Senatul a respins ordonanța de urgență care corectează măsurile OUG 114/2018| Reacția PNL

30
2 minute de lectură

Liberalul Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a scris, luni seara, pe Facebook, faptul că PSD a anulat abrogarea măsurilor de corectare a OUG 114/2018 pentru a-și salva indemnizațiile.

Liberalul Ionel Dancă a scris pe Facebook, luni seara, că parlamentarii PSD „au sacrificat măsurile de corectare a prevederilor din OUG 114 incluse în prima ordonanță a Guvernului PNL din acest an”.

„PSD tocmai a anulat la Senat abrogarea măsurilor nocive pentru economie din OUG 114. Nu mai au nicio limită. Pentru a-și salva indemnizațiile înghețate prin OUG 1/2020, parlamentarii PSD au sacrificat măsurile de corectare a prevederilor din OUG 114 incluse în prima ordonanță a Guvernului PNL din acest an. Din păcate, măsurile bune de reformă, la care am lucrat atât de mult alături de colegii mei in guvernarea PNL, sunt anulate în mod iresponsabil de majoritatea roșie toxică din Parlament care se ține cu dinții de scaune și de privilegii. Este tot mai clar pentru toată lumea că este nevoie de un nou Parlament care să sprijine agenda reformatoare a PNL. #Anticipate”, scrie Dancă.

Reacția șefului Cancelariei prim-ministrului a venit după ce, luni, Senatul a respins ordonanța de urgență a Guvernului 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, mai exact care modifică prevederi din OUG 114/2018. Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, decizională fiind Camera Deputaților.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele