

Sebastian Burduja a fost numit secretar de stat la Ministerul Finanțelor, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Burduja a scris pe Facebook că este onorat să se alăture echipei de la Ministerul Finanțelor.
„Se împlinesc curând 4 ani de când am revenit acasă după cei aproape 12 petrecuți în SUA. Patru ani cât o clipă și nicio clipă de regret că m-am întors în România. Sunt recunoscător să am șansa de a adapta aici cunoștințele și experiențele din America. Spre exemplu, unul dintre cursurile mele preferate de la Stanford a fost cel de sociologie economică, predat de legendarul profesor Mark Granovetter, favorit la câștigarea premiului Nobel. Am înțeles atunci legăturile dintre rezultatele economice ale unei entități, fie că este un stat sau o companie, și comportamentul social al oamenilor. Și, poate cel mai important, am învățat că nicio decizie sau teorie economică nu poate fi bazată doar pe cifre, studii sau analize seci. Întotdeauna trebuie să plece de la oameni”, a scris Burduja pe Facebook.
Ministerul Finanțelor are șase posturi de secretar de stat, din care în prezent sunt ocupate două.