Se pregătesc de o criză … în stil italian

95
1 minut de lectură

UniCredit SpA, cea mai mare bancă italiană după valoarea activelor, intenţionează să concedieze aproximativ 10.000 de angajaţi, în special în Italia, ca parte a noului plan de afaceri pentru perioada 2020-2023, care va fi prezentat în decembrie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

UniCredit are 86.000 de angajaţi, din care 30.000 lucrează în Italia. Negocierile cu sindicatele, care ar urma să înceapă în decembrie, ar putea duce la scăderea numărului de concedieri, susţin sursele.

Recent directorul general al UniCredit, Jean Pierre Mustier, a anunţat măsuri de întărire a bilanţului băncii şi de reducere a expunerii pe piața italiană, prin reducerea deţinerilor de obligaţiuni suverane italiene. De asemenea, anumite surse au anunţat că UniCredit îşi va revizui structura companiei în ideea de a putea izola activele din străinătate de riscurile sistemice care ar putea apărea de pe piaţa italiană.

Prin regruparea activelor sale din străinătate într-un holding non-italian, UniCredit ar putea să le finanţeze independent şi să profite de o reglementare europeană care le permite acestor active să fie tratate separat în cazul unei crize.

De la numirea directorului general Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare, care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor sale financiare şi solidităţii capitalului. UniCredit a derulat o majorare de capital de 13 miliarde euro, a vândut mai multe active şi credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde euro şi a eliminat 14.000 de posturi.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele