Sezonul cultural România-Franţa la final

258
11 minute de lectură

Jurnal cultural

Scurt bilanţ, imagine generală, 800 de evenimente

Cum se-ntâmplă în cazul marilor evenimente culturale de mai lungi durate, întinse pe luni sau pe un an de zile, debuturile sunt fulminante, apoi imaginile se estompează, punctele de program se activează şi se sting, reamintind mai limpede ori mai vag cadrul general. Dacă sunt în joc generice cu oarecare „magnetism”, capabile să se fixeze măcar în anumite zone ale memoriei colective, coerenţele rămân perceptibile, ca-n cazurile Capitalelor Culturale Europene, ale mobilizărilor cu totul speciale din oraşele care primesc titulatura pentru câte un an, în orizontul marii Uniuni politice de pe Vechiul nostru Continent. Alteori, cine-ştie-ce festivaluri de afirmări zonale ori „ale tineretului” ori cu alte profiluri, sub prea largi acolade de desfăşurare, fără „brand”-uri puternice, se dizolvă în peisajele respective.

Sezonul cultural România-Franţa a fost „acroşant” (ca să folosesc un cuvânt de provenienţă galică!), a fost remarcat, şi-a onorat „firma”, dar a şi respectat într-o oarecare măsură graficul de obicei descendent al categoriei evenimentelor-„mamut”. Cele două starturi, la Paris, la final de noiembrie 2018, pentru prezenţa culturală românească în Franţa, şi la Bucureşti, în ultimele zile din aprilie 2019, pentru descinderea lor la noi în ţară, au fost fulminante, cu mari expoziţii şi cu importante prezenţe oficiale din cele două state. De-a lungul jumătăţii secunde, despre al cărei proiect am scris pe larg în Jurnalul cultural (vezi numerele 44 şi 45 ale Reporterului global), s-au desfăşurat în Bucureşti şi în câteva oraşe din ţară, de la sfârşitul lui aprilie şi până la jumătatea lui iulie, o multitudine de evenimente franţuzeşti sau cu participare franceză. Cele mai numeroase au fost festivalurile oricum programate în această perioadă, ediţiilor de acum asociindu-li-se artişti, selecţioneri, curatori, directori de proiecte similare din Hexagon, uneori în secţiuni speciale, aşezate explicit sub semnul Sezonului… Şi FITS-ul sibian, şi TIFF-ul clujean, destule altele au ilustrat reţeta. Pe ansamblu, tonusul – totuşi – a mai scăzut. Pentru ca la final să se organizeze o „închidere festivă” în Bucureşti, pe 14 iulie, de Ziua Franţei, în aer liber, în Parcul Carol, pentru publicul larg, apoi, seara târziu, un moment simbolic şi o petrecere de final, într-un club din preajmă.

La numărătoarea streagurilor au ieşit sume impresionante: peste 800 de evenimente culturale desfăşurate în cadrul Sezonului Fr-Ro/ Ro-Fr, în ambele „volete”, şi-acolo, şi-aici. Institutul Francez din Cluj a anunţat că doar în Transilvania s-a atins suta, cu sau fără concertul Orchestrei simfonice de tineret din Haute Bretagne, de la Rennes, de pe 18 iulie, în Sala de spectacole a Radio Cluj, la 4 zile după închiderea oficială, dar anunţat tot sub genericul Sezonului…, ca o „codă”.

Textile extraordinare

În Bucureşti, dintre ultimele episoade ale Sezonului Ro-Fr, am remarcat, între altele, extensiile Festivalului Internaţional de Textile Extraordinare din Clermont-Ferrand, aflat în 2019 la ediţia a VIII-a, descins în România, în intervalul 6-14 iulie, nu doar în Capitală, ci şi la Băiţa (Judeţul Hunedoara), Braşov, Sibiu, Tălmaciu şi Constanţa. în acest cadru, podeaua de la UNAgaleria, a Universităţii Naţionale de Arte, în spaţiul de la fostul Combinat al Fondului Plastic, în zona din spatele Casei Scânteii, a fost acoperită de instalaţia Corail Artefact a unui tânăr artist francez de gen, Jérémy Gobé. Beneficiind de conseierea unei specialiste în biologie marină, Isabelle Domart-Coulon, autorul a imaginat o ţesătură din dantelă de bumbac de Puy en Velay, sortiment pus la dispoziţie de un producător industrial, Scop Fontanille, ansamblul fiind gândit ca reţea care să „îmbrace” recifurile de corali, „haină” de protecţie şi ajutor pentru regenerare. Om şi natură, viaţa în adâncul mărilor, moartea şi resuscitarea, arta şi ambientul, intervenţia creativă şi totodată ecologică într-un ecosistem – teme majore activate de o inteligent-sensibilă împletitură, joc grav-încântător între meşteşugul ţesătoriei în sine, pentru valorile sale plastice, şi „plonjonul” în apele Oceanului planetar, printre speciile periclitate, pe care fantezia creativă le poate salva.

Tot în rama „textilelor extraordinare” au fost incluse câteva propuneri româneşti ori româno-franceze, desfăşurate ori amplasate în spaţii ale Centrului cultural „Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului” (titulatura oficială a locului). Mirela Trăistaru şi-a reluat explorările de pictură pe piele, pe manechine reale, deci de creare, în trompe l’oeil, a unor ţesături fictive, a iluziei veşmintelor, de astă-dată într-un sejur la Lyon, cu elevele unei şcoli de meserii, în contrapartidă având loc la Mogoşoaia o demonstraţie-„paradă” susţinută de două fete astfel „îmbrăcate”. O şi mai tânără artistă, în formare, căci studentă la Arte textile – Design textil, Viviana Basan, şi-a expus şi ea lucrările realizate tot în Franţa, tot la Lyon, într-un stagiu de lucru sub îndrumarea unei cunoscute „feutrière”, Elisabeth Berthon. Rolul principal în poveste revenindu-i Dorinei Horătău, creatoare reputată, profesoară la UNArte, o vizionară fantastă a domeniului, pe care l-a tot extins prin anexarea de teritorii neaşteptate şi prin prelucrarea de materiale surprinzătoare, de la foi de pânzeturi suprapuse într-un soi de turnuri-metafore ale căderii frunzelor, toamna, şi până la mari panglici învârtite în jurul unor schelării metalice, într-un regim interior-exterior indistinct, într-un simultaneism „dincoace”-„dincolo”, de la petice de împletituri şi până la fire/ smocuri/ asamblaje de iarbă, de la ţesături, haine, compoziţii textil-obiectuale scufundate în apă, în cutii/ lăzi/ racle cu conotaţii multiple şi până la „instalaţii” cu de toate şi la „performări” manufacturiere sub ochii publicului, cu implicare personală. La Mogoşoaia – o amplă „instalaţie”, Iarba de la Palat, în care şi-a reluat, reorganizat şi augmentat mai vechi experimente vegetale: în sala mare, ultimă a traseului expoziţional de la parterul Palatului, artista a adunat pozele bunicilor şi coasa lor, de pe vremuri, într-un montaj spectaculos de bare din fier-beton cu etrieri, o vezi pe ea însăşi, într-un rulaj video pe un perete întreg, folosind cu sârg unealta pe peluzele de la Mogoşoaia, unde – într-adevăr – navigăm cu toţii, în drum spre spaţiile muzeale şi galeristice, printre vaste suprafeţe verzi, atent îngrijite, tunse, furnizoare – la o adică – de materie primă pentru cine-o foloseşte, pe alte laturi sunt atârnate 4 ţesături din iarbă, 2 de dimensiuni destul de mari, de 3,60 metri pe 0,80, respectiv 0,65, celelalte două ceva mai mici, dar tot acroşante, de 1,5 pe 0,85 şi 1 pe 0,80. Iarbă pe pajişte, iarbă-n natură, cosită cu unealta bunicilor, strânsă şi folosită în ansambluri „eco”-textile, în alăturări de obiecte de epocă şi împletituri recente, de fotografie şi filmare, portrete statice şi autoportret în mişcare, în „acţiune”, într-o „happening” care plasează căutările Dorinei Horătău între lumea vegetală în aer liber, care-a generat o ocupaţiune şi-o unealtă definitorie pentru lumea ţărănească, obligată să-şi găsească soluţii de supravieţuire în mijlocul sălbăticiei, şi arta sofisticată, cu „conceptualisme” şi filozofii înalte, uneori întoarsă „à rebours”, spre rădăcini arhaice, naturiste, spre „iarba de la Palat” şi de oriunde.

Remarcabile investiţiile reflexive şi amplitudinea experimentală a „textilistelor” şi „textiliştilor” care, la noi, în Franţa şi-n toată lumea, în eforturi individuale ori colective, până la festivaluri internaţionale precum Bienala de tapiserie, faimoasă, de la Lausanne, din Elveţia, ori amintita reuniune a „textilelor extraordinare” de la Clermont-Ferrand.

Freerunning” pe-acoperişuri

Şi tot către finele Sezonului… şi „contaminat” de el s-a ţinut, pe 12-13-14 iulie, ediţia a 11-a a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă Bucureşti – B-FIT in the Street!: circa 200 de artişti din 8 ţări, angrenaţi în peste 60 de reprezentaţii în 10 „zone-cheie” din centrul Capitalei. Organizatorii de la ARCUB nu caută formule de dramaturgie montată în aer liber, ci alternative tip „performance-uri stradale”, cu circării şi jonglerii, cu muzici, zarvă ş.a.m.d. A făcut – bunăoară – senzaţie un aşa-zis „spectacol” francez, asociat sub genericul Sezonului Ro-Fr, de „freerunning”, sub titlul Zéro Degré: alergări-salturi-rostogoliri pe acoperişuri, turnuri şi ornamentaţii, pe faţade, balcoane, calcane, într-un perimetru din lungul Căii Victoriei, în periculoase deplasări atletice şi acrobatice, ca ale unor „oameni-păianjeni”. Comunicatele de promovare au descris „alergarealiberă” (traducând într-un cuvânt românesc compus „freerunning”-ul englezesc al franţujilor!) drept „arta deplasării fluide în mediul urban”, „derivată din mişcarea acrobatică «parkour»”.

Nu pot să nu atrag atenţia că e vorba despre acelaşi B-FIT descris în cele 1000 de cuvinte din paginile 4-5 ale Reporterului global de săptămâna trecută, cu splendida imagine carnavalesc-onirică a talentatului fotograf, ilustrator, „graphic designer” de presă Bogdan Cristel, artist adevărat atunci când fixează stop-cadre de mari efecte: un clown masiv, bărbos, caraghios şi totodată poetic, plutind ca un păsăroi prin aer, desprins dintre colegii lui care, rămaşi la sol, cântă şi dansează-n cerc, înconjuraţi de publicul pestriţ, de târg popular, pe fundalul clădirilor istorice ale oraşului, Universitatea de-a dreapta, sediul BCR de la „coada calului”, al lui Mihai Viteazul, la stânga, cu statuia lui Gheorghe Lazăr mai departe, pe mijloc, şi cu cerul adânc, privit de jos în sus, de parcă veselul, comicul personaj s-ar înălţa până-n tării, ca un balon sau poate ca ipostază bufă a Mântuitorului…

Ce rămâne: marile expoziţii şi cărţile

Per total, jumătatea a doua a Sezonului Ro-Fr a fost un succes. „Brand” francez puternic, cu tradiţie, percutant şi pentru ţările/ regiunile/ culturile invitate. Oarecare dispersie pe parcurs, după un debut, la trecerea dinspre aprilie spre mai, eclatant. Atunci s-au deschis marile expoziţii ale Sezonului…

Ni le amintim mai întâi pe cele consacrate artiştilor români stabiliţi în Hexagon, contributori activi ai vieţii creative de acolo: fotograful de avangardă şi operatorul de film Eli Lotar, fiul lui Arghezi; poetul şi autorul de „cubomanii” Gherasim Luca, coleg de „grup suprarealist”, în juneţe, cu Gellu Naum, D. Trost, Paul Păun şi Virgil Teodorescu; şi Genica Athanasiou, actriţă despre care se ştiau la noi puţine lucruri, sporite de reconstituirea de carieră de la Galeria Galateca, bogat documentată, aşezată sub titlul Genica… muză şi parteneră a lui Antonin Artaud (vernisaj: 7 mai, la 10 zile după startul din România al Sezonului…). Toate trei expoziţiile – revelaţii! Şi performanţe de mobilizare şi de elaborare din partea echipei de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, care a preluat şi a valorificat propunerile instituţiilor-partenere franceze, şi anume Musée national d’art moderne – Centre Pompidou, Jeu de Paume şi Institutul Francez din Bucureşti.

Foarte importante – volumele publicate de Editura MNLR cu aceste ocazii: albume monografice şi culegerea de corespondenţă de tinereţe a lui Eli Lotar. Şi expoziţia de Itinerarii culturale, realizată de Muzeu Literaturii în colaborare cu Biblioteca Academiei, s-a concretizat într-un elegant catalog-inventar.

Capitol la care elogiile nu pot fi exgerate: expoziţiile se-nchid, se evaporă, pe când cărţile, cataloagele şi albumele, rămân în biblioteci.

Plus excepţionala desfăşurare a selecţiei din colecţia de artă a companiei Renault, de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană – MNAC, cu nume mari, foarte mari. Reamintesc: Miró, Michaux, Dubuffet, Vasarely, Tinguely & comp.

Sezon… închis! Dar Sezon Fr-Ro/ Ro-Fr ale cărui ecouri vor continua să reverbereze…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele