Servicii medicale de stat, ”în funcție de contribuțiile fiecăruia”

57
2 minute de lectură

Declarația privind asigurările medicale a vizat o mai bună administrare a fondurilor în sistemul medical și, implicit, o îmbunătățire a serviciilor medicale, nicidecum o adâncire a inegalității sociale, a precizat sâmbătă ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.

„În primul rând, cred cu tărie că fiecărui cetățean trebuie să-i fie respectat dreptul constituțional de a-i fi ocrotită sănătatea. Totodată, consider că un sistem de servicii funcțional este acela care se bazează pe principiile echității, universalității şi solidarității, nicidecum unul care sa ducă la comportamente discriminatorii.

Consider că toți românii, indiferent de veniturile realizate, trebuie să beneficieze de pachetul minim de servicii medicale. Afirmația mea a avut în vedere pachetele medicale extinse, respectiv posibilitatea ca fiecare asigurat să își poate adăuga servicii medicale suplimentare cum ar fi cele dentare, acoperirea cheltuielilor cu contribuția la medicamente, îngrijirea la bătrânețe sau în caz de invaliditate temporară sau permanentă, recuperare medicală etc. Astfel, putem asigura o mai bună finanțare a sistemului și crește eficiența sa.

În prezent, există un singur pachet minimal asigurat de stat iar accesul la serviciile de sănătate este un drept universal pentru toți cetățenii”, a declarat ministrul Finanțelor.

Deputatul PSD Gabriel Petrea a catalogat, sâmbătă, pe Facebook, ca fiind „complet inacceptabilă” ideea ministrului de Finanțe privind apariția unor pachete diferite de servicii de sănătate în funcție de contribuțiile plătite.

Deputatul PSD Petre Florin Manole a scris pe Facebook că Eugen Teodorovici greșește cu ideea introducerii a două pachete de servicii de sănătate în funcție de cuantumul contribuției plătite la CASS, pentru că măsura ar „deschide un drum către o societate divizată”.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la o conferință pe teme medicale, că din punctul său de vedere ar trebui să existe două pachete de servicii de sănătate în funcție de cuantumul contribuției plătite la asigurările de sănătate.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele