”. Inclusiv în secolul al XIX-lea un număr de 14 familii boierești controlau principalele dregătorii ale celor două principate. Chiar după mai multe de 70 de ani de modernizare neîntreruptă în România tendințele oligarhice erau puternice. Iată cum vedea un ardelean, Octavian C. Tăslăuanu, situația politica din România Mare: „Considerând România ca pe o creație a tatălui său (poreclit de altfel Vizirul), Ionel Brătianu gândea în spiritul unui despotism de familie, crezându-se în chip firesc chemat să stăpânească România reîntregită.” De altfel, după Marea Unire, atenția acordată continuării modernizării țării a fost mult diluată din cauza luptei politice pentru beneficiile economice ale unirii între elita politică regățeană, mai ales liberalii, și cea din Transilvania, membrii Partidului Național.

Totuși, între acea perioadă și cea de astăzi există o mare diferență. Calitatea intelectuală a elitei politice interbelice era cu mult, mult peste cea a elitei politice de astăzi. În ciuda predispoziției tradiționale de a utiliza politica drept cale de îmbogățire, elita politică interbelică, în marea ei majoritate, avea o foarte bună pregătire liceală și universitară, mulți dintre membrii ei fiind absolvenți de facultăți prestigioase din Occident.

Astăzi, marea dramă a României nu este numai căpușarea bugetului de stat în folos propriu. Lucrurile sunt mai grave de atât. Căpușarea bugetului de stat este făcută de oameni fără educație, incompetenți, fără meserii, oameni care nu au și o conștiință națională, care nu au ideea de țară. Fiind atât de needucați, fiind niște mediocri, ei nu au nici măsură, îmbogățirea lor neavând limite. Tocmai de aceea cercul celor care se pot astfel îmbogăți trebuie menținut cât mai strâns, dar și pentru a se proteja împotriva încălcării legii. Pentru că averile lor sunt, în marea majoritate a cazurilor, făcute ilegal, prin încălcarea legii. Așa se și explică de ce în România puterea capătă caracter oligarhic, noi ajungând, după Rusia, a doua cea mai oligarhizată fostă țară comunistă. Nicio altă țară a Europei Centrale, nici Ungaria și nici Polonia, nu prezintă această oligarhizare a economiei precum țara noastră.

Distribuția averilor în România se apropie mai degrabă de modelul rusesc decât de unul central european. În Polonia sau Ungaria, distribuția averilor nu este atât de concentrată la vârf precum în România. În țările Visegrad, numărul celor foarte bogați este mult mai mare, bogăția mare este mult mai larg, mai echitabil distribuită la vârf decât în România, unde numărul celor foarte bogați este foarte mic. De asemenea, cei foarte bogați, tocmai datorită caracterului oligarhic, stăpânesc sume mult mai mari, pe care apoi le pot utiliza în politică sau mai ales în media. Iar aici iar avem un element de comparație cu Rusia sau Ucraina. În marea lor majoritate, românii își iau informațiile de zi cu zi de la televiziuni, entități media aflate în proprietatea, vizibilă sau nu, a proaspeților îmbogățiți din politica ultimilor ani. Pentru a-și impune propriile narative, propriile puncte de vedere, oligarhii noștri direcționează – unii ar spune „sifonează” – foarte mulți bani spre zona de media, profitând și de nivelul scăzut de educație al auditoriului. În felul acesta conectăm „prostia”, tratată în numărul trecut, cu „lăcomia” și cu „minciuna”, subiect ce va fi tratat în numărul viitor.