Șerban Nicolae: Dăncilă e prim ministru de un an și cinci luni deja, nu cred că s-a pus problema că ar fi un criteriu

23
2 minute de lectură

Senatorul Șerban Nicolae a declarat, vineri, înaintea Congresului PSD, că, din punctul său de vedere, este cel mai bun candidat pentru PSD la acest moment, precizând însă că-și respectă contracandidații, potrivit Mediafax.

“Am toate șansele care pot beneficia în urma celor 30 de ani de activitate. Colegii mă cunosc, am avantajul că, nu față de ceilalți, avantaj în general în astfel de candidatură că sunt între colegi. Mă cunosc, știu ce pot , știu ce am făcut până acum, știu ceea ce aș putea să fac, nu am de ce să am emoții, mai degrabă e emoția revederii multora dintre ei, ne întâlnim poate prea rar decât ar trebui. (…) Doamna Dăncilă e prim ministru de un an și cinci luni deja, nu cred că s-a pus problema că ar fi un criteriu sau o perspectivă să punem pe cineva prim ministru pentru a deveni președintele partidului. Din punctul meu de vedere ar trebui separate lucrurile și să fac distincția între activitatea guvernamentală, activitatea parlamentară și activitatea de partid”, a declarat Șerban Nicolae.

Parlamentarul a precizat că el este cel mai bun candidat pentru PSD în acest moment. “Eu cred că sunt varianta cea mai potrivită pentru PSD la acest moment, din perspectiva alegerilor care urmează și pentru a da un nou impuls PSD, dorinței social democraților români de a se implica în continuare de a avea o direcție comună, de a avea un obiectiv clar și de a fi solidari unii cu alți spre binele tuturor românilor. Nu fac comparații cu ceilalți trei contracandidați, îi respect pe toți trei, îi cunosc și e o competiție între colegi”, a mai spus Șerban Nicolae.

Congresul extraordinar al PSD are loc, sâmbătă la Sala Palatului, iar social-democrații vor alege președintele, președintele executiv și secretarul general al partidului. Delegații formațiunii vor valida noul statut și proiectul politic al formațiunii.

La reuniunea social-democraților participă și Călin Popescu Tăriceanu.

Comitetul Executiv al PSD a validat, vineri, candidaturile pentru cele trei funcții de conducere în partid. Astfel, pentru funcția de președinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și Ecaterina Andronescu.

Daniel Suciu, Daniel Florea și Sorin Bota sunt candidații înscriși pentru funcția de președinte executiv, iar pentru cea de secretar general, CEx i-a validat pe Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe și Rodica Nassar.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele